Între Trump și Macron

Engleza a înlocuit franceza, numele proprii franțuzești sunt scrise stâlcit sau pronunțate aiurea, lui Jean Marais, Gérard Philippe și Jean-Paul Belmondo le-au luat locul Bruce Willis, Robert de Niro și Will Smith, bistrourile fac cu greu față concurenței restaurantelor fast food. Sigur, tendința e generală și nu ai cum să navighezi împotriva curentului, dar parcă la noi s-a adăugat un fenomen ciudat, iubirea de ieri s-a transformat în mefiență sau chiar în dușmănie. Chiar dacă (încă) marginal, fenomenul nu e mai puțin îngrijorător, fiind expresia unor manipulări mediatice grosolane.

Tonul l-au dat „patrioții” lui George Simion și Simion însuși. Halucinanta lui prestație la postul de televiziune CNews e prezentă în amintirea tuturor: Franța apărea acolo ca imaginea însăși a decadenței, a perversiunilor de tot felul, ca o țară aflată într-o penibilă și ireversibilă agonie. Tot în acea emisiune de pomină președintele Macron era prezentat drept un dictator care calcă în picioare drepturile elementare ale cetățenilor. În aceeași perioadă a circulat insistent, lansată tot de suveraniști, teza ingerinței Franței în alegerile din România, condimentată cu afirmații abracadabrante (iar ca bonus era incriminată, tot pentru ingerințe, și Maia Sandu). Un rol major l-a avut postul TV Realitatea, unde astfel de prostii erau repetate zilnic după care erau preluate pe Tik Tok și pe alte rețele. Când Anca Alexandrescu rostea numele lui Macron simțeai pur și simplu încărcătura de ură care se acumula în studiou. Franței i se mai aruncau în cârcă și altele: că ne jefuiește bogățiile, că firmele franceze nu-și plătesc dările, că Parisul a pus ochii pe întreprinderi românești profitabile etc. Aversiunea față de Franța mergea mână în mână cu aversiunea față de Uniunea Europeană, cea care ne impune să facem lucruri pe care nu le dorim.

Și totuși, cum se explică această schimbare de macaz? La mijloc se află influența tot mai mare a trumpiștilor. Pe măsură ce Macron era discreditat, imaginea lui Trump era tot mai idealizată. Președintele american a fost investit cu funcția de apărător al păcii în timp ce Macron a fost asociat războiului. Un post de televiziune adresat – presupun – masochiștilor, Nașul (unde oficiază, delirând, un anume Radu Moraru), proiectează în permanență, în partea de dreapta sus a ecranului, fotografia lui Donald Trump însoțită de cuvântul PACE! (cu semnul exclamării). Până una-alta, numai vorbele au fost de Trump în ce privește situația din Ucraina: poartă periodic convorbiri telefonice „extraordinare” cu Putin, ba amenință, ba retractează ce-a spus cu o zi înainte, adoră să-l umilească pe Zelenski spre satisfacția celor care nu-l înghit pe „actorașul” care se încăpățânează să reziste agresiunii rusești. Macron, alături de alți lideri europeni, condamnă ferm agresiunea și cere sancțiuni împotriva Kremlinului. Unde mai pui că Trump și Macron se antipatizează și nu se feresc să o arate, președintele american făcând chiar glume nesărate pe seama omologului său francez.

Pentru toți istericii de la noi care colportează – iresponsabil – zvonuri despre iminentul război și despre trimiterea de trupe românești în Ucraina este evident că Trump e un zeu ce trebuie adorat. Și nu e de mirare că Simion se oferă să ajute poporul francez în lupta lui de eliberare de sub jugul lui Macron. Trumpiștii, neîndoienic, au primit cu satisfacție această veste.

Vechi și fidel francofil, mă întristează să văd că s-a constituit un curent de opinie ce militează pentru îndepărtarea României de Franța. Tristețea mea se explică și prin faptul că ne despărțim astfel de un model cultural umanist al cărui rol în istoria noastră a fost decisiv. Și, dacă e vorba de partizanat politic, nu-l dau pe subtilul Macron pentru năbădăiosul și inconsistentul Trump.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video