Prima sentinţă în dosarul cumplitului accident din faţa UMF. Starea în care se află mama victimei i-a cutremurat şi pe judecători
În urma sentintei, ramâne la fel de intensa durerea mamei care a trebuit sa-si îng (...)
citeste totsambata, 25.03.2023
Cum s-ar manifesta părintele Gheorghe Hagi la conflictul de interese cu (eventual) selecţionerul Gheorghe Hagi? Şi cum ar reacţiona Hagi, dacă cineva i-ar viola atribuţiile, reproşându-i neconvocarea cuiva apropiat?
Gică Hagi a fost cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc, pe baza tuturor criteriilor: talent, gestionarea valorii, trofee, seriozitate şi, mai ales, caracter. Chiar dacă, în privinţa talentului pur, n-ar fi ajuns la nivelul legendarului Dobrin, chiar dacă un talent irosit precum Dănuţ Lupu s-a transformat peste noapte în statistician şi dă cu el de pământ de parcă s-ar fi plimbat împreună prin supermarketurile din Atena. Da, Gică Hagi are caracter, iar derapajele sale, destul de dese, nu neagă asta, fiind determinate mai degrabă de temperamentul vulcanic, iar când mai apare şi câte un „parti-pris” devin incontrolabile. Şi ce parti-pris mai puternic poate fi decât propriul fiu care ţine morţiş să-i calce pe urme?
Ianis Hagi, la 25 de ani neîmpliniţi, mai are până să-şi ajungă ilustrul părinte. Poate că vârsta încă este prea matură, alţi fotbalişti din lumea actuală au explodat mult mai repede, iar împlinirea nu aşteaptă în fotbalul contemporan dovada maturităţii. Chiar dacă talentul său incontestabil a fost şlefuit de Gheorghe Hagi – ajuns acum un as în materie – chiar dacă „seniorul” a ştiut să-i facă reclamă. „Ianis este mai talentat decât am fost eu la aceeaşi vârstă”, spunea Gheorghe Hagi cândva, ceea ce acum nu se mai potriveşte. La vârsta de 25 de ani, Hagi cel mare conducea naţionala României la „Coppa del Mondo – Italia 1990” şi se pregătea de transferul la Real Madrid. La aceeaşi etate, Hagi cel mic de-abia a ieşit dintr-o accidentare cruntă, este folosit cu prudenţă de antrenorul său de la Rangers, iar selecţionerul României, Edward Iordănescu, nu l-a convocat pentru crucialele meciuri cu Andorra şi Belarus pentru Cupa Mondială din 2026. Atât de cruciale meciuri încât Gică Hagi a pornit o adevărată „cruciadă” împotriva lui Edi, fiul antrenorului cu care a lucrat cel mai mult, la Steaua şi la naţională.
Probabil sfătuit de tatăl său, Iordănescu junior n-a răspuns imediat: a aşteptat să se calmeze apele, pentru că Edi ştie din copilărie cotele apelor lui Hagi. Amintim, nu e prima dată când Hagi cel mare critică vehement selecţionerii (pentru că nu-i văd ilustrele produse), dar ulterior se corectează acceptând dreptul şi răspunderea celor care conduc, vremelnic, naţionala. Ei, dar acum e altceva, e vorba de vlăstarul „regal”, prinţişorul fotbalului românesc. Edi Iordănescu a explicat, calm, că s-a interesant de soarta lui Ianis, a vorbit cu el şi Ianis a înţeles de ce nu este convocat. Minte selecţionerul tricolorilor? Cu toate criticile care se abat asupra sa, Edi Iordănescu nu poate fi acuzat de neprofesionalism, e greu de crezut că nu ar fi discutat cu un jucător despre care mereu a spus că se bizuie foarte mult pe el. Mai ales că la pândă stă cu ochii dilataţi, ilustrul său părinte. Hagi senior s-a arătat extrem de subiectiv când e vorba de „copiii” săi de la Viitorul, dar când e vorba de copilul său natural îşi cam pierde uzul raţiunii. Amintiţi-vă ce scandal a făcut prin 2007 la Fiorentina, când cei de acolo îl aşteptau prea mult pe Ianis să se „coacă”: Gică şi-a luat puiul de aripioară şi l-a trimis la Genk, dar nici acolo Ianis n-a făcut mare brânză. Şi când a ajuns puiul să se rumenească puţin, a venit accidentarea aia pe capul lui Hagi. Să ne mai amintim că mai demult, seniorul s-a arătat revoltat că Florinel Coman era mai bine văzut pe la loturile juvenile decât „micul prinţ”. Dar totul s-a stins...
Astăzi, însă, mulţi oameni de fotbal cu reputaţie şi mulţi ziarişti bucureşteni au sărit alături de marele Gică. Cică Ianis trebuia convocat, chiar dacă n-ar fi folosit în acele meciuri, să se „obişnuiască” cu atmosfera lotului, de parcă ar fi fost un copilaş fără selecţii, precum Pitu sau Markovic. (Apropo, fotbalistic vorbind, Alexi Pitu nu este şi el, „copilul” lui Hagi, precum Coman sau Ianis?). Chiar dacă este în perioadă de acomodare,l Pitu a plecat la Bordeaux, dar într-o formă sportivă excelentă, clădită tot de Hagi la Constanţa, nu vine din recuperare ca Ianis. Credem că de tânărul Hagi va fi mai multă nevoie în viitorul apropiat, când naţionala va avea meciuri decisive, iar Ianis va fi complet refăcut, decât acum, chiar dacă ar bifa câteva minute cu Andorra.
Mai răsar nişte întrebări: Hagi senior a fost solicitat în ultimii ani de câteva ori să preia naţionala şi a refuzat, motivând aceasta prin conflictul de interese în care ar intra, în calitate de manager al unui club profesionist fruntaş. E drept, ar putea evita aceasta delegându-şi temporar atribuţiile sale de la Constanţa. Cum s-ar manifesta părintele Gheorghe Hagi la conflictul de interese cu selecţionerul Gheorghe Hagi? Şi cum ar reacţiona Hagi, dacă Eugen Trică (de exemplu) i-ar viola atribuţiile sacrosante, reproşându-i neconvocarea fiului Atanas?
Întrebări retorice, bineînţeles, fiindcă lui Gheorghe Hagi e greu să-i pui întrebări.
Cuvinte cheie: + Gheorghe Hagi, Ianis Hagi, Edward Iordanescu
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cât durează recuperarea banilor pentru polițele RCA de la Euroins
Ei sunt cei mai ”tari” polițiști din Iași. Sunt câștigătorii a patru categorii
FOTO Exact asta lipsea polițiștilor: un camion. Va merge prin țară precum caravana ”Din Dragoste”
FOTO Primarul din Bistrița și-a scos sutele de angajați la curățarea orașului de gunoaie
Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!
Amical de fotbal cu Botoşani şi un soi de antrenament oficial pentru handbaliste
Se caută un şef pentru Şcoala de Arte, faimoasă pentru concursurile trucate
Biciclist pus să plătească reparaţii de 11.657 de lei după un impact cu o maşină
Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad
Conferinţă pe teme de digitalizare organizată de Universitatea Tehnică
Podul peste Bahlui, dintre Leţcani şi Dumeşti, refăcut cu 4,5 milioane de lei
Accident cu victimă în capătul Iaşului. O maşină s-a răsturnat - FOTO/VIDEO
Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Nicolae GRECURevin tricolorii, oameni buni!Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text. |
Eugen MUNTEANUEufemismele (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUHitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială |
prof. dr. Gheorghe POPASă ne bucurăm! |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.