Între noroi și gondole: 250 de ani de Bahlui navigabil. Primarul mai adaugă ceva: delta urbană

Dacă ar fi să mă gândesc la un lucru pozitiv care îmi vine în minte asociat cu primarul Iașului, Mihai Chirica, atunci ar trebui neapărat să mă refer la pantofii săi, mereu lucioși ca oglinda, de parcă un lustragiu și-ar fi instalat o tarabă permanentă sub biroul său de gospodar al orașului. Sau de parcă edilul pășește pe străzile unui alt Iași decât cel în care merg eu, atunci când ajung la redacție cu bocancii plini de noroi. Sau colegii mei, care se plâng că mâzga îmbibată cu sare și depusă sub formă de stropi pe partea de jos a pantalonilor le-a stricat definitiv îmbrăcămintea.

În Iașul lui Mihai Chirica există deja, de mult, o sală polivalentă, dar și un stadion pe șesul Bahluiului pe care eu, din Iașul noroios, nu le văd și nu fac decât să bombănesc că acolo ar fi trebuit un parc în care să se poată plimba și să alerge pe alei locuitorii din Păcurari, Canta, Dacia și Alexandru cel Bun. Există în Iașul primarului și poduri suspendate peste intersecția Podu-Roș, iar gondolele traversează Iașul pe apele liniștite ale Bahluiului. În curând, în același Iași va apărea și delta urbană. Pasarele, gradene, piste de biciclete, vegetație de zonă umedă, iluminat modern – un colț de natură reîmblânzită între betoane. Proiectare în trei luni, viziune pe termen lung. Sună bine. Sună verde. Sună a 2026.

Bombănitor ca mine, cineva comenta după anunțul acestui ultim proiect că ar trebui să se facă un muzeu al machetelor cu proiectele de la Iași, pentru a vedea cum ar fi putut arăta orașul. Nu că nu și-ar dori ieșenii deltă urbană, doar că Iașul noroios și-a pierdut încrederea în machete și proiecte. Și asta nu e de ieri, de azi.

Bahluiul navigabil nu e o idee a actualului primar. De aproape un sfert de mileniu speră Iașul să valorifice într-un fel sau altul prezența acestui râu, iar politicienii, primarii în funcție din diferite timpuri au ținut trează ideea redresării economice a orașului pe calea apei. Bunăstarea ar putea veni pe Bahlui.

În februarie 1882, Curierul Foaea Intereselor Generale publica un lung articol intitulat Viitorul orașului Iași în care, între altele, autorul propunea: „Prutul unit odată cu Siretul prin canalizarea Bahluiului, Iașii ar deveni cheia aceștei navigațiuni; el ar ajunge astfel un centru comerciel puternic in Moldova”.

Dar nici atunci, în urma cu 142 de ani, nu era prima dată când se vorbea de Bahluiul navigabil.

În 1785 (acum 241 de ani), pe vremea domnitorului Alexandru Ipsilanti, se vorbea deja despre un canal navigabil care să treacă prin Iași. Secretarul său, contele d’Hauterive, ar fi dat un verdict care ar trebui pus la intrarea în oraș, ca exercițiu de memorie: „Ce alt s-ar putea trimite din Iași decât noroi?”

De atunci, ideea a tot revenit, încăpățânată. În 1832, Regulamentul Organic prevedea explicit unirea Siretului cu Prutul prin Bahlui, pentru folosul comercial al capitalei Moldovei. După pierderea statutului de capitală, în 1862, Mihail Kogălniceanu cerea compensații economice: canalul Bahlui-Prut și declararea Iașului ca port-franc.

Sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX sunt un adevărat roman foileton al navigabilității. Iașul ar fi devenit „cheia navigațiunii” dintre Siret și Prut. Un nod comercial. Un port interior. Un centru industrial. În 1929, știrile anunțau aproape triumfal: „Bahluiul navigabil!”. A doua zi, alte ziare ironizau: „Credem că mai curând se vor face acele fonduri apă, decât să vedem apa curgând în albia Bahluiului…”

Între entuziasm și sarcasm s-a scurs, de fapt, toată istoria noastră urbană.

„Bahluiul, Jijia şi Prutul, – şi mai ales cele două dintâi, – curg liniştite între aceleaşi maluri catifelate de glod. Basta canalizare, basta navigabilitate! Nici un bastiment, nici un caic, nici o gondolă măcar, nu şi-a făcut apariţiunea în portul «Bahlui». Nici o nouă cale ferată nu spintecă câmpiile mănoasei şi frumoasei Moldove, (…) într’un cuvânt întreg programul Moldovenesc zace uitat de toată lumea, uitat şi de autorii lui”. Acest fragment face parte dintr-o scrisoare adresată redacției ziarului Adevěrul din iunie 1891, semnată Iassiensis.

Un editorial din 1910 mustra Iașul că și-a făcut asfalt, dar a uitat apa și canalizarea. Articolul din ziarul Conservatorul din august 1910 observa: „Iașul și-a făcut apoi un teatru, care a costat milioane, statui și monumente, pe toate stradele și numai când populația sa a început să fie decimată de boale și epidemii, s-a gândit că nu are apă și canalizare sistematică, că Bahluiul e o gârlă infectă, că bălțile din jurul orașului răspândesc miasme pestilențiale”.

E un reproș care revine ciclic: visăm grandios, dar amânăm esențialul. Navigabilitate fără apă curentă. Port fără infrastructură. Croaziere fără debit.

„Dacă la Timişoara s’a putut crea un canal ca Bega, de ce nu s’ar pune Bahluiul, care nu e hărăzit de natură, la contribuţia de a aduce Iaşului aceleaşi foloase reale, aceleaşi bine faceri? De ce? (…) Cu consiliul comunal ce-l avem azi nu se prevede o mişcare de ridicare a Iaşului, deoarece heterogenitatea forţelor lui e întocmai ca asociaţia din fabulă a broaştei cu racul”, scria ziarul Opinia în septembrie 1926.

Trei ani mai târziu, în 1929, ziarul Dimineața anunța, însă, victorios: „Un vechiu ideal ieşan, e pe cale de a se realiza: Bahluiul navigabil. In adevăr, direcţia apelor, din ministerul lucrărilor publice, a dat cuvenitele dispoziţiuni şi mai ales a dat fondul necesar, pentru a se întocmai proectul acesta, ce părea fantastic”.

Tot atunci, ziarul Lumea oferea mai multe amănunte și avansa chiar și o dată de finalizare a proiectului: „Un canal formidabil va face se uni Siretul cu apele Bahluiului. Și astfel Bahluiul devenind navigabil, va fi unit și Prutul, astfel că se vaporașe plute vor putea circula în ape. Dar nu numai atâta. Proectul prevede o puternică cădere de apă la Strunga și o uzină producătoare de electricitate, de o putere de 16.000 cai. Această uzină va da posibilitatea nu numai de a furniza lumină electrică diferitelor orașe din Moldova, dar și la electrifierea trenurilor pe distanța Iași-Pașcani. (…) Proectul va fi gata până la 15 Decembrie, și aceasta se face fără a se tot întinde «căciula albă», cum regretatul Ianov numea bugetul comunal”.

Același ziar publica, o zi mai târziu, o știre scurtă, nesemnată, care punea la îndoială realizarea proiectului: „O ultimă noutate: Bahluiul navigabil. Fondurile pentru studiile respective au și fost acordate. Credem că mai curând se vor face acele fonduri apă, decât să vedem apa curgând în albia Bahluiului...”

La 1930, mai multe consorții străine ofertau realizarea unui canal navigabil între Siret şi Prut. „Astfel, o casă franceză se declară dispusă a efectua canalul între Siret şi Prut. Mai propune înfiinţarea unei mari uzine hidro-electrice la Criveşti, (…). O casă germană a înaintat o propunere asemănătoare, însă mai interesantă, prin aceea ca proectatul canal să treacă chiar prin centrul oraşului nostru. Prin această realizare, Iaşii ar obţine apă suficientă (200 litri pe zi de fiecare locuitor), iar Bahluiul ar deveni navigabil pe o bună porţiune. Bugetul lucrărilor ar fi de 800 milioane lei”, scria ziarul Universul din 6 iulie 1930.

În decembrie 1930, „cunoscutul financiar suedez Walter Kraane” urma să viziteze regiunile inundabile din ţară și să studieze „modul de a face Prutul navigabil şi de a uni printr’un canal Siretul şi Bahluiul” (Opinia, 10 decembrie 1930).

Un an mai târziu, un consorțiu belgian „a făcut guvernului o interesantă propunere (…) de a se trece o parte din apele Siretului în Prut, prin Bahlui şi Jijia. Punctul de legătură în acest caz ar fi la Stolniceni lângă Paşcani. In modul acesta Bahluiul va fi navigabil şi Iaşul va deveni… port!”, scria tot ziarul Opinia în 1931. În schimb, belgienii aveau niște condiții clare: „în schimbul lucrărilor care se vor face să i se concesioneze navigaţia pe aceste râuri. In canalele nou construite nu vor avea dreptul să circule decât vaporaşe de ale societăţii”.

Și tot Opinia era ziarul care în 1935 anunța, din nou optimist: „Iaşul devine port”. De data aceasta, „un consorţiu american a înaintat Primăriei Iaşi un vast plan pentru a face Bahluiul navigabil şi pentru care vor fi întrebuinţaţi 20.000 lucrători. Apa va fi adusă din Siret. In caz de încheiere a contractului cu Primăria Iaşi, lucrările vor începe chiar la sfârşitul acestei luni. Iașul nostru va deveni un frumos port. Vom putea călători cu vapoare mici special amenajate şi cu bărci cu motor, iar debarcaderul va fi în str. Brătianu 82, pentru a înlesni călătorilor ca să vânză aur de dinţi şi bijuteriile vechi la cel mai bun ceasornicar L. Goldenberg, care plăteşte cel mai bine, A. 92” (!!!).

Al Doilea Război Mondial i-a făcut pe ieșeni să uite de ideea amenajării Bahluiului, însă în august 1946 ziarul Moldova Liberă readucea subiectul în discuție: „(…) In urma evenimentelor războiului nenorocit, Iașul este sortit la un marasm economic mai mare șî sigur și la sărăcire, dacă va fi lăsa la propriile lui puteri. Moldova și Iașul nu se pot redresa economisește decât dacă Țara le va veni într’ajutor.

Și ce ar trebui să se facă pentru aceasta? Mai întâi, să se creieze o linie comercială internațională, care s’ar putea realiza prin facerea unui canal Danzig-Iași-Galați. Acest canal ar lega Marea Baltică cu Marea Neagră pentru schimbul mărfurilor din țările din Nord, cu Moldova și cu țările din Sud – Levantul până în Egipt și chiar și mai spre Vest în Mediterana. Canalul s’ar putea face prin înțelegere comună și prietenească între România, Polonia și Marea Republică Sovietică Rusă, care ar trebui să conducă lucrările în chip superior prin specialiștii ce-i are și care au executat lucrări grandioase de acest fel în Rusia”.

În anii 2000, Planul de Amenajare Teritorială al județului relua, cu termen 2015, ideea transformării Bahluiului și Prutului în axe navigabile. Două porturi pe harta Iașului. Croaziere de agrement. Legătura cu Marea Neagră.

Suntem în 2026. Nu avem port. Nu avem șlepuri de 1.000 de tone. Nu avem dane la Țuțora. Bahluiul nu a devenit navigabil. Dar a devenit o oglindă în care se vede, de două secole și jumătate, aceeași tensiune: între visuri neîmplinite și realitatea frustrantă. Iar în toate aceste proiecte se citește o obsesie legitimă: Iașul caută o ancoră economică, un rol, o funcție regională, o justificare strategică.

Acum avem o nouă promisiune: delta urbană.

Publicitate și alte recomandări video