Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Interludiu de vacanţă

GALERIE
alexandru calinescu
  • alexandru calinescu
- +

Ce voi face în continuare nu e o premieră, am mai avut texte alcătuite dintr-un colaj de citate, şi de fiecare dată am… citat o vorbă celebră: „Gândirea este drumul cel mai scurt de la un citat la altul”. Mă servesc, din nou, de cărţile unui reputat „colecţionar”, Jean-Loup Chiflet: Dicţionar din dragoste de umor (Plon, 2012) şi Cartea umorului (Robert Laffont, 2015). Şi poate că aceste citate ne vor ajuta să uităm, fie şi pentru câteva minute, de neplăcerile cotidiene şi de nesimţirea politicienilor.

E cald, e foarte cald, te simţi fără chef şi fără vlagă, încă te mai amăgeşti cu campionatul european de fotbal (nu, n-a fost penalti, dar englezii au fost mai buni chiar dacă danezii s-au apărat eroic) şi cu turneul de la Wimbledon (dar, vai, agonia marelui Federer a fost un spectacol de o tristeţe indicibilă), la Turul Franţei te uiţi pentru a vedea peisaje superbe, castele şi sate care arată ca-n poveşti, însă obligaţiile sunt obligaţii, articolele trebuie trimise în anumite zile şi până la o anumită oră aşa că uneori încerci sentimentul că ai vrea să iei o pauză, să respiri măcar o săptămână. Ce voi face în continuare nu e o premieră, am mai avut texte alcătuite dintr-un colaj de citate, şi de fiecare dată am… citat o vorbă celebră: „Gândirea este drumul cel mai scurt de la un citat la altul”. Mă servesc, din nou, de cărţile unui reputat „colecţionar”, Jean-Loup Chiflet: Dicţionar din dragoste de umor (Plon, 2012) şi Cartea umorului (Robert Laffont, 2015). Şi poate că aceste citate ne vor ajuta să uităm, fie şi pentru câteva minute, de neplăcerile cotidiene şi de nesimţirea politicienilor.

Act sexual: „Fără conştiinţă de clasă, actul sexual nu te poate satisface, chiar dacă e repetat la infinit” - Aldo Brandiralli, secretar general al Partidului marxist-leninist italian.

„Sexul este lucrul cel mai minunat care se poate petrece între două persoane. Dar dacă sunt cinci, e şi mai bine” - Woody Allen.

Alcool: „Toate drumurile duc la rom” - W.C. Fields

„Whisky-ul miroase a ploşniţă strivită. Dar reciproca nu este adevărată” - Bobby McFly

Arbitru: „La baschet nu ar fi nevoie de arbitru, dar albii trebuie să facă şi ei ceva pe teren” - Charles Barkley

Artă: „Van Gogh s-a apucat de pictură fiindcă n-avea ureche muzicală” - Nicki Harris

Bani: „Sfatul meu pentru a deveni bogat este să te scoli devreme, să munceşti mult şi mai ales să găseşti petrol” - Paul Getty

„N-am detestat niciodată un bărbat în aşa măsură încât să-i înapoiez diamantele pe care mi le făcuse cadou” - Zsa Zsa Gabor

Bătrâneţe: „Bătrâneţea este atunci când soţia îţi spune: Hai să urcăm în camera noastră şi să facem dragoste, iar tu răspunzi: Iubito, ori una ori alta” - Red Buttons

Castitate: „Castitatea este cea mai puţin naturală dintre perversiunile sexuale” - Aldous Huxley

Celebritate: „Lucrul pozitiv atunci când eşti celebru este că, dacă îi plictiseşti pe ceilalţi, aceştia vor crede că e din vina lor” - Henry Kissinger

„O celebritate e un tip care trage din greu ca să devină cunoscut pentru ca după aceea să poarte ochelari negri ca să nu fie recunoscut” - Fred Allen

Cinema: „Astăzi, adevăratele performanţe actoriceşti sunt cele ale nominalizaţilor care nu primesc Oscarul” - Will Rogers

Cuplu: „Nevastă-mea şi cu mine am cunoscut trei decenii de fericire. Iar după aceea ne-am întâlnit” - Rodney Dangerfield

„O scot la plimbare pe nevastă-mea seară de seară, dar ea se întoarce de fiecare dată” - John Hippert

Dragoste: „E incontestabil faptul că, dacă eşti bisexual, ai de două ori mai multe şanse să întâlneşti pe cineva sâmbătă seara” - Woody Allen

„Dragostea e ca ţigara de foi: dacă se stinge, poţi s-o aprinzi din nou, dar nu mai are acelaşi gust” - lord Wavel

Englezi: „Aveau privirea tristă şi solemnă a unor englezi care se distrează” - W. Somerset Maugham

Logică: „Într-o zi, o doamnă mi-a spus că are 18 copii fiindcă îşi adoră soţul. I-am răspuns că şi eu ador ţigara de foi, dar asta nu înseamnă că o am tot timpul în gură” - Groucho Marx

Mâncare: „Ador bucătăria chinezească. Felul meu de mâncare preferat este numărul 27” - Clement Attlee

Prietenie: „E prietena mea cea mai bună: Ea crede că sunt slabă, iar eu cred că e blondă naturală” - Carrie Smith

„Cel mai bun prieten al meu a plecat împreună cu nevastă-mea şi, sincer să fiu, mi-e foarte dor de el” - Henry Youngman

Soacră: „Soacra mea a fost în vizită la noi pentru câteva zile. Tocmai am condus-o la aeroport. Avionul decolează poimâine” - Margaret Smith

Sinucidere: „Am întrebat-o dacă e liberă sâmbătă seara şi ea mi-a spus că nu, deoarece intenţiona să se sinucidă în seara respectivă. Atunci am întrebat-o dacă are prevăzut ceva pentru vineri seara” - Woody Allen

Teatru: „Există două categorii de regizori: cei care se consideră Dumnezeu şi cei care sunt convinşi de asta” - Rhetta Hughes

Hamlet este o piesă extraordinară, numai că are prea multe citate” - Hugh Leonard

Telefon: „Păi dacă am greşit numărul, de ce aţi ridicat receptorul?” - James Thurber

Televiziune: „Dacă televiziunea n-ar fi fost inventată, am fi continuat să mâncăm în faţa aparatului de radio” - Johnny Carson

Turul Franţei: „De ce învingătorul din Turul Franţei nu face niciodată un tur de onoare?” - Craig Charles

Univers: „Dovada irefutabilă că există viaţă inteligentă pe alte planete este că ei n-au încercat niciodată să ne contacteze” - Bill Waterson

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri