anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 26.09.2020

Într-o bună zi…

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Anii trec, corpul îmbătrâneşte, voinţa se diminuează şi mai mult, iar la un moment dat chiar spui fără să îţi dai seama că nu mai poţi fizic face lucrurile pe care le-ai tot amânat. Nu te mai ţin balamalele. Nu mai poţi urca pe munte, nu mai poţi alerga, nu mai poţi înota, nici măcar nu mai poţi sta treaz mai târziu de ora 23, nimic. Ai amânat până ce le-ai anulat.

Nu cred că există om pe lume să nu fi zis asta de o mie de ori cel puţin în viaţa lui: „Nu fac asta azi, am s-o fac altă dată…”, „Nu merg acum, am să merg într-o bună zi când voi fi mai liber” ş.a.m.d. E cea mai populară replică pe care ne-o dăm nouă ori celor din jur ca să scăpăm de grija unui lucru. E ca o promisiune, dar mai vagă şi chiar mai nesigură, irealizabilă decât una electorală. E o şoaptă pe care ne-o suflăm singuri în ureche pentru a linişti maimuţa din noi ce vrea mereu joacă: „Lasă că ai să te joci mâine, că şi atunci e o zi! Nu azi, mâine, altă dată, într-o bună zi…”, „Trag câţiva ani tare şi apoi mă relaxez pe o insulă în Grecia”, „Am să merg pe munte când oi avea chef, nu e o urgenţă”…

Amânarea este cea mai la îndemână metodă de a rezolva lucrurile. Nu se cheamă că renunţi cu totul la ele ori că minţi, ci pur şi simplu că le programezi pe altă dată. Nici măcar într-o zi anume, ci într-una din viitor, în oricare din cele câte ţi-au mai rămas de trăit şi care, să fim sinceri, nu sunt fără număr. Doar că acea „oricare” zi de cele mai multe ori nu mai vine niciodată. Anii trec, corpul îmbătrâneşte, voinţa se diminuează şi mai mult, iar la un moment dat chiar spui fără să îţi dai seama că nu mai poţi fizic face lucrurile pe care le-ai tot amânat. Nu te mai ţin balamalele. Nu mai poţi urca pe munte, nu mai poţi alerga, nu mai poţi înota, nici măcar nu mai poţi sta treaz mai târziu de ora 23, nimic. Ai amânat până ce le-ai anulat.

Să spunem că nu e grav dacă amâni la infinit o vizită la fosta ta iubită din liceu care e acum măritată cu un interlop, are şi copii, s-a şi îngrăşat, plus că s-ar putea să nu te mai recunoască, şi, deh, rişti mult pentru prea puţin, dar e grav atunci când amâni lucruri care în timp îţi afectează calitatea vieţii, sănătatea, integritatea corporală şi mentală. De exemplu, mersul la doctor când te supără ceva, la analize, sau lăsatul de fumat, începerea curei de slăbire, a mişcării fizice etc., lucrurile acestea, dacă sunt amânate, se văd în timp. În momentul când realizezi că ar trebui făcut ceva poate fi deja prea târziu, dacă mai şi amâni, eşti pierdut. E uşor comic, dar şi dramatic ce se întâmplă cu oamenii când se uită în oglindă, văd că s-au mai îngrăşat, s-au buhăit la faţă, că arată din ce în ce mai rău, mai neîngrijit, că ştiu exact ce trebuie să facă, dar nu o fac... Timpul e un hoţ care ne fură pe faţă, sub privirile noastre, cu îngăduinţa noastră şi arma lui cea mai bună este înclinaţia noastră spre amânarea lucrurilor. Facem doar ceea ce este urgent, ceea ce ne presează atât de tare, încât nu mai suportăm, durerile acute ne trimit direct la doctor, termenele limită de la biletele pentru vacanţă ne silesc să ne facem bagajele, chiar dacă dorinţa noastră cea mai mare e să stăm laţi pe canapea la televizor cu o bere în mână. Dacă nu ar fi acestea, am rămâne toţi ca nişte meduze în faţa ecranului la infinit. Acolo am putrezi moţăind şi tot făcând planuri pentru viitor.

Am constatat la mulţi oameni din România care depăşesc 60 de ani, şi nu numai, o dorinţă din ce în ce mai diminuată de a pleca în călătorii. Nu ştiu dacă e o moştenire genetică a celor din zona Balcanilor, dar parcă li se atrofiază orice dorinţă de a vedea locuri noi, oameni noi, de a respira alt aer decât cel de acasă. Spun asta pentru că în SUA, de exemplu, foarte mulţi pensionari abia aşteaptă să termine cu munca pentru a se urca în maşina scumpă, cumpărată cu banii agonisiţi peste ani, şi a se plimba prin lumea întreagă. Adică ei chiar se ţin de cuvânt faţă de ei înşişi, nu mai amână nimic din acel moment, ziua „Z” a venit!… Nu e o regulă, evident, dar parcă incidenţa e mai mare ca la noi.

Ce mă întristează e că odată cu amânarea care devine obicei apare şi o atrofiere a stimei de sine. Te complaci într-o stare de lucruri care ţi se pare familiară, confortabilă şi care crezi că poate dura la nesfârşit. Te pierzi în lucruri mici care sunt la îndemână şi care devin chiar rutină dându-ţi impresia că faci ceva ca să nu pierzi vremea, când de fapt nu e nimic, e doar muncă de întreţinere. Şi totul se repetă la fel zi de zi. Schimbările sunt din ce în ce mai rare şi din ce în ce mai indezirabile. Televizorul rămâne singurul companion, oamenii în carne şi oase dispar încetul cu încetul din viaţă, prietenii, încă vii, devin amintiri. Asta până când începi să auzi de morţi, pe la 65-70 de ani. Colegi, prieteni, duşmani care se duc pe lumea cealaltă. Şi de atunci încolo începe cursa pentru supravieţuire, pentru prelungirea cât mai mult a vieţii cu orice preţ. Sedentarismul se accentuează, grija să nu păţeşti ceva, să nu te îmbolnăveşti devine laitmotivul fiecărei zile, totul ca să prinzi cât mai multe clipe în lumea asta cu care, culmea, nici nu prea mai ai vreo legătură. Calitatea acestor zile nu mai contează. Atunci chiar planurile pe care ţi le-ai făcut cândva şi pe care le-ai tot amânat sunt oficial anulate cu totul, sănătatea intră pe primul plan. Dacă tragi o concluzie a vieţii tale de până atunci constaţi că viaţa cu adevărat pentru tine s-a oprit undeva pe la 45-50 de ani când ai încetat să mai acţionezi şi ai început să faci doar planuri. Amintirile cu locuri noi şi frumoase, cu oameni noi se opresc la acea vârstă. Da, spui nepoţilor privind la fotografiile lor din vacanţă, am fost şi eu acolo, dar n-am mai mers că am fost ocupat... Pe naiba!

Vara asta, urcând a nu ştiu câta oară pe vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507 m) din Făgăraş am întâlnit pe drum, iar apoi chiar pe vârf, înaintând cu greu, dar cu îndârjire pe stâncile abrupte, o femeie de peste 80 de ani. Avea echipament adecvat, rucsac în spate şi o altă femeie mai tânără, probabil fiica, alături. Toţi turiştii o priveau cu admiraţie pentru că era o excepţie. Dar de ce să fie o excepţie, oameni buni, de ce nu poate fi o regulă? De ce nu ne putem menţine mintea tânără toată viaţa în aşa fel încât să tragă după ea şi corpul? De frică? De lene? De ruşine?            

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spinoasa problemă a jucătorului U21

Nicolae GRECU

Spinoasa problemă a jucătorului U21

FRF trebuie să schimbe urgent modificarea de acum doi ani pentru a se evita situaţiile tragicomice din Liga I

Filmuletul zilei

opinii

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Eugen MUNTEANU

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Suntem în campanie electorală. Ni se solicită, cu aparentă deferenţă, votul! Pe cei care ne cer votul îi invit la mai multă decenţă, sau chiar la oarecare smerenie, adică umilinţă.

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

pr. Constantin STURZU

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

Ne întrebăm adesea: până în ce punct suntem datori să facem ascultare? Limitele ascultării de orice fel de autoritate, bisericească sau lumească, sunt păcatul şi apostazia (lepădarea de credinţă). Este extrem de important să avem aceste repere mai ales astăzi, când suntem chemaţi să evităm două extreme. 

Vocea de înger

Alex VASILIU

Vocea de înger

Ar fi interesant de cercetat destinele unor muzicieni marcate de cel mai sensibil, mai dificil, mai înşelător, mai frumos instrument - vocea. Un instrument ce nu îţi promite întotdeauna succesul imediat, pe viaţă, chiar dacă ai talent uriaş, exersezi în fiecare zi cât este nevoie şi norocul e de partea ta în clipa/ clipele esenţiale. Un instrument prevăzut încă din faza „proiectării” cu senzorul ce dezvăluie exact configuraţia psihică, arhitectura umană a interpretului. Elena Moşuc este un caz plin de învăţăminte.

pulspulspuls

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Băbăeţi băă, oare de unde a scos dârvarul ăsta deştept Grămadă (zis şi Moş Vilă), încă dipotat de Iaşi vreo două-trei luni în trupa marinerului, tot felul de specimene ciudate de pus pe liste, că-ţi vine să-ţi pui mâinile-n cap, nu alta, când vezi atâta tupeu ghiolbănesc şi nesimţire crasă? 

Caricatura zilei

Afiș

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.