anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 30.09.2022

Iodura nu a trezit interesul ieşenilor decât pentru „băşcălie”. Doar 36 de persoane au cerut reţete. Ce spun medicii?

GALERIE
interes, iodura, farmacii
  • interes, iodura, farmacii
- +

În ciuda interesului mare manifestat pe reţelele sociale, în general în registrul umoristic, doar 36 de ieşeni au mers la medicii de familie din Iaşi şi au solicitat reţete pentru achiziţionarea pastilelor de iodură de potasiu din momentul în care a fost făcut îndemnul de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, către persoanele cu vârste de sub 40 de ani, de a ridica „cât mai repede” aceste comprimate.

 „Raportarea se face doar o dată pe lună, conform cerinţelor Ministerului Sănătăţii. Astfel, avem datele până pe 9 august, iar până atunci au fost 36 de reţete pentru 98 de tablete, au fost şi persoane care au luat pentru mai mulţi membri ai familiei, de exemplu”, a precizat Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Medicii de familie spun că, imediat după anunţul ministrului, s-a creat o stare de panică, fiind aglomerate cabinetele, însă acum numărul celor care vin să ceară o astfel de reţetă este foarte mic.

„Vineri (n.red. 12 august) am dat o singură reţetă, azi (n.red. marţi, 16 august) niciuna. Iodura de potasiu reprezintă o profilaxie doar pentru cancerul tiroidian, dar un nor radioactiv are nenumăraţi alţi ioni care produc cancer în alte organe. Peste 40 de ani nu se administrează, dar am avut pacienţi la început, acum câteva luni, care întrebau de ce ei nu primesc şi se dau doar celor sub 40 de ani”, a precizat dr. Anca Deleanu, medic de familie şi preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei Iaşi. Dozele de iodură de potasiu sunt recomandate în funcţie de vârstă: la nou-născuţii de până la o lună se dă un sfert de comprimat dizolvat în apă sau ceai, la copiii de până la 3 ani o jumătate de comprimat dizolvat, la cei între 3 şi 12 ani un singur comprimat, iar la copiii peste 12 ani şi adulţi – 2 comprimate.

În judeţul Iaşi sunt peste 60 de farmacii care distribuie iodură de potasiu către populaţia eligibilă, cele mai multe dintre acestea fiind farmacii din municipiu. Este vorba despre farmaciile Lara Farm, Dr. Max, Sensiblu, Help Net, Sante, Medi-Get, Baby Farm, Catena şi Longavit. În restul judeţului, comprimatele sunt distribuite farmaciilor Lara Farm din Dobrovăţ, Lunca Cetăţuii şi Valea Adâncă, la Tomeşti vor putea fi găsite la Lara Farm, Catena şi Dr. Max, iar la Andrieşeni acestea sunt distribuite de farmacia Vitafarm. La Podu Iloaiei şi Târgu Frumos se ocupă de distribuţie farmaciile Help Net şi Catena, iar la Paşcani sunt două farmacii Dr. Max şi două Catena unde vor putea fi găsite comprimatele. De asemenea, la Dancu şi Hârlău comprimatele sunt disponibile în farmaciile Catena.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce câştigă extrema dreaptă

Pavel LUCESCU

De ce câştigă extrema dreaptă

Tot mai mulţi din aşa-zisa lume civilizată strigă tot mai strident că vor o schimbare. Deocamdată nici ei nu ştiu cum şi către ce. Dar, ca de atâtea ori în istorie, se vor găsi mereu politicieni care vor ştii să călărească valul şi să ne vândă cu succes o nouă rundă de iluzii.

opinii

Cu ochii larg închişi

Alexandru CĂLINESCU

Cu ochii larg închişi

Unele evenimente din ultima vreme, mai ales aşa-zisele „referendumuri” organizate de ruşi în terioriile ocupate, m-au făcut să-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urmă cu nouăsprezece ani. Îl reiau aici, în ideea că el va arăta, o dată în plus, că liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintită şi sinistră consecvenţă.

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

George PLEȘU

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

Săptămâna trecută a fost lansată, fără prea mare tam-tam mediatic, dar cu reacţii bune în online, platforma orasulcreatorilor.com. În spatele ei sunt oameni din echipa care a realizat logo-ul Iaşului, care de data aceasta au invitat pentru consultări mai largi o serie de tineri implicaţi în industriile creative locale, în timp ce site-ul era încă în perioada de teste.

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

pulspulspuls

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Iată, dacă mai era nevoie, stimaţi telespectatori, dovada că şi în politichie este valabilă vorba aia că aşchia nu sare departe de trunchi şi unde altundeva puteam vedea mai bine o asemenea confirmare decât în familia fostului deputat Rachetă Patriot, hahalera universitară care a făcut de râs oraşul în ţară şi nu numai cu iniţiativa legii privind pensiile speciale, dar mai ales prin nenumăratele declaraţii şovine, patriotarde şi pompoase de tip vadimist. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.