Întrebarea zilei: cine l-a creat pe George Simion la vremea lui şi ce legătură are acest creator cu Mihai Chirica? Dar oare cu SIE aripa Est?

sâmbătă, 10 mai 2025, 03:00
1 MIN
 Întrebarea zilei: cine l-a creat pe George Simion la vremea lui şi ce legătură are acest creator cu Mihai Chirica? Dar oare cu SIE aripa Est?

Astăzi, la cererea multor curioși ai rubricuței, care își aminteau ei că acuma ceva ani am dat noi ceva aicea cu niscai legături dintre Chirica și Simion, de pe vremea când erau amici (unii zic că întru SIE, dar noi ne abținem: n-avem dovada), ei bine, iată mai jos pulsulețul scris de noi la gazeta tipărită într-o zi de marți (of, trei ceasuri rele), pe 11 aprilie 2023:

„Râdem noi, ne hăhăim, facem panaramă de informaţiile tot mai credibile în legătură cu chingile liderului AUR George Simion și structurile fostului KGB, actualul FSB, dar ca ieşeni parcă ar trebui să fim olecuţă mai îngrijoraţi, stimaţi cetitori.

Căci apare, iată, o întrebare tot mai legitimă, având în vedere susţinerea electorală pe care Mihai Chirica i-a acordat-o cu mare şi interesantă generozitate acestui dubios lider de partid în anii 2018-2020, când actualul aurist era nelipsit la toate pomenile de mici sau pensionariade organizate de premarele Iaşului, dacă aţi uitat cumva.

Aici, o serie de poze adunate de noi din acele vremuri ale candidaturii lui Simion la europarlamentare, ca independent, în 2019, susținut taman de premarele Iașului

Căci, să rezumăm: nu mai este deloc amuzant să ştim că liderul unui partid parlamentar din România (nota noastră de acum – și posibil prezident de țară) este acuzat, nu de persoane obscure, ci oficial, în Ucraina de legături certe cu agenţi FSB (KGB), drept pentru care e persoană interzisă în ţară, iar un fost ministru al Apărării din Moldova îl acuză de acelaşi lucru. Şi cu atât mai puţin nu este deloc amuzant să ştii că premarele celui de-al doilea oraş ca mărime din ţară, care e chiar cel al nostru, al ieşenilor, l-a susţinut cu toată forţa câţiva ani, ca să-l salte sus. O fi ştiind el Dragnea ceva când spunea că Mihai Chirica are legături cu SIE, partea pro-rusă…

Ca urmare, întrebăm şi noi, ca să nu dăm cu parul: cine l-a creat pe George Simion şi ce legătură are acest creator cu Mihai Chirica? Şi, doi la mână: de la cine a primit ordinele în 2018? Vom afla vreodată? Poate că da, cine știe…”

Și-am încălecat așadar pe-o șa și v-am spus povestea uite-așa!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii