anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă

GALERIE
Gabriel_Brumariu
  • Gabriel_Brumariu
- +

Un studiu publicat în luna iulie a prezentat un rezultat care poate părea surprinzător dacă ne raportăm la deciziile din Parlament şi la curentul conservator foarte activ pe reţelele de socializare: 77% dintre români sunt de acord ca educaţia sanitară şi sexuală să fie predată în şcoli, adecvat fiecărei vârste şi ca materie de sine stătătoare, în condiţiile în care familia este valoarea principală pe care o împărtăşesc.

Studiu a fost realizat de Cult Market Research, la comanda Societăţii pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS). Majoritatea respondenţilor consideră că materia trebuie să fie concepută pe baze ştiinţifice şi să acopere noţiuni precum inteligenţa emoţională şi relaţională, riscurile începerii vieţii sexuale, protecţia în faţa bolilor, reproducerea, avortul.

Cu o lună înainte, Parlamentul a decis că este nevoie de acordul scris al părinţilor pentru ca elevii să poată participa la orele de educaţie sexuală, iar această materie este opţională, la fel ca religia.

PSD, PNL, UDMR şi AUR au făcut front comun şi au contestat introducerea orelor de educaţie sexuală, preferând varianta legii în care cursurile sunt denumite „educaţie sanitară”. De asemenea, au impus ca acest curs să fie predat abia din clasa a opta.

PressHUB a discutat cu Gabriel Brumariu, manager de proiect la SECS, despre ruptura dintre majoritatea politică din Parlament şi români, despre percepţii greşite cu privire la educaţia sexuală şi despre riscurile pe care le aduce o educaţie sexuală făcută prea târziu.

Cititi materialul integral pe presshub.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Monstrii...

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.