Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Interviul

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

„Interviul am să mi-l iau eu, iar dumneata doar îl vei semna cu numele tău... E foarte simplu. Îmi faci un serviciu, îţi fac un serviciu, şi suntem chit. Nu trebuie să-ţi faci nici un fel de scrupule. În lumea noastră aşa se procedează...”

Răsfoind prin manuscrisele mele, am dat peste un interviu pe care „i l-am luat”, într-o primăvară frumoasă, pictorului Val Gheorghiu. Am pus între ghilimele sintagma „i l-am luat”, aceasta fiindcă pictorul Val Gheorghiu şi-a luat singur interviul. El şi-a pus întrebările, privindu-şi atent chipul în oglinda retrovizoare a Volkswagen-ului, în timp ce ambreia maşina, şi tot el şi-a răspuns cu aplomb la întrebări.

Iniţial Val s-a gândit să-mi ceară să-i pun nişte întrebări, dar apoi, şi le-a pus singur. Oglinda sa retrovizoare de la Volkswagen l-a inspirat şi de astă dată, călăuzindu-l să meargă spre adevărul zăvorât în eul său profund pe drumul cel mai scurt, fără ocolişuri şi curbe de prisos. De multe ori însă, sinele profund nu se lasă cucerit cu uşurinţă. Dacă încerci să-l scoţi la lumina zilei, vei avea surpriza că în locul unui chip viu ţii în mâini propria ta mască mortuară. Ceea ce în cazul pictorului Val Gheorghiu, după părerea mea, în mare parte s-a şi întâmplat.

Totuşi, dincolo de morga pe care o afişa, Val Gheorghiu a fost un artist plin de nelinişti existenţiale, dar şi de ifose, jucând rolul unui Paşadia rătăcit într-un veac ce nu se plia pe spiritul său.

Ca un adevărat maestru al arlechinadei, Val Gheorghiu mi-a făcut propunerea abia după ce a tatonat bine terenul şi s-a convins că sunt demn de încrederea lui. Apoi m-a întrebat dacă aş fi de acord să-i pun câteva întrebări şi să public materialul în pagina de cultură a ziarului unde lucram.

I-am spus că sunt de acord, numai că ar trebui, în prealabil, să mă consult cu responsabilul de pagină...

Nu e nevoie să te consulţi, mi-a spus Val. Responsabilul deja a fost consultat. E încântat. Eu am făcut toate demersurile. Dumitale nu-ţi rămâne decât să-mi pui întrebările de rigoare...

O, nici o problemă, i-am spus, am reportofonul la mine. Vă pot lua interviul chiar acum. Cele mai bune interviuri ies cele spontane. Făcute la colţul mesei. Şi zicând aceasta, am dat să scot instrumentul meu de lucru, pregătindu-mă să-i pun câteva întrebări.

O, nu dragă poete, mi-a răspuns Val. Mie îmi plac lucrurile făcute cu multă chibzuială. Sigur că sunt şi eu câteodată spontan, dar nu ştiu dacă de data asta reportofonul n-o să mă inhibe. Aşa că vreau să-şi propun altceva. Un lucru mult mai simplu pentru care nu e nevoie nici de reportofon, nici de întrebări. O să facem un interviu în care dumneata, dragă Nichita, n-o să depui nici un efort...

Cum aşa, nici un efort?!

Da, chiar nici un efort. Interviul am să mi-l iau eu, iar dumneata doar îl vei semna cu numele tău... E foarte simplu. Îmi faci un serviciu, îţi fac un serviciu, şi suntem chit. Nu trebuie să-ţi faci nici un fel de scrupule. În lumea noastră aşa se procedează... Crezi că un profesor universitar, un politician sau un academician au vreo problemă de conştiinţă când semnează o carte scrisă de colaboratorii sau asistenţii săi? Nu, nu-şi fac nici un fel de mustrări. Nici tu nu trebuie să ţi le faci...

Dar, bine, maestre, i-am zis lui Val, acolo e vorba de lucrări ştiinţifice,.. Şi apoi, eu nu sunt nici profesor universitar, nici politician şi nici academician...

Pentru mine eşti...

Desigur, glumiţi, i-am zis. Mă faceţi să mă simt nu ştiu cum...

Nu e cazul, spuse Val. Nu trebuie să te simţi în nici un fel. O să-ţi treacă, adăugă el, bătându-mă încurajator pe umăr. Şi eu aveam scrupule pe vremuri, dar acum nu le mai am. Dincolo de toate astea, spuse Val, ai să-mi faci un mare serviciu. Împlinesc o vârstă rotundă şi un interviu semnat de tine e mai mult decât binevenit. Dar ca să nu vorbim în gol, iată şi interviul. Poţi să-l citeşti aici, şi să cădem de comun acord asupra unor puncte care o să ţi se pară dubioase. Deşi, la drept vorbind, nu ai să găseşti aşa ceva în text, fiindcă am cântărit de câteva ori fiecare punct, fiecare literă şi fiecare silabă. Dar înainte de lectură, hai să ciocnim, aici, în atelier un pahar de vin, în cinstea vremurilor pe care le trăim.

Până la urmă am ciocnit nu un pahar de vin, ci două. După care înfierbântându-ne, am băut şi votcă, şi şampanie. În timp ce chefuiam, Val îmi povesti despre cuceririle sale. Avea dame şi dameze alese una şi una. Un adevărat harem. Ca să nu încurce numele şi nici orele de întâlnire, ţinea o agendă specială închisă în sertarul său. Câteodată memoria îi juca feste. Atunci ca să se pună într-o ipostază neplăcută, evita să pronunţe numele damezei, apelând la câte un diminutiv ales cu grijă. Uneia îi zicea pisicuţă, alteia pis-pis... Mai folosea, de asemenea, în funcţie de împrejurare sau de alta, apelative ca mimoza, păpădie, broscuţa sau chiar pizdulicea mea etc., etc. Zilele cele mai agitate erau miercurea şi vinerea, când uşa lui Val funcţiona ca o armonică. Bineînţeles că şi canapeaua scârţâia la fel. Unele dameze îşi făceau apariţia învăluind atelierul într-un nor de parfum, altele ieşeau tamponându-şi buzele pe coridor. Rivale se intersectau pe casa scării, aruncându-şi una alteia priviri dispreţuitoare. Erau şi momente când damele se încăierau la ieşirea din imobil, lovindu-se cu poşetele şi trăgându-se de păr...

Bineînţeles, mi-a spus Val, nu voi vorbi despre amorurile mele în interviu. Vreau să apar în faţa cititorilor nu ca un pezevenchi, şi ca un gentleman desăvârşit. Vom vorbi doar despre pictură şi despre crezul meu artistic.

Dar, scuză-mă, maestre, i-am zis din nou (nu obişnuiesc să rostesc prea des acest cuvânt, dar acum sub efectul votcii l-am rostit de două ori), dar damele nu fac parte din crezul artistic al lui Val Gheorghiu?!

Nu, nicidecum, răspunse pictorul. Ele reprezintă doar nişte momente de divertisment. În fond, orice artist, după ce scrie sau pictează, simte nevoia unei relaxări. Cea mai bună relaxare pentru mine atunci când sunt epuizat o reprezintă joaca de-a amorul cu damezele. Am şi eu slăbiciunile mele, ca tot omul. Nu sunt de fier. Prin urmare, ce zici, semnezi?

M-am codit din nou. Cenzura mea interioară îmi pusese un nod în gât. Cum să semnez un material care nu era al meu?

Văzând că stau din nou în cumpănă, pictorul, ridicând paharul în aer, îmi ţinu iarăşi o lungă peroraţie, vorbind de data aceasta nu despre femei, ci despre atmosfera literară. Îmi vorbi despre Emil Brumaru, care îi era uşor antipatic, şi asta pentru că scria despre femei, făcându-i, pe plan artistic concurenţă neloială. Îmi vorbi despre Andone, despre Ursachi, pe care-l admira, dar care, după părea lui, intrase în degringoladă, lunecând pe panta alcoolului şi a grandomaniei. Îmi vorbi despre celebrele sale tablouri având ca subiect pantofii de damă şi despre la fel de celebrele sale compoziţii cu uşi ieşene.

Ştii, îmi spuse, s-ar putea ca peste un timp să nu mai poarte pantofi cu tocuri. Da, desigur, continuă el, trăim într-o lume care nu mai pune preţ pe vestimentaţie. Damele şi ele încep să adopte o ţinută sport. O să dispară eleganţa feminină. Bărbaţii şi femeile se vor îmbrăca otova. Deja au început. Şi pentru că am intuit că totul o să se schimbe, am încercat să-mi fac datoria de artist, pictând pantofi cu tocuri cui. Mai mult de atât nu pot să fac. La fel am făcut şi cu uşile. Am căutat uşi celebre, uşi vechi. Adevărate capodopere. Ceea ce vedem acum e caca-maca. Adevăratele uşi au dispărut din peisaj. În curând o să dispară, probabil, şi pereţii. Sau poate că pereţii o să rămână, dar o să fie la fel de transparenţi ca şi aerul pe care-l respirăm, şi atunci cum vei putea să-i mai imortalizezi?!

Am mai discutat mult timp, vrute şi nevrute. Despre Irimescu şi Baba, despre Craiu şi despre alţi pictori ieşeni cu care Val Gheorghiu avea oareşicari afinităţi.

Se făcuse deja noapte şi noi tot discutam, şi discutam. La un moment dat, Val Gheorghiu dădu un telefon, zicând:

Da, desigur, poţi să vii...

E vreo dameză? am întrebat.

Şi încă ce dameză, răspunse Val. O tânără violoncelistă de la Filarmonică. Damă superbă, ce crac, ce fund... Adevărată operă de artă. Soţul ei tocmai ce a plecat în turneu.

E violoncelist şi el?

Nu, e balerin...

A, balerin? am zis. Şi nu e gelos?

Nu, nu e, răspunse pictorul, aranjându-şi ţinuta. Îmi este nespus de recunoscător pentru serviciile pe care i le fac, şi apoi, cum să-ţi spun, suntem prieteni, de altfel el are alte înclinaţii, mă înţelegi?

M-am ridicat să plec. Val însă mă opri.

Aş vrea să te prezint, distinsei doamne, şi apoi, mi-ar face plăcere, să ascultăm împreună o sonată...

Peste puţin timp am auzit o bătaie în uşă şi-n atelier îşi făcu apariţia o doamnă. Nu era chiar la prima tinereţe, însă arăta destul de şic. Mi-a atras atenţia ţinuta ei, şi gâtul. Un gât nespus de lung. Nu era violoncelistă, ci soprană.

Imediat cum a intrat a început să solfegieze. A solfegiat preţ de o jumătate de oră, după care apropiindu-se de mine, mi-a întins cu o mişcare graţioasă interviul pe care tocmai i-l înmânase Val.

Te-aş ruga să-l semnezi, mi-a spus graseindu-şi glasul.

Cum aş fi putut să o refuz?!

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri