Interviu ZDI cu unul din cei mai cunoscuți piloți români. „Niciodată nu mi-a fost frică, e vorba de disciplină și rigoare”

Comandantul a fost dintotdeauna atras de avioane și nu s-a gândit niciodată la un alt drum. Pentru el, zborul a fost și este singura opțiune.

 – Ce v-a inspirat să deveniți pilot? A fost o pasiune din copilărie sau o alegere de mai târziu?

– A fost visul meu dintotdeauna, să devin pilot. Dintotdeauna mi-am «sucit» gâtul dupa avioane și acum o fac la fel. Sunt la fel de pasionat ca și în copilărie.

 – Dacă nu erați pilot, ce credeți că v-ar fi plăcut să fiți?

– Niciodată nu m-am gândit la altceva. Am fost și norocos, pentru că am terminat liceul, și exact atunci am avut această oportunitate a unei promoții de piloți, la Școala Militară de Aviație Buzău, pe care am fructificat-o. Am intrat acolo. Apoi, după doi ani de aeroclub, am avut un examen la Tarom, pe care l-am luat. Am avut noroc în viață, în primul rând pentru că am fost pe culoarul potrivit și mi s-a ivit ocazia atunci când puteam să o fructific.

 – Ce le transmiteți tinerilor care visează la o carieră în aviație?

– În primul rând, dacă își doresc să fie piloți, cu siguranță vor fi. Dincolo de orice barieră: financiară, de familie, de grup. Indiferent de barieră, dacă își doresc cu adevărat, cu siguranță vor fi piloți. Acum nu trebuie să fie neapărat de linie. Poți fi pilot de acrobație, la Aeroclub, militar, sunt multe feluri în care ai putea să-ți urmărești pasiunea de a zbura.

– Cum s-a schimbat pregătirea piloților în ultimii 30 de ani? Ce schimbări majore ați observat?

– Acum e mai bună pregătirea piloților, mai riguroasă, cred eu, și mult mai structurată. Problema este că trebuie menținut acest ritm, pentru că cerința de piloți e foarte mare și există o presiune pe centrele de training să pregătească oameni. Acolo trebuie văzut: cum îi selectează, dacă au aptitudini sau nu, pentru că, apoi, competențele le dezvoltăm noi prin training-uri recurente.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

– Există un zbor anume care v-a rămas în suflet? O experiență memorabilă din carieră?

– Sunt multe și nu sunt neapărat legate de exercitarea meseriei de pilot, cât de întâmplări din avion, împreună cu echipa, cu echipajul meu. Poate când am avut pasageri speciali sau pe mama mea, unul dintre copii… Am dus-o pe mama odată la sora mea la Paris. I-am făcut surpriză, i-am spus că nu pot să o duc eu, pentru că plec la Londra. Dar am schimbat cursa cu un coleg de-ai mei, i-am cumpărat mamei un buchet mare de flori și am făcut anunț înainte de decolare, la pasageri, că e prima dată când zboară mama cu mine. Și am ieșit cu buchetul de flori din cockpit. Mama era foarte speriată: că ea nu merge la Londra, că ea merge la Paris…

– V-a fost vreodată frică la manșa avionului?

– Niciodată nu mi-a fost frică. Ca pilot, poți fi surprins de anumite evenimente și pe moment să ai o reacție de tresărire, maximum, dar nu îți poate fi frică.

– Ce simțiți după ce pilotați avionul și vă urcați la volanul mașinii?

– Făcând asta în fiecare zi, nu devine banal sau rutină, dar te adaptezi la mediu. Piloții se adaptează la mediu și respectă regulile, sunt oameni disciplinați, riguroși. Așa cum sunt în avion, sunt și cu mașina.

– Ce sfaturi aveți pentru pasagerii care se tem de zbor?

– E foarte greu de explicat unui om căruia îi e frică, pentru că frica este ceva irațional, nu poți să o învingi cu argumente, de cele mai multe ori. Totuși, pornind de la simplul fapt că parcă pare complet aiurea să mergi până la Paris două zile cu mașina, când ai putea să mergi două ore cu avionul, că ai putea să vizitezi locuri minunate pe planeta asta sau că ai putea să fii mai eficient doar pentru că folosești cel mai sigur mijloc de transport până la urmă. În aer sunt 20.000-25.000 de avioane în orice moment, care au un record de siguranță de neegalat. Lucrurile astea trebuie puse în balanță. Dacă te uiți la câte accidente se întâmplă cu mașina, mergând pe logica accidentelor de aviație, nu ai mai merge cu mașina, nu?

– Este cerul limita?

– Asta e o chestie aspirațională, pentru oamenii care trăiesc la sol și care își dau speranță că nu trebuie să te limitezi la pământul pe care îl vezi, de la sol. Cerul pare ca un spațiu aspirațional, la care poți visa să zbori. Eu chiar zbor și pentru mine cerul nu e limita.

CITESTE SI: Discuţie cu pilotul Emil Dobrovolschi despre comunicare, butoane şi cărţi

Emil Dobrovolschi a parcurs toate etapele ierarhiei profesionale, începând ca copilot pe avionul Antonov 24, apoi devenind comandant de aeronavă și instructor pe ATR 42/72. Ulterior, a ocupat rolul de comandant și instructor-examinator pentru Airbus 320 și Airbus 310, iar ca pilot de recepție și control a fost responsabil de misiuni speciale, inclusiv deplasările membrilor Guvernului și ale președintelui României, Klaus Iohannis.

Publicitate și alte recomandări video