Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Iohannis, despre educaţie: Nu de bani avem nevoie, ci de schimbarea mentalităţii

GALERIE
iohannis
  • iohannis
- +

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu de bani avem nevoie în educaţie, ci de schimbarea mentalităţii. Preşedintele a precizat că trebuie lucrat ”un pic mai mult” pentru ca oamenii să se simtă ”acasă ca acasă”, el apreciind că acest este un obiectiv care poate deveni ”laitmotiv pentru următorul nostru secol, pe care ni-l dorim tot modern”. El a spus că trebuie dată tinerilor o educaţie de foarte bună calitate, adaptată anilor care vin, şi nu anilor care au trecut.

Preşedinte a fost întrebat, la dezbaterea despre Centenarul Unirii organizată la Cotroceni, care ar fi obiectivele României în educaţie, în situaţia în care cineva cu foarte mulţi bani ar oferi finanţare.

”Nu ar putea să plătească lucrul pe care mi-am dorit şi îmi doresc eu foarte mult să-l schimb: este vorba de mentalitate, mentalitatea celor care dau educaţie, mentalitatea celor care înlesnesc şi mai puţin cei de educat, pentru că ei trebuie educaţi, nu trebuie să le schimbăm mentalitatea. Nu este vorba de bani. Ştiu că am mai fost puţin simpatic când am spus oamenilor: ştiţi, nu în bani stăm, că până la urmă, dacă folosim 4% cu cap e mai bine decât 6% fără cap. Noi, deocamdată, suntem cam între şi cred că nu avem în primul rând nevoie de mai mulţi bani, chit că o să mă contrazică şi rectorii, şi directorii, şi profesorii, ar fi bine să avem. Dar, în primul rând, avem nevoie de o schimbare de paradigmă”, a replicat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a menţionat că trăim într-o ţară care dispune de cea mai mare bogăţie de care poate să dispună o naţiune -  inventivitate, creativitate.

”Ceea ce vrem noi să facem este să le turnăm în forma competitivităţii. Ori, asta sigur se poate numai prin educaţie, prin educaţie de foarte bună calitate la scară largă. Este aşa, pe scurt, ce m-a dus la definirea şi (...) la crearea proiectului România educată. (...) E vorba de întregul complex pe care putem să îl schimbăm astfel încât România să devină o ţară lider în domeniul competitivităţii, dând tinerilor o educaţie de foarte bună calitate, adaptată anilor care vin, şi nu anilor care au trecut, indiferent cât de furmoşi ar fi fost şi creând astfel o naţiune care performează prin ceea ce creează mintea umană”, a explicat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că s-au făcut diferite comparaţii şi s-a găsit că avem o resursă intelectuală importantă, doar că o folosim prea puţin.

”La o mare companie din Silicon Valley a făcut cineva o numărătoare să vadă ce limbi în afară de evident engleză se vorbesc. prima limbă străină care se vorbeşte acolo este limba română. Deci, oameni avem, dar îi folosim în America, în Italia, în Spania, în Marea Britanie, în toată lumea. Trebuie să lucrăm un pic mai mult ca să se simtă oamenii acasă ca acasă şi întreaga educaţie să devină un bun al întregii naţiunii. Cred că este acesta un obiectiv care merită să devină laitmotiv pentru următorul nostru secol, pe care ni-l dorim tot modern”, a subliniat preşedintele Iohannis.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri