Interviu cu profesorul Mihai Gafiţanu, 12 ani rector al Politehnicii, despre prăbuşirea industriei după ’89, problema plagiatelor şi importanţa topurilor universitare
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Cum vede învăţământul românesc un om care a stat cinci decenii la catedră şi a obţinut numeroase brevete

Interviu cu profesorul Mihai Gafiţanu, 12 ani rector al Politehnicii, despre prăbuşirea industriei după ’89, problema plagiatelor şi importanţa topurilor universitare

GALERIE
Gafitanu
  • Gafitanu
- +

Profesorul universitar emerit doctor inginer Mihai Gafiţanu, fost rector al Politehnicii ieşene vreme de trei mandate, două consecutive în perioada 1976 – 1984, iar unul după revoluţie, în perioada 1996-2000, a împlinit pe 16 septembrie venerabila vârstă de 87 de ani. S-a aflat la conducerea Politehnicii în perioada de dezvoltare a învăţământului tehnic ieşean, când multe dintre clădirile facultăţilor s-au construit, dar şi într-o perioadă în care Universitatea Tehnică şi-a îndreptat atenţia către spaţiul internaţional. 

 

Mihai Gafiţanu este încă prezent în viaţa Politehnicii, participă la şedinţele de senat care se desfăşoară online în calitate de membru onorific şi este adesea contactat pentru sfaturi şi pentru competenţele sale profesionale. Cadrul didactic universitar a stat de vorbă cu reporterii Ziarului de Iaşi despre actuala stare a învăţământului universitar, despre problemele cercetării, dar şi despre învăţământul online sau despre cât de potriviţi ar fi managerii de carieră pe posturile de conducere din şcoli sau universităţi.

- Aţi urmat cursurile Liceului „Costache Negruzzi” din Iaşi, pe care l-aţi absolvit ca şef de promoţie acum aproape 70 de ani. Fiind profesor pentru generaţii întregi de studenţi, este adevărată preconcepţia că generaţiile de absolvenţi de liceu sunt din ce în ce mai slab pregătite?

- Cred că este o preconcepţie. S-ar putea să lipsească nişte direcţii pe care noi le aveam destul de clar în minte. Ştiai dacă vrei industrie sau altceva şi să te pregăteşti într-un domeniu sau altul. Acum, ca să folosesc un termen blând, este mai deschisă problema şi intenţia tânărului trebuie să se manifeste în diverse direcţii şi, desigur, nu e prea uşor.

- Deci din cauza numărului mare de opţiuni ajunge în final să fie dezorientat. Şi credeţi că lucrurile se schimbă mai târziu sau tinerii ajung să rămână dezorientaţi?

- Eu cred că se aşază lucrurile până la urmă pentru că într-un final o va lua pe un drum îi va fi greu să îl mai schimbe.

- Acum mai bine de 60 de ani aţi început să predaţi în Universitatea Tehnică. Cum s-a schimbat învăţământul tehnic superior în decursul anilor?

- S-au schimbat foarte multe. A fost o creştere explozivă în legătură cu pretenţiile de creştere industrială şi cu personalul care trebuia angajat acolo. Apoi a fost deschiderea către lume. Dacă în anii de studenţie era doar URSS, lucrurile s-au extins ulterior şi terenul de informaţii şi de aplicaţii a căpătat şi el alte proporţii. Acum, desigur, este foarte deschis şi poţi să intervii cu personalitate, cu contribuţii, cu idei, oricând şi pe diferite fronturi. Acum ni se cere o iniţiativă personală mai amplificată. Atunci aveam un drum stabilit şi trebuia să mergem pe el. Acum există posibilitatea de a alege. După cum ziceam anterior, înainte exista o ţintă a tineretului.

- Legat de această „ţintă” pe care o aveau tinerii, povesteaţi într-un interviu cum cei doi unchi ai dumneavoastră, care au studiat ingineria în Germania şi România, v-au influenţat în alegerea unei disciplline tehnice. Mai apoi, în urma unor discuţii cu un prieten, aţi aflat de profesorul Dimitrie Mangeron. Cât de importante consideraţi aceste discuţii sau întâlniri pentru parcursul de mai târziu? Credeţi că aţi fi avut acelaşi drum în viaţă?

