Investitori surpriză, anunţaţi de Chirica? ”Avem două platforme mari pentru dezvoltarea unor proiecte mixte şi care vor apărea în curând“
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Investitori surpriză, anunţaţi de Chirica? ”Avem două platforme mari pentru dezvoltarea unor proiecte mixte şi care vor apărea în curând“

GALERIE
chirica
  • chirica
- +

Iaşul s-a dezvoltat puternic în ultimii ani datorită industriei IT în condiţiile în care principala poartă spre alte ţări sau regiuni o reprezintă aeroportul. O dezvoltare a sistemului de autostrăzi în Moldova ar aduce şi investiţii în producţie în regiune.

Dezvoltarea proiectului Palas Iaşi, alături de restaurarea Palatului Culturii reprezintă o „carte de vizită“ a oraşului, iar datorită proiectelor din zona centrală oraşul a atras şi alţi investitori dispuşi să investească în birouri, rezidenţial sau în zona comercială.

„A devenit o carte de vizită pentru noi, Palatul şi zona Palas pentru istorie şi tradiţie dar şi pentru a răspunde noilor provocări. Palas Iaşi a atras companii precum Amazon, care are aici sediul central din România alături de alte companii şi acest lucru a funcţionat precum un magnet şi pentru alţi dezvoltatori, a atras atenţia şi au venit şi alţii“, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi în cadrul emisiunii Investiţi în România realizată de ZF alături de CEC Bank.

„Noi deţinem ca municipiu 21% din afacererea de la Palas, suntem co-proprietari, încasăm anual milioane de euro la bugetul local şi ne dezvoltăm. A apărut şi proiectul Iulius Campus şi am avansat şi noi proiecte pe fonduri europene, am finalizat zona pietonală, Mitropolia a finalizat complexul, Episcopia Romano-Catolică a investit câteva milioane de euro în modernizare, am investit în alte proiecte cu fonduri europene sau cu bani de la bugetul local şi am realizat şi alte proiecte în cealaltă parte a bule­vardului. Speranţa e ca şi investitorul mai mic să iasă spre zona cen­trală spre zona pie­tonală“, a spus pri­marul Ia­şiului. El a subliniat că în con­tinuare sunt inves­ti­tori interesaţi de Iaşi, iar în perioada urmă­toare vor fi anun­ţate noi proiecte.

În plus, următorul mare proiect va fi Silk District, realizat de Prime Kapital, care va include 100.000 mp de birouri şi 2.500 de apartamente.

El a subliniat că tocmai din cauza lipsei infrastructurii rutiere sau feroviare performante, Iaşul s-a axat pe IT.

„Sunt companii care vor să vină şi să investească în componenta industrială dar Iaşul se va îndrepta spre industriile creative. Nu mai avem unde să începem să construim piuliţe. Trebuie să valorificăm mai bine suprafeţele din Iaşi pentru industrii pentru IT, distracţie - un oraş trebuie să ofere şi facilităţi de distracţie cu vizibilitate naţională, iar acest lucru îi va aduce şi investitori, alături de o infrastructură de sport - este obligatoriu să ai o infrastructură de sport. Dincolo de Silk District, mai avem două platforme mari pentru dezvoltarea unor proiecte mixte şi care vor apărea în curând“, a explicat Mihai Chirica.

În zona Palatului Culturii, între palat şi zona pietonală primăria are în plan construcţia unui pasaj subteran pentru a extinde zona pietonală cu trei hectare.

„O investiţie publică reprezintă un motor pentru un şir de investiţii private. Noi monitorizăm ce se întâmplă cu spitalul regional de urgenţă Iaşi, va fi motorul a multor afaceri în domeniul medical şi construcţia infrastructurii mari, inclusiv a aeroportului Iaşi. Săptămâna trecută s-a anunţat cea de-a doua etapă de dezvoltare a aeroportului din Iaşi prin extinderea ter­minalului pentru pas­a­geri şi cargo“, a ex­plicat Mihai Chirica.

În ceea ce pri­veşte construcţia unui me­trou în Iaşi, primarul a subliniat că un astfel de proiect ar fi mult prea costisitor, ajun­gând la 100 mi­lioane de euro pentru un kilometru de galerie sub­terană, în contextul în care oraşul este construit pe şapte dealuri.

Citeste mai mult pe zf.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

Dan CONSTANTIN

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

După cum se poate observa din cele trei cazuri, atât intervenţia, cât şi neintervenţia Poliţiei provoacă pierderi de vieţi omeneşti.

Filmuletul zilei

opinii

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Nichita DANILOV

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Consider că nu e simplu să scrii un reportaj contemplându-ţi de pe marginea prăpastiei propriul tău abis existenţial în care simţi că luneci fără să găseşti un punct de echilibru.

Noii infractori

Dana ȚABREA

Noii infractori

În cadrul Maratonului dramaturgiei israeliene pe scene româneşti, derulat între 14 şi 16 aprilie, cele cinci teatre partenere (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti şi Teatrul de Stat din Constanţa), propun publicului, cu ocazia Zilei Naţionale a Israelului, montări ale pieselor unor autori israelieni de prestigiu, precum Edna Mazia, Hillel Mittelpunkt, Zadok Zemach, Savyon Liebrecht sau Hanoh Levin.

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Michael ASTNER

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Ultima întrebare a interviului (din Die Welt) luat de Mara Delius politologului Mark Lilla (despre care am scris săptămâna trecută) pune-n discuţie declaraţia unei critici a scrisorii deschise semnată anul trecut de 150 de intelectuali din SUA (majoritatea de stânga!, cum m-a asigurat la telefon un prieten…).

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.