vineri, 01.07.2022
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat după participarea la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, joi la Bruxelles, despre măsura Guvernului de a compensa preţul la carburanţi cu 50 de bani per litru, că premierul Nicolae Ciucă l-a asigurat că sunt bani la bugetul de stat prin care să fie susţinută o astfel de măsură.
Şeful statului a adăugat că guvernele nu pot scădea accizele din cauza normelor europene existente, chestionat dacă ar fi fost preferabilă măsura reducerii accizelor. „Până la urmă şi 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu îi dai când alimentezi la pompă, de exemplu la cei cu transport de mărfuri se simte la sfârşitul lunii”, a mai spus Iohannis.
Premierul Ciucă carburantul, cum comentati anuntul şi de ce credeti ca ar fi preferabilă unei reduceri a accizelor?
„Reducerea accizelor e doar aparent la îndemâna guvernelor, de fapt nu este posibil din cauza normelor europene. E uşor să le creşti dacă vrei. Celelalte instrumente sunt să umble la TVA, la sprijin bugetar, alte mecanisme. În situaţia în care şi la noi preţurile la pompă au crescut destul de mult, Guvernul a analizat şi a ajuns la concluzia să facă ceva atât cât se poate. Nu e posibil să plafonezi preţul. Am discutat ieri cu premierul. Atât cât se poate este corect să se facă. Până la urmă şi 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu îi dai când alimentezi la pompă, de exemplu la cei cu transport de mărfuri se simte la sfârşitul lunii. Premierul m-a asigurat că această sumă poate fi suportată de bugetul naţional, din resurse pe care le va identifica Guvernul, mai exact Ministerul Finanţelor”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat despre măsura luată joi de Guvern de a compensa preţul carburanţilor cu 0,5 lei per litru la alimentarea la pompă.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că a identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare a preţului carburanţilor, în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă. Jumătate din această reducere va fi decontată de stat iar mecanismul prin care se asigură stabilitatea preţurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de 3 luni. Impactul bugetar este de 2 miliarde de lei.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Armata ucraineană acuză Rusia că a lansat bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor
Tenismenul John Isner a stabilit un nou record de aşi: 13.729
Belgianul Yves Lampaert a câştigat prima etapă a Turului Franţei
Un tânăr depistat drogat, a facut scandal poliţiştilor de la Rutieră (VIDEO)
Atacul ruşilor asupra Odesei a luat 21 de vieţi. A fost bombardata o clădire de apartamente
U Craiova 1948 a reclamat clubul Kisvarda la FIFA. Totul are legătură cu Dominik Kovacic
Novak Djokovic s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon
Alunecare uriaşă de teren: cel puţin 20 de persoane au murit, iar alte 10 au dispărut
Acţiunea "Năvodul" a poliţiştilor de la Biroul Rutier Iaşi (FOTO/VIDEO)
Nicolae Ciucă: SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru (VIDEO)
Numele de familie va putea fi schimbat în Franţa fără un motiv întemeiat
Albania vrea bază NATO la Marea Adriatică. Declaraţii de ultimă oră!
Norvegia susţine că va dona Ucrainei în următorii doi ani aproape un miliard de euro
Comisia Europeană se aşteaptă la o recoltă mai mică de grâu, dar la exporturi record
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat. Poţi muri în cinci ore!
Fotbal: LPF va primi mai mulţi bani din drepturile TV ale