- Nu pot să îmi reproşez nimic şi nu pot spune că dacă eram sau făceam în alt fel eram mai în stânga sau mai în dreapta sau că aş fi realizat mai mult. Cred că direcţia asta pe care am ales-o de la început mi-a şi folosit şi eu am putut să lucrez continuu pe o linie cât de cât în control.

- Deci aceste întâlniri au fost doar mici indicaţii, nu semnul de circulaţie după care v-aţi ghidat.

- Nu, nu, în niciun caz. Fraţii mamei care erau ingineri şi profesorul Mangeron, despre care mi-a povestit un prieten, care trăieşte şi acum, care era student la Mecanică. Îl chema Pacific, moldoveanul Pacific. Şi îmi povestea: „Bă, tu ştii ce profesor avem noi? Mangeron. Îţi calculează în orice moment vrei tu unde te afli şi ce faci”. Şi aşa am ajuns la Mecanică.

- Iar ulterior, foarte repede, după intrarea în mediul universitar, aţi ajuns prodecan al Facultăţii de Mecanică, iar mai apoi rector. Aţi afirmat într-un interviu că totul a fost o înlănţuire de evenimente care au dus la acest lucru. Cât de important consideraţi că este norocul sau şansa în parcursul cuiva?

- În cazul meu a excelat cercetarea pe partea de producţie intiţial, iar în domeniul acesta dacă îţi făceai treaba ajungeai să te afirmi foarte repede şi uşor. În privinţa şansei, pentru că prefer termenul de „întâmplare”, nu noroc, are şi şansa efectele ei.

„Este destul de dureroasă imaginea când mă gândesc la fabricile din Iaşi şi din zona Moldovei”

- Povesteaţi că la primul dumneavoastră mandat de rector se dorea un rector tânăr. Credeţi că astăzi ar mai fi dorit un astfel de rector? Cele mai multe persoane pun astăzi semnul egal între o vârstă mai înaintată şi competenţă.

- Când am fost ales rector nu eram chiar tânăr. Îmi făcusem, să zic aşa, mâna ca prorector cu activitatea de integare, unde intra cercetarea, producţia şi aspectele acestea „pipăibile”, iar mai apoi am fost rector. Două legislaturi la rând. Şi apoi încă o dată în perioada 1996-2000.

- Deci aţi fost extrem de bine conectat şi la nevoile industriei ieşene, la evoluţia ei în perioada comunistă, dar şi la schimbările de după 1990. De ce credeţi că s-a prăbuşit totul imediat după Revoluţie?

- Este destul de dureroasă imaginea! Când mă gândesc la fabricile care erau în Iaşi, care erau prin Moldova... Cum produceam noi rulmenţi pentru toată lumea. Prăbuşirea a fost produsă şi din greşeli personale, dar cred că au fost şi influenţe din afară. O neadaptare la piaţă, renunţarea cu orice preţ la tot ce era legat de comunism şi de ce era în vremurile acelea. Au zis, mă lepăd de toate şi intru într-o lume nouă. Dar intrarea într-o lume nouă implică nişte lucruri ordonate totuşi. Aminteam de rulmenţi; doar fabrica din Bârlad avea 11.000 de muncitori.

- Poate am încercat să ţinem toţi aceşti muncitori şi am refuzat automatizarea, iar asta a dus la faliment?

- În toată această mecanizare şi automatizare ai spune că rolul omului a scăzut, că mai contează doar pentru că apasă pe buton. Ori nu este aşa; trebuie să existe şi om care să gândească, maşinile acestea trebuie gândite, făcute, întreţinute, urmărite, deci omul are căutare şi efect. Prăbuşirea industriei a avut multe cauze, dar înainte de toate au fost lipsa de ordine şi lipsa de viziune.

„Ne trebuie o anumită ordine în problema plagiatelor şi pedepse potrivite pentru aceste isprăvi”

- Ce părere aveţi despre problema plagiatelor în general? Au tot avut loc scandaluri în acest sens în ultimii ani. Cât de mult afectează acest fenomen o universitate?

- Afectează grav plagiatul. Aici ar trebui să fie o anumită ordine şi să fie şi nişte pedepse potrivite pentru aceste isprăvi şi să se înveţe minte. Cât timp nu există control şi pedepse scăpările sunt posibile. Omul va merge mereu pe calea mai uşoară.

- E o problemă a noii generaţii şi a faptului că problema plagiatului nu prea a fost dezbătută în mediul preuniversitar?

- Sigur că da, este vorba de lipsa de educaţie. Eu cât am fost în şcoală nu am auzit de vreun caz sau de un coleg de-al meu care să fie implicat în aşa ceva. Înainte, dacă te prindea cu copiatul era trist. Notă minimă, cu pedeapsă în continuare.

- A fost o perioadă în care Universitatea Tehnică producea, practic, diferite lucruri pentru industrie. Un exemplu este cel al Facultăţii de Chimie, care avea hale în care producea reactivi sau alte substanţe. Ar trebui să ne întoarcem la acele vremuri?

- Nu ştiu dacă câştigul material era scopul acestor hale, ci educaţia. Era vorba de educaţia tinerilor care mergeau în producţie şi trebuiau să ştie tot ce presupune asta. Şi efectul material contează, dar nu asta primează.

- Deci cumva putem pune semnul egal între stagiile de practică de acum şi halele de producţie care existau în universităţi.

- Da, exact. Şi cu cât companiile sunt mai bine organizate, cu proporţii corespunzătoare, cu atât vorbim de altă atmosferă şi altă sferă de cuprindere. Deci nu ar trebui să fim atât de nostalgici sau să regretăm atât de mult pierderea lor, însă exigenţa trebuie să rămână. Vorbeam anterior de copiat. Pentru mine, ca elev sau ca student, copiatul era o treabă cumplită, foarte grea şi cu mare răspundere. Acum copiatul se desfăşoară la scară largă, mai ales cu tezele astea de doctorat. Să fie nevoie acum de o comisie pe ţară care să înceapă să verifice toate tezele... Şi dacă te uiţi în perioada care a urmat lui 1990 s-au produs foarte mulţi doctori în ştiinţe.

- Era nevoie de toţi aceşti doctori?

- Nu, nu era nevoie, dar te întrebau: „Vrei să fii doctor în ştiinţe?”, normal că ziceai „Ba da”.

„Un rector sau un director de şcoală nu poate fi doar bun manager”

- Spuneaţi că un bun rector trebuie „să fie un om bun, comunicativ, prietenos, motivat, energic şi să ştie să îşi impună punctul de vedere”. Nu aminteaţi nimic de bun specialist în domeniul său. Ar putea fi rectorul doar un manager foarte bun şi să nu fie neapărat inginer?

- Ce bine am spus! Şi nu, nu poate fi doar un bun manager. Ca să ajungi la funcţia de rector trebuie mai întâi să te afirmi profesional. Altfel nu te ştie lumea şi nu ştie cine eşti. Abia după ce există o afirmare profesională, abia apoi, în cadrul unui concurs serios, alegerile vor fi de partea ta, dacă eşti convingător.

- Vă întreb pentru că, cel puţin în mediul preuniversitar, s-a pus problema schimbării directorilor cu manageri de carieră, care doar asta să facă.

- Problema asta s-ar putea pune şi în cazul învăţământului superior, dar nu cred că este o formulă bună. Pentru că şcoala nu este doar o afacere, ci trebuie să excerciţi lucrurile într-o altă sferă. Nu poţi spune doar: „mie să îmi dai banii”. Dacă nu am profesiune şi eu nu am făcut nimic în meseria mea, atunci nu vreau decât bani de la unul sau de la altul. Ai exercita doar nişte sarcini care se măsoară în bani. Cred că o astfel de schimbare ar afecta calitatea învăţământului, dacă directorul sau rectorul nu ar fi profesor. Activitatea în domeniu are influenţă în activitatea de conducere. Nu poţi fi un bun economist şi în acelaşi timp un bun decan la Facultatea de Construcţii. Poate are o înţelegere economică, dar învăţământul nu e o afacere.

- Şi influenţa politicului în educaţie?

- Să bagi politicul în educaţie este ca şi cum ai băga politicul în Biserică. Să poţi să fii episcop de pildă doar dacă eşti membru într-un partid. Intervenţia politică a fost la începutul anilor 1990. Acum, către sfârşitul activităţii mele politicul nu prea mai avea influenţă. Ar putea fi prezent, dar în ideea în care îţi spune, „domnule, îţi dau bani, dar nu îţi dau bani ca să mă votezi pe mine”. O prezenţă de fond, de esenţă, nu de avantaje personale.

- Spuneaţi în preajma anilor 2000 că sistemul Bologna a adus schimbări pozitive şi că studenţii români sunt la egalitate cu cei din afară. Acum, după mai mulţi ani de la introducerea lui, aveţi aceeaşi părere? Sunt însă păreri în momentul de faţă că reducerea numărului de ani de studiu i-a lăsat pe mulţi studenţi insuficient pregătiţi şi maturizaţi.

- Vedeţi, s-au schimbat între timp şi condiţiile pentru că dacă înainte aveai drumul acesta drept, tinerii ştiau exact ce vor şi mergeau încă de la început, iar meseria conta în activitatea de conducere, acum lucrurile fiind mai deschise şi în mai multe direcţii atunci accentul doar pe profesiune nu mai este atât de puternic.

- S-au schimbat studenţii între timp deci şi nu mai sunt atât de dedicaţi.

- Înainte ştiau tinerii că învăţ pentru asta, am terminat, iar la final postul era garantat. Nu era o frică sau o ezitare.

- Totuşi, se vorbeşte în prezent de o criză de ingineri. De ce credeţi că mai există în rândul tinerilor de la Politehnică această căutare?

- Căutarea asta trebuie să fie organizată, asta cred că lipseşte. Faptul că fiecare îşi caută pe cont propriu.

- Un aspect pe care l-ar putea face universităţile?

- Îl face deja într-o oarecare măsură, dar poate ar trebui şi o minte mai dedicată acestei întrebări, care să găsească nişte formule mai concrete, mai deschise.

- Iar toate aceste griji şi căutări ale tinerilor sunt distracţii de la studiu.

- Da, normal. Auzi la un moment dat că se desfiinţează fabrica cutare sau cutare. Pentru un tânăr acest lucru este o lovitură, nu este o glumă. Pentru un tânăr care se pregăteşte pentru domeniul respectiv înseamnă că a pierdut un drum.

„Mi-a spus, «dumneata nu poţi fi angajat». Am încremenit! Era o problemă de origine nesănătoasă”

- La aceste griji se mai adugă şi aşteptările pe care le are de la el un tânăr.

- Şi aceste lucruri sunt o mare problemă. Eu îmi amintesc cât am suferit când am terminat ca şef de promoţie, iar profesorul Gaiginschi, care era la Motoare, o figură minunată, mi-a spus că voi lucra la catedra de motoare. Am lucrat două sau trei săptămâni, după ce am dat examen, dar a venit tovarăşul de la Cadre şi îmi spune: „dumneata nu poţi fi angajat”. Am încremenit. Era o problemă de origine. Origine mic burgheză, iar tata fusese simpatizant PNŢ, între 1934-1937. Au fost câteva luni cumplite pentru mine. Nu am mers la repartiţie pentru că aveam locul la catedră şi aşa am stat şomer acasă.

- Un şoc pentru un proaspăt absolvent, şef de promoţii.

- Într-un final, prin intervenţii personale, prin rugăminţi, mi s-a zis da, dar nu la Motoare, ci acolo unde este mai mare nevoie de cadre, ca o motivare în cazul în care cineva întreabă de ce m-au angajat pentru că nu am origine sănătoasă, să existe un motiv. Dar ce origine nesănătoasă? Tata era profesor, asta era originea lui.

- Un sistem care a distrus multora viitorul.

- Le-a alterat multora viitorul introducerea acestor reguli aiurite. Apoi s-a renunţat la ele, nu a mai fost aspectul ăsta.După anii 1970 nu mai era cu origine socială. Perioada brutală de comunism mai încetase.

„Topurile universitare sunt discutabile. Arată câţi studenţi sau câţi studenţi străini am, cât sunt eu de deştept?”

- Spuneaţi că înainte de 1990 cercetarea era mult mai productivă, iar după Revoluţie erau scoase produse de mântuială, fără cercetarea necesară. Consideraţi că acest trend continuă şi astăzi, având în vedere că totuşi încep să fie bani pentru cercetare.

- Exact, încep să fie bani pentru cercetare. Cred că lucrurile încep să se dreagă din punct de vedere al calităţii cercetării şi văd la noi în universitate. Sunt direcţii care capătă accent, care sunt încurajate de dezvoltările astea industriale de tip nou care sunt acum.

- Iar Politehnica are proiecte interesante. Îmi amintesc doar de un proiect de cercetare pentru armata SUA sau de cercetarea pentru înmagazinarea hidrogenului pentru motorul cu hidrogen. Totuşi, nu sunt pentru noi, ci pentru entităţi din afara ţării. Nu este nevoie să investim noi în produse care să rămână ale noaste?

- Şi aceste proiecte sunt interesante pentru că ne asigură accesul în anumite cercuri şi sfere care depăşesc sfera noastră. Din această cauză sunt avantajoase, ca bani, ca economie. Acesta este un pas important şi trebuie să creştem pas cu pas. La noi nu există nicio planificare. Nu ştie nimeni ce o să facă anul viitor. Trebuie să te ocupi singur, să vezi, să descoperi, să urmăreşti care sunt lucrurile noi, care sunt interesante.

- Deci lipsa de predictibilitate în domeniul cercetării. Ar putea fi acesta un motiv pentru care România nu are nicio universitate în primele 500 din lume în cele mai importante topuri.

- Topurile acestea sunt discutabile. Dacă te uiţi la universităţile care sunt în top, atunci probabil vei avea nişte surprize pentru că la unele contează numărul de articole, la alţii câţi bani câştigi din taxe sau tot felul de activităţi. Sunt lucruri discutabile în privinţa topurilor. Topurile iau în considerare şi numărul de studenţi sau de studenţi străini. Arată asta cât de deştept sunt eu? Ori studentul străin dacă vine aici nu vine neapărat la deşteptăciunea mea, ci vine pentru că e mai ieftin şi mai puţin la altele. Contează şi calitatea, dar cred că elementul economic e decisiv.

- Deci raportul calitate-preţ cel mai bun.

- Da, exact. Mă uitam la premierul Cîţu, care spunea că a studiat la o universitate în SUA unde taxa este de 170.000 de dolari. Asta înseamnă 30-40 de mii pe an. Nu este o glumă această sumă.

- Iar un student care ajunge să se îndatoreze pentru a studia este mai determinat să înveţe decât unul care este finanţat de stat?

- Cred că da. Depinde cum a făcut rost de banii ăştia. Dacă i-a scos de la robinet atunci nu contează. Dar dacă banii au fost munciţi de cineva, atunci alta este discuţia.

Politehnica ieşeană, dar şi alte instituţii de învăţământ superior tehnic din ţară, încep să realizeze tot mai multe parteneriate cu mediul privat, firmele investesc bani în universităţi şi chiar trimit specialişti să predea. Cât de important consideraţi că este acest pas? Ajută universităţile pe termne lung sau nu? Mă refer la faptul că cele mai multe firme vor ingineri pentru propriile nevoi, nu neapărat pregătiţi la modul general.

- Eu cred că e bine. Intervenţia privată în învăţământ este de dorit, dar nu într-o manieră din asta prin care pune condiţii. Atâta timp cât funcţionează, ideea este foarte bună. Uite, firma cutare ne-a dat 2 milioane de euro, dar rămâne să ne gândim noi cum facem ca să ajutăm şi firma, dar să fim prezenţi pe frotul acesta al cercetării cu alte lucruri.

- Şi un student care este înscris la un master gândit de o companie nu ar pierde o dezvoltare mai largă?

- Dacă programul este gândit cum trebuie atunci nu pierde. Şi dacă îşi asumă acel master. În momentul în care alege acel program de masterat vorbim de o asumare.

-Privind în trecut, cât de departe credeţi că am ajuns ca societate? Mă refer în special la inovaţiile tehnice. Încă sunteţi puternic ancorat în viaţa Politehnicii şi participaţi, de pildă, la şedinţe online ale Senatului. Sau studenţii au avut posibilitatea să participe la cursuri din confortul dormitorului. Cum priviţi toate aceste inovaţii?

- Sunt uşoare, sunt interesante, dar sentimental nu-mi plac. Contează mult şi ambianţa. Una este când sunt singur şi alta este când sunt cu mai mulţi colegi. Se reduce contactul uman. Ce mai contează dacă profesorul ţine ore cu elevii doar online? Dar nu, contactul cu omul este esenţial. Altfel ce facem? Îl pui în priză şi îl scoţi din priză, la asta ajunge educaţia. Se reduce din respectul pe care l-ar putea căpăta elevul sau studentul, poţi spune cu adevărat dacă profesorul îţi place sau nu. De exemplu, profesorul Mangeron, toată lumea când auzea de el cădea pe spate. Dar era vorba de contactul direct. Mangeron nu era un tip încuiat, ci era foarte deschis. Eu cred că educatorul şi contactul cu educatorul are un rol vital în pregătire. Rolul de mentor, contactul direct, influenţa. Mangeron nu discuta doar ecuaţii, ne mai scăpa câte o istorie, iar lucrul acesta era eficient. Iar asta nu o gândesc doar eu, ci toţi elevii lui. Şi nu este doar cazul lui, ci au mai fost profesori la noi la care ne închinam.

Profesor cu mai multe brevete de inventator

Prof. univ. emerit. dr. ing. Mihai Gafiţanu s-a născut pe 16 septembrie 1934. Părinţii, Eugenia şi Dumitru, erau intelectuali ieşeni cunoscuţi în acea vreme. A copilărit în Iaşi, iar în 1952 termină studiile liceale la Colegiul „Negruzzi” ca şef de promoţie. În 1957 absolvă cursurile Facultăţii de Mecanică/Electrotehnică cu diplomă de merit, iar în acelaşi an devine asistent universitar, iar cinci ani mai târziu şef de lucrări, conferenţiar în 1968 şi profesor în 1972. Din 1978 este conducător de doctorat în domeniul inginerie mecanică.Activitatea didacticăa urmărit disciplinele Organe de maşini, Organe de maşini şi mecanisme, Vibraţii în sisteme mecanice, Fenomene de frecare şi uzare în tribosisteme şi Tribologia sistemelor biomecanice. A publicat numeroase manuale universitare, îndrumare de proiectare şi laborator şi numeroase lucrări ştiinţifice, la care se adaugă şi 9 brevete ca autor şi 7 ca coautor. În decursul activităţii sale la Politehnica din Iaşi, profesorul Gafiţanu a fost, succesiv, prodecan al Facultaţii de Mecanică (1964 - 1972), prorector (1972 - 1984), rector (1976 – 1984 şi apoi 1996-2000),şef de catedră  Organe de Maşini.A primit numeroase distincţii pentru contribuţiile ştiinţifice şi cele aduse la dezvoltarea învăţământului superior tehnic românesc, dar şi premii obţinute la concursuri de inventică. Din 2012 este profesor emerit al Universităţii Tehnice din Iaşi.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.