anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea acţiunilor la companiile de stat

GALERIE
Iohannis lege
  • Iohannis lege
- +

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, transmite Administraţia Prezidenţială. Actul normativ prevede interzicerea, timp de doi ani, a înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, cât şi la oricare altă societate la care e acţionar statului, indiferent de cota de participaţie deţinută.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută. Se suspendă, pentru o perioadă de doi ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi”, arată actul normativ promulgat joi de şeful statului.

Măsura acelei suspendări nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat.

„În condiţiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la societăţile care desfăşoară activităţi economice în domeniile:

a) producţia şi comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri şi vaccinuri, servicii medicale şi paramedicale;

b) industria constructoare de maşini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;

c) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi energie termică;

d) explorarea, exploatarea, extracţia, producţia şi prelucrarea resurselor minerale;

e) transportul, construcţia şi administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală şi aeriană;

f) captarea, tratarea şi distribuţia apei potabile şi a apei pentru irigaţii;

g) poştă, comunicaţii şi tehnologia informaţiei”, mai arată legea promulgată.

De asemenea, dobândirea de participaţii de către stat se face cu respectarea dispoziţiilor privind ajutorul de stat, concurenţa şi competitivitatea.

Senatul a adoptat proiectul de lege al PSD, semnat în numele iniţiatorilor de Şerban Nicolae, pe 19 mai, iar Camera Deputaţilor a votat decizional propunerea legislativă pe data de 10 iunie. 

Ulterior proiectul a fost atacat la CCR de către grupul parlamentar al PNL, însă pe 14 iulie judecătorii Curţii au decis că actul normativ este constituţional.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Deşi Nicuşor Dan a câştigat la Bucureşti, PNL iese serios şifonat din alegeri

Alexandru LĂZESCU

Deşi Nicuşor Dan a câştigat la Bucureşti, PNL iese serios şifonat din alegeri

Însă, cu bună probabilitate, aceste alegeri nu vor marca schimbări de substanţă în calitatea administraţiei, pentru că votul a fost preponderent inerţial, favorizând primarii în funcţie.

Filmuletul zilei

opinii

Hipnoza

Nichita DANILOV

Hipnoza

Brusc se auzi un râs în stânga noastră, care ne trezi la realitate. Râdea bătându-şi, în semn de triumf pumnii, Alleluieva, alături de compatriotul ei. „A fost o iluzie”, spuse ea. „Tot ce aţi văzut v-a fost indus în subconştient prin intermediul autosugestiei...”

Comedie cu microteatru la Avangardia

Dana ȚABREA

Comedie cu microteatru la Avangardia

Microteatrul a apărut în anii 2000 (cel mai probabil 2009, din ceea ce s-a consemnat) în Spania şi a fost preluat şi în Statele Unite. Iniţial, se creau spectacole foarte scurte, destinate spaţiilor neconvenţionale, în aer liber, fără decoruri pretenţioase, iar acestea transmiteau mesaje social-politice. În contextul aderării la noua formulă a microteatrului, teatrul nu mai e un lux care să se adreseze elitelor culturale, ci vizează omul obişnuit, interesat de actualitatea politică a timpului său, care poate ajunge la teatru din întâmplare şi cu scopul de a se destinde.

Rămăşiţele verii II

Michael ASTNER

Rămăşiţele verii II

Vara asta, ca niciodată din 1993 încoace, am petrecut două din trei luni la ţară, la Amnaş. Asta întrucâtva şi din cauza şi deopotrivă datorită pandemiei. Nu, eu n-am redescoperit abia anul ăsta traiul la ţară, doar am verificat încă o dată că viaţa la ţară nu e doar posibilă, ci chiar salutară în măsura în care munca fizică (de la cosit până la săpat şi desfundat o fântână veche…) îi dă sens şi-ţi rostuieşte traiul într-un fel aparte, pierdut pentru foarte mulţi oameni. 

pulspulspuls

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Băbăeţi băă, oare de unde a scos dârvarul ăsta deştept Grămadă (zis şi Moş Vilă), încă dipotat de Iaşi vreo două-trei luni în trupa marinerului, tot felul de specimene ciudate de pus pe liste, că-ţi vine să-ţi pui mâinile-n cap, nu alta, când vezi atâta tupeu ghiolbănesc şi nesimţire crasă? 

Caricatura zilei

Buletin

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.