Cum ați caracteriza anul editorial 2022? Ați început cu un volum de poezie, Peisaj de furtună la Indianapolis (Editura Vremea), și ați terminat prin publicarea eseului Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului secund“ (Editura Polirom). Cum de s-au întâlnit aceste două proiecte într-un singur an?

Am avut un an editorial superb, după perioada pandemiei, când nu știam dacă sau când ne vom mai bucura de lansări și de în­tâl­nirile cu prietenii cu care ne place să discutăm literatură. Nu pot scrie în izolare, îmi face plăcere să mă întâlnesc cu prieteni vechi și să discut despre cărți, despre po­vești, despre idei. Cele două volume pe care le-ai amintit sunt cele ce se regăsesc în librăriile din România, dar anul acesta a fost deosebit pentru mine din mai multe motive. În mai 2022 a mai fost și apariția celui de-al treilea volum pe care l-am coeditat pen­tru American Mathematican Society, în seria Contemporary Ma­thematics, o contribuție în me­moria geometrului nipon Tadashi Nagano (1930-2017). Alături de acel volum, a mai fost și selectarea unui eseu dedicat Sophiei Ger­main (1776-1831), un text scris împreu­nă cu Mihaela Vâjiac și Adam Glesser din dragoste pentru ope­ra acestei autoare remarca­bile, în volumul Best Writings on Mathe­matics 2021, de la Princeton Uni­versity Press. A fost a treia oa­ră când am avut un eseu selectat în aceste antologii. După cum vezi, scriu din dragoste. Dar, dacă mă întrebi despre poezie, despre poezie să povestim. A fost din pricina pandemiei: atunci când a trebuit să stau mult timp în casă am reînceput să citesc poezie, așa cum făceam la 20 de ani. La în­ceputul anilor ’90 poezia mi-a fost refugiu și crez. În fața haos­ului social din România de atunci, a hăituielii politice de care fa­milia mea a avut parte în diverse pe­rioade (cel mai nasol a fost pe vremea patrulaterului roșu), îmi făcea bine să citesc mult. Am avut perioade când am citit poezie nonstop pe atunci (eram student la matematică, dar mă tratam). Am revenit la aceste bune obi­ceiuri acum. Am citit și am scris mult. Volumul acesta de la Edi­tura Vremea, Peisaj de furtună la Indianapolis, e probabil cea mai profundă confesiune pe care am scris-o vreodată, cu poeme care mărturisesc nuanțe pe care în viu grai nu știu dacă le-aș spune. Descriu exilul drept o traumă, pentru că traumă a fost, cel puțin pentru mine: în anii ’90 nu plă­nuiam deloc să plec din România. Tot scriu despre asta – și scriu în timp ce milioane de români aleg așa cum am ales eu. Estetica în­tregului volum Peisaj de furtună la Indianapolis a fost dictată de falia lăuntrică pe care, iată, o mărturisesc. Nu am dorit să plec din România și, ca dovadă, iată aceste volume pe care le-am scris în română în timp ce locuiam în Michigan, în Arizona, în Cali­for­nia. În fapt, volumul acesta de poeme întregește romanul de inspirație autobiografică Avalon. Secretele emigranților fericiți (Polirom 2018, 2019). Cât despre monografia dedicată operei poetice a lui Dan Barbilian, Adân­cul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului secund“, e vorba de un studiu care s-a elaborat într-un interval de mulți ani. Uneori mă gândesc că toată viața mi-am dorit, de fapt, să scriu această carte. S-a simțit și se simte ca un moment de mare intensitate la nivel personal.

Cum se leagă Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului secund“ de ciclul de romane publicat după 2004? Există vreo legătură?

Da, există o legătură secretă. Atât în această monografie, cât și în romanele mele e vorba despre cum abordăm în literatură ches­tiu­nea momentelor de cotitură. E adevărat că am proiecte de mari dimensiuni, pe care le urmăresc pe durată de decenii. Mi s-a părut foarte interesant să urmăresc punctele de schimbare ale cul­turii române și să scriu câte un roman dedicat câte unui aseme­nea moment istoric de turnură. Din acest proiect literar amplu, am descris în romane până acum: 1. momentul apariției gândirii politice de tip modern (în roma­nul Republica, care reprezintă totodată și o arheologie a operei lui I.L. Caragiale); 2. momentul stingerii culturii tradiționale (în Miruna, o poveste); 3. momentul Revoluției din 1989 (în Noaptea când cineva a murit pentru tine, romanul care mi-a fost cel mai greu de scris, din pricina tragediei personale istorisite acolo); 4. perioada tranziției (în Venea din timpul diez, o comedie a chipu­rilor schimbătoare româ­nești); 5. descrierea procesului amplu pro­dus de valul de emigrație actual (în Avalon. Secretele emigranților fericiți, unde miza centrală e descrierea procesului psihologic al celui ce trece Atlanticul, un proces diferit de ceea ce se petre­ce atunci când mutarea are loc un­deva în Europa); 6. momentul proiectat în viitor, în 2036, când ființa umană ar putea trăi pe suport electronic (în Vincent ne­muritorul). Toate aceste teme pun în evidență transformări ireversi­bile, caracterizate literar. Mi-am dorit o construcție de mare ampli­tudine, cu o viziune istorică per­sonală și de acum deja se vede ar­hitectura între­gului. Or, în monografia Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului secund“ a fost nevoie să conduc o investigație pe o tematică similară, despre un ciclu de poeme care discută la fel ideea de tran­sformare, cu rădăcini în istoria ideilor matematice, din secolul al XIX-lea până în 1929, momentul când a apărut Joc secund.

Afinitatea dumneavoastră cu opera lui Ion Barbu se datorează mai mult laturii matematice sau laturii literare?

Nu aș merge atât de departe încât să mărturisesc o afinitate cu ope­ra lui Ion Barbu, ci aș lucra cu importante distincții, astfel: 1. am maxim interes pentru geometria lui Dan Barbilian, care e un con­tinent fabulos, plin de idei de o creativitate fulminantă; 2. ad­mirație pentru multe dintre opțiunile lui de la cursurile pre­da­te la Universitatea din București, așa cum ne-au rămas în Opera di­dactică, în special pe teritoriul teoriei funcțiilor reale, al analizei complexe, al funda­mentelor geo­metriei, dovadă a unei culturi matematice cuprinzătoare, unifi­catoare și profunde; 3. am cea mai critică perspectivă față de dera­pa­jele politice ale lui Dan Barbilian, în special cele din anumite texte scrise în toamna lui 1940, dar și de disponibilitatea lui din anii ’50 pentru anumite forme de com­promis. Trebuie lucrat cu toate aceste distincții, fiecare act trebu­ie privit așa cum merită, fără să amestecăm categoriile și fără să abdicăm de la dimensiunea cri­tică. După ce citim opera lui Dan Barbilian, atât partea mate­matică, cât și cea literară, descoperim că avem de-a face cu unul dintre cei mai inteligenți autori ai culturii române, marcat însă de faptul că a fost un om al timpului său, cineva incapabil să se țină la distanță de cele mai criminale extremisme ale veacului său.

Având în vedere că până la Adâncul acestei calme creste ați publicat alte articole pe marginea operei matematicianului-poet, când vi s-a conturat ideea scrierii unei cărți care să explice mai în detaliu legătura dintre matematică și literatură la Barbu?

Ideea mi-a venit în ianuarie 2006, după ce am susținut o prezentare la seminarul de geometrie di­fe­rențială de la Michigan State University. A fost o prezentare de geometrie metrică în fața profe­sorilor care fuseseră în comisia mea de teză de doctorat din 2002, un moment foarte motivant la nivel personal, așa cum au fost toate întâlnirile mele cu Bang-Yen Chen, David Blair sau John D. McCarthy (înțelepciunea lor mă ghidează încă). Acel seminar de cercetare, care era joi dimineața, mi-a fost casă și altar. M-a bucu­rat tare mult să-i văd pe foștii mei profesori primind cu interes mu­tarea mea de pe teritoriul geometriei riemanniene în lumea lui Dan Barbilian. Începând cu toamna lui 2006 am susținut o serie de conferințe și în România pe tema poeticii Jocului secund, prima dintre prezentări la invi­tația lui Jean Dumitrașcu la Centrul Cultural Județean Argeș, apoi la invitația Sandei Cordoș la Universitatea Babeș-Bolyai. După conferința de la Cluj-Napoca, Ioana Both mi-a atras atenția asu­pra studiului Ioanei Em. Petrescu, la care nu ajunsesem încă. Acea lectura a fost o revelație: deci filologii pot înțele­ge foarte bine cum a fost de fapt! Era perioada când lucram intens matematică alături de profesorul constănțean Vlad Boskoff și când regretatul nostru profesor Solo­mon Marcus mă încuraja să scriu o monografie dedicată temei (re­gret enorm că nu îi pot oferi lui Solomon Mar­cus un exemplar acum, am în­târziat prea mult cu acest manuscris). În perioada res­pectivă, inspirați de geometria lui Dan Barbilian, am scris alături de Vlad Boskoff și de colabo­ratorii noștri lucrări care au apărut în reviste excelente, precum „Houston Journal of Mathematics“, „Beiträge zur Algebra und Geometrie“, „Differential Geome­try and Its Applications“, „Czec­hoslovak Mathematical Journal“, „Historia Mathematica“, pentru a aminti doar câteva dintre reu­și­tele noastre comune. Fiecare lucrare a reprezentat pentru mine un pas înainte în a-l înțelege pe Dan Barbilian, cel din perioada în care a pus laolaltă poemele din Joc secund. Lucrând matematica la care se gândise Barbilian, am început să-l înțeleg pe om, să apreciez potențialul teoriei create de el, să văd cum l-au ajutat în cercetare mai târziu tehnicile fundamentale pe care le învățase el la 16-17 ani. Partea aceasta a destinului lui era foarte similară cu experiența mea per­sonală, pentru că și eu am lucrat foartă multă matematică în liceu, în perioada când participam la olim­piadele de matematică sau la concursul anual al rezolvitorilor „Gazetei matematice“ (mare merit a avut Nicolae Teodorescu, atunci când a readus la viață în 1980 această resursă extraordinară a culturii române). Așadar, apro­pierea mea de opera matematică a lui Dan Barbilian mi-a înlesnit mult înțelegerea omului. Am în­ceput să simt cum gândea la 34 de ani, atunci când a alcătuit volumul Joc secund.

Credeți că critica literară românească îi este datoare lui Ion Barbu în vreun fel? Dar cititorii?

Cum să nu fim datori cu re­cu­noașterea strălucirii? Aici nu e vorba despre îmi place/ nu-mi place, ci e vorba de ceva mult mai mult: înțeleg sau nu înțeleg. Atunci când ceva important se pe­trece în câmpul culturii ro­mâne, suntem datori să facem efortul de a înțelege.

De ce, dintre toate metaforele și versurile lui Ion Barbu, ați ales tocmai „adâncul acestei calme creste“? Care e motivul alegerii?

Cu riscul de a intra pe teritoriul speculației, cred că versul acela are de-a face cu momentul special din viața lui Dan Barbilian re­pre­zentat de anul 1929. Versul complet este „Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste“ și pare a însemna astfel. Atunci când a venit timpul, iată un moment de liniște lăuntrică ce permite con­templarea unei profunzimi a ideii. Era perioada de după reabilitarea medicală ce a urmat excesului de consum de droguri, perioada în care și-a construit casa din Bucu­rești, și-a susținut teza de doctorat la București sub îndrumarea lui Gheorghe Țițeica și în care apare perspectiva unei cariere academice ce i-ar fi permis să predea la nivel uni­versitar exact ceea ce l-ar fi interesat cel mai mult. (Spre comparație, să nu uităm că destinul academic al lui Lucian Blaga a fost mult diferit, acolo a fost o carieră în diplomație.) Mi s-a părut că acel vers are o natură confesivă și e reprezentativă pentru momentul 1929 în viața autorului.

Propuneți o teză îndrăzneață în volum, anume că unele dintre poemele din Joc secund sunt confesive și anticipează tipul de cercetare matematică pe care Barbilian „și-ar fi propus să îl producă“ (p. 180). Pentru un matematician, aceasta nu ar însemna o contradicție?

Simțim că a existat o tensiune lăuntrică masivă în perioada ce a urmat recuperării din situația medicală gravă în care Dan Bar­bilian s-a aflat în anii două­zeci. Trebuie că a fost acolo îndoială, spaimă, o dezamăgire personală sinceră, iar toate aceste sentimente au fost convertite într-o poezie de expresie profund originală. Când tu spui „pentru un matematician“, oare ai sugera că matema­ticienii nu cunosc deznădejdea și disperarea? Ba da, te asigur că da. Avem opere literare care descriu așa ceva cu asupra de măsură, de la Proof a lui David Auburn la A Beautiful Mind, a Sylviei Nasar. Or, în cazul lui Barbilian perspec­tiva ratării profesionale ca matematician va fi fost în vecinătatea celei mai întunecate deznădejdi. Putem înțelege asta când vedem câtă ma­tematică învățase și cât de puțin a creat până în 1929. Reu­nirea acelor poeme în volumul Joc secund a fost ca o răzbunare împotriva desti­nului. Simțim ce-și dorea să facă. Dar nu realizase încă nimic din marile împliniri de mai târziu. Dan Barbilian a creat matematică su­perbă după 35 de ani!

Eseul dumneavoastră este unul interdisciplinar, implicând multă istorie a matematicii. Cum cre­deți că va fi receptat de literați?

De către cei inteligenți sigur foarte bine! Am încredere în asta! Cunosc absolvenți de Litere care au excelente disponibilități inte­lectuale și care sunt deschiși unei perspective transdis­ciplinare. Nu sunt toți înclinați să comită eroa­rea lui G. Călinescu, care a expediat ceea ce n-a priceput. Am căpătat încredere atunci când am citit studii scrise de Ioana Em. Petrescu sau de Marin Mincu, care mi-au dat de înțeles că un eseu clarificator era necesar: au fost cercetări filologice care au identificat influența matematicii lui Dan Barbilian asupra poeticii Jocului secund, dar era limpede că era necesară o investigație de istorie a ideilor care să traseze tot parcursul intelectual care a dat naștere vocii poetice a lui Ion Barbu. Întrucât s-a întâmplat să mă familiarizez cu matematica la care se gândea Dan Barbilian în perioada alcătuirii volumului Joc secund, era de datoria mea să scriu acest volum.

Propune cartea dumneavoastră o revalorificare a operei barbiene sau spune ce nu s-a spus despre aceasta? În ce direcție vă situați dumneavoastră demersul?

Atunci când (după 2008) pe plan internațional a devenit clar im­pactul perioadei istorice numite transformarea modernistă a matematicilor (1890-1930), a de­venit tot mai limpede rolul pe care Programul de la Erlangen l-a jucat în această importantă revoluție pe teritoriul ideilor. Rolul nostru era să înțelegem cum se situează în acest tablou opera lui Gheorghe Țițeica și a studentului său, Dan Barbilian și să explicăm care e legătura dintre formația acestuia cu poemele din Joc secund. E un demers de istorie a ideilor. Nu ne propunem o interpretare, nu spe­culăm. Discutăm cu documentele pe masă.

Făcând o radiografie a literaturii române contemporane, credeți că aceasta va mai avea parte de un caz de amploarea lui Ion Barbu?

Matematicieni așa de creativi ca Dan Barbilian sunt extrem de pu­țini. A creat matematică ori­ginală cu o forță de colos. Că un ase­menea intelect a lăsat urme și pe teritoriul poeziei, asta chiar e ceva foarte rar. Cred că lumea românească e norocoasă dacă înțelege unicitatea și profunzimea acestui caz singular.

Articol preluat din ”Suplimentul de Cultură”