Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Intervenţie cu 5 elicoptere şi 10 ambulanţe la un accident cu 20 răniţi în Gorj

GALERIE
accident gorj
  • accident gorj
- +

Misiunea de salvare a victimelor accidentului produs miercuri dimineaţă în satul Cerna, din judeţul Gorj, a fost realizată de 40 de pompieri militari, cărora le-au venit în sprijin 10 ambulanţe şi cinci elicoptere, informează un comunicat al ministerelor Afacerilor Interne şi Sănătăţii.

Având în vedere numărul victimelor înregistrate, încă de la primirea apelului prin 112, transmis de un cetăţean care, la ora 5.41, se afla în zona incidentului, s-a activat Planul Roşu de intervenţie, astfel că, pentru gestionarea situaţiei, au fost solicitate forţe şi mijloace din judeţele limitrofe.

La faţa locului s-a deplasat de urgenţă comandantul operaţiunilor de salvare, prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj, care a coordonat misiunea de intervenţie la care au fost angrenaţi peste 40 de pompieri militari aparţinând echipajelor inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă din Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin. De asemenea, la locul accidentului au fost trimise şi trei echipaje de descarcerare.

Serviciilor pentru situaţii de urgenţă le-au venit în sprijin 10 ambulanţe (şapte din cadrul serviciilor de ambulanţă din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin şi trei ale SMURD), respectiv cinci elicoptere aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Astfel, un prim elicopter, ce participa la misiunile de stingere a incendiilor de pădure din Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, a efectuat un prim zbor de recunoaştere a zonei şi evaluare a situaţiei, la scurt timp după producerea evenimentului rutier.

Un al doilea elicopter de tip SMURD a decolat din Punctul de Operare Aeromedicală Craiova, cu misiunea de a prelua o victimă a accidentului şi de a o transporta la Bucureşti. Aeronava a aterizat în Capitală în jurul orelor 12.30, la sediul Detaşamentului de Pompieri "Apărătorii Patriei".

Un al treilea elicopter SMURD a decolat din Punctul de Operare Aeromedicală Arad, cu misiunea preluării şi transportării unei alte victime a accidentului rutier către o unitate medicală specializată din Timişoara.

De asemenea, alte două elicoptere echipate cu aparatură medicală şi personal specializat au decolat de la sediul Inspectoratului General de Aviaţie pentru a ateriza la Baia de Aramă în vederea evaluării şi eventual a transportării pacienţilor către alte unităţi spitaliceşti.

La bordul tuturor aeronavelor destinate acestei intervenţii s-au aflat echipaje SMURD.

La acest moment, ca urmare a activităţilor desfăşurate, 15 victime au fost transportate la spitalul din Baia de Aramă - dintre care două rănite grav au fost duse cu elicoptere la Bucureşti, respectiv, Timişoara -, iar alte patru la spitalul din Târgu-Jiu. Şoferul autoutilitarei a rămas la locul producerii accidentului, fiind în afara oricărui pericol. În urma accidentului nu au existat persoane decedate.

Având în vedere, faptul că, incidentul s-a produs într-o zonă accidentată, pe un drum forestier, au fost afectate mijloacele de comunicaţii, prefectul judeţului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, implicându-se în asigurarea comunicării inter-instituţionale. Totodată, a existat o permanentă comunicare pentru coordonarea întregii misiuni între secretarii de stat Constantin Cătălin Chiper din MAI şi Raed Arafat, din Ministerul Sănătăţii.

Un număr de 19 persoane au fost rănite în urma accidentului produs, miercuri dimineaţă, în judeţul Gorj, unde o camionetă s-a răsturnat într-o prăpastie, declara managerul Serviciului de Ambulanţă Gorj, Dan Vâlceanu, precizând că 17 dintre răniţi sunt în stare uşoară.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Gorj declara că în urma accidentului au fost rănite uşor 17 persoane, care au suferit diverse fracturi şi contuzii, în timp ce alte două persoane - o femeie de 33 de ani şi o fetiţă de 13 ani - sunt grav rănite.

Potrivit sursei citate, 15 victime au fost transportate, atât cu ambulanţe, cât şi cu maşini private, la spitalul din Baia de Aramă, unde s-a constatat că femeia de 33 de ani şi fetiţa de 13 ani sunt în stare critică şi s-a decis transferarea acestora la alte unităţi medicale. Femeia a fost preluată de un elicopter SMURD şi dusă la un spital din Capitală, iar un alt elicopter a ajuns pentru a o prelua pe fetiţă.

Astfel, la spitalul din Baia de Aramă se află 13 răniţi, care sunt în investigaţii medicale, în urma cărora se va decide dacă se va impune transferarea la o altă unitate medicală, preciza Vâlceanu.

De asemenea, alte cinci persoane rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu.

O camionetă în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat într-o prăpastie adâncă de aproximativ 20 de metri, miercuri dimineaţă, în jurul orei 04.30. Accidentul a avut loc pe un drum forestier din satul Cerna, comuna Padeş, din judeţul Gorj, într-o zonă de munte, greu accesibilă.

În urma cercetărilor, poliţiştii gorjeni au stabilit că accidentul s-a produs din cauza unei greşeli a şoferului maşinii.

Conform raportului de eveniment întocmit de anchetatori, motorul camionetei cu remorcă s-a oprit într-o rampă, pe drumul forestier care leagă Cerna Sat de Barajul Cerna, comuna Padeş, judeţul Gorj. Şoferul a încercat să repornească maşina, motorul nu a mai răspuns manevrelor făcute de acesta, iar camioneta a luat-o la vale, până s-a răsturnat în pârâul Naiba, aflat la o distanţă de aproximativ 20 de metri de drum.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri