Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Intervenții de chirurgie pediatrică în siguranță, la Arcadia: hipospadiasul la copii (P)

GALERIE
ziarul-de-iasi-21
  • ziarul-de-iasi-21
- +

Hipospadiasul, o malformație congenitală, reprezintă deschiderea anormală a orificiului uretral pe fața anterioară a penisului; astfel, un băiețel cu această malformație va urina printr-un orificiu situat mai jos – poziționat oriunde până în perineu – și nu prin vârful penisului cum e în mod normal.

Cu cât orificiul este mai aproape de vârful penisului, cu atât forma este mai ușoară, cu cât este mai aproape de perineu, cu atât este mai severă.

Când și cum este observată prezența hipospadiasului?

De obicei, afecțiunea este observată încă de la naștere, de către medicul neonatolog, însă, dacă forma de hipospadias este una ușoară, poate fi trecută cu vederea în primele zile de viață, fiind observată ulterior fie de familie, fie de pediatru sau medicul de familie.

De regulă, copiii urinează prin alt loc decât prin vârful penisului, jetul de urină poate fi orientat în jos, astfel încât de multe ori pentru a evita să se ude, băiețeii urinează în poziție șezândă. Pot avea penisul încurbat, iar prepuțul, pielea care acoperă de regulă glandul penian, este asimetrică, cu aspect inestetic.

Ce probleme poate cauza hipospadiasul?

Netratat, hipospadiasul poate avea implicații atât estetice, cât și funcționale sau chiar psihologice, cu atât mai grave cu cât forma de hipospadias este una mai severă:

  • copilul poate avea probleme la urinat după ce scapă de pampers, fiind obligat să urineze din șezut; acest lucru poate influența dezvoltarea lui psiho-socială;
  • cu cât penisul este mai încurbat, cu atât crește riscul să îi fie afectată funcția sexuală, dar și cea reproductivă;
  • se pot considera sau pot fi priviți chiar de alți copii ca fiind diferiți, lucru care poate avea un impact extrem de important la nivel emoțional.

Cum se tratează hipospadiasul?

Tratamentul hipospadiasului este chirurgical.

Indiferent de tehnica aleasă, scopurile care sunt urmărite în corecția unui hipospadias sunt atât estetice, cât și funcționale (crearea unui penis drept, simetric, cu aspect cât mai aproape de normal, cu un meat în vârful penisului, crearea unei uretre de lungime adecvată și calibru uniform, normalizarea jetului de urină și a erecțiilor), toate acestea ducând în final la creșterea încrederii în sine a copilului, viitor adult.

De cele mai multe ori, chirurgul pediatru va finaliza reconstrucția într-un singur timp operator.În cazurile mai severe însă, poate fi nevoie de două intervenții efectuate la distanță de șase luni.Vârsta ideală de corecție este după 6 luni (6-18 luni) și până la intrarea în colectivitate.

În momentul în care există un diagnostic de acest fel, este necesară o consultație de chirurgie și urologie pediatrică, care va stabili tipul și severitatea afecțiunii, precum și necesitatea și momentul optim al corecției chirurgicale. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Dr. Adnana Dina Jaramani Toma, medic specialist Chirurgie Pediatrică, Arcadia

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri