învestirea lui Joe Biden, păzită de 15.000 de soldați
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

învestirea lui Joe Biden, păzită de 15.000 de soldați

GALERIE
Joe Biden
  • Joe Biden
- +

Garda Naţională a fost autorizată să mobilizeze până la 15.000 de soldaţi la Washington pentru a susţine ceremonia de învestire a lui Joe Biden pe 20 ianuarie, a anunţat luni şeful Biroului Gărzii Naţionale, relatează Reuters.

Generalul Daniel Hokanson a declarat presei că se aşteaptă ca până sâmbătă să se afle în oraş circa 10.000 de soldaţi şi că aceştia se vor concentra pe susţinerea securităţii, operaţiunilor de logistică şi comunicaţiilor.

Potrivit unei ştiri a ABC News de luni, FBI-ul a avertizat că sunt plănuite proteste armate pentru Washington şi alte 50 de capitale ale statelor americane înainte de învestirea lui Joe Biden, pe 20 ianuarie, relatează tot Reuters.

Un grup armat identificat a anunţat să intenţionează să se deplaseze la Washington pe 16 ianuarie şi a promis o revoltă dacă se încearcă înlăturarea lui Donald Trump de la Casa Albă, a postat pe Twitter un reporter al ABC News, citând un buletin al FBI.

Totuşi, notează Reuters, informaţia nu a fost confirmată până acum de reprezentanţii agenţiei federale.

AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum s-au transformat o parte din mass media din câini de pază ai democrației, în agenți de propagandă și portavoce a autorităților

Alexandru LĂZESCU

Cum s-au transformat o parte din mass media din câini de pază ai democrației, în agenți de propagandă și portavoce a autorităților

Marea majoritate a jurnaliştilor români continuă să se închine la „icoanele” New York Times, Washington Post, CNN, The Guardian, nerealizând că acestea au deviat între timp semnificativ de la etica şi standardele tradiţionale ale jurnalismului.  

Filmuletul zilei

opinii

Câte ceva despre ororile nazismului

Nichita DANILOV

Câte ceva despre ororile nazismului

Realitatea din lagărele de naziste era atât de cosmetizată de aparatul de propagandă, încât chiar şi prizonierii proaspăt aduşi în vagoanele de vite sigilate aveau tendinţa să nu dea crezare sinistrelor zvonuri legate de exterminare. Ca să nu intre în panică, deţinuţii ce coborau din trenuri aveau parte de o privelişte aproape bucolică. E drept că exista sârmă ghimpată. Dar dincolo de sârmă domnea o ordine desăvârşită.

Povestea unui newsletter: Eminescu şi statistica

Ciprian IFTIMOAEI

Povestea unui newsletter: Eminescu şi statistica

Pe la începutul lunii decembrie 2021, mă pomenesc cu un telefon de la prietenul şi colegul Bogdan Pătărlăgeanu de la Direcţia de Comunicare a Institutului Naţional de Statistică (INS) cu propunerea de a colabora la un Newsletter pentru Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie) în care să surprindem crâmpeie din publicistica economică şi socială a poetului Mihai Eminescu, eventual, condimentate cu date statistice. Mai înainte de toate, prietenul Bogdan se interesă dacă ştiu ceva despre legătura lui Eminescu cu statistica, parcă, bănuind că am în lucru un studiu cu tema „Scurt istoric al statisticii oficiale în România” în care aveam câteva rânduri despre tema în cauză.

Atenţie la trend

Michael ASTNER

Atenţie la trend

În loc de motto: Jocurile minţii// cum mai reuşim noi/ să ne construim/ propriile capcane - cu cât mai sofisticate,/ cu atât mai durabilă/ propria închisoare.

pulspulspuls

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Aho aho, cetitori fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi, căci pe astăzi Moşu’ vouă vă aduce brânză, ouă, dar şi niscai noutăţi din niscaiva zone mai mici ale politichiei ieşene pe care mulţi dintre noi le cam scosesem la pensie de câţiva ani, pe unii reprezentanţi chiar fără vechimea completă, ci pe caz de boală. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X