Intră în funcţiune şi terminalul T3 al Aeroportului
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

Intră în funcţiune şi terminalul T3 al Aeroportului

GALERIE
terminal t3 aeroport iasi
  • terminal t3 aeroport iasi
- +

Trecerea Aeroportului la orarul de iarnă se va face odată cu intrarea în funcţiune a celui de-al treilea terminal al aerogării, T3. Acesta va fi inaugurat peste două săptămâni, dar nu va intra în funcţiune imediat. 

„Lucrările de construcţie sunt practic finalizate. Acum se montează echipamentele. Pe urmă, după inaugurare, vor mai fi efectuate proceduri de decontaminare, reglaje şi altele de acest tip. Odată cu intrarea în vigoare a programului de iarnă şi a noilor curse externe, vom porni şi T3. Actualul terminal nu va mai face faţă la trafic”, a declarat directorul Aeroportului, Marius Bodea.
 
Valoarea lucrărilor la T3 se ridică la 8,1 milioane euro. După darea în folosinţă, noul terminal, cu o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră, ar urma să preia cea mai mare parte a traficului, respectiv cursele externe. Conform aprecierii lui Bodea, aproximativ 60-65% dintre pasagerii care tranzitează Aeroportul se îmbarcă în avioane pe rute externe sau coboară din astfel de curse.
 
Procentul va fi încă mai mare de pe 25 octombrie, când vor fi inaugurate cinci destinaţii externe noi, spre Paris, Roma, două spre Londra şi München. Terminalul “Schengen”, respectiv T2, va fi utilizat pentru cursele interne, pe ruta Iaşi – Bucureşti. Capacitatea acestuia ar putea fi suplimentată în timpul iernii sau în cazul suprapunerii unor curse cu vechiul terminal, T1.

“Avem o situaţie pe intern, când două companii care operează zboruri spre Bucureşti au cursele una după alta. Or, în sezonul rece, se poate întâmpla ca o cursă să mai întârzie la decolare, iar timpii de aşteptare ai pasagerilor celor două curse să se suprapună. În T2 pot fi procesaţi 70-100 de pasageri în acelaşi timp, fără înghesuială. Primul terminal va fi folosit pentru preluarea unuia din zboruri. Oricum, dacă Aeroportul va evolua în ritmul actual şi în viitor, în foarte scurt timp va trebui să regândim fluxurile din al doilea terminal, pentru a putea prelua pasagerii”, a spus Bodea.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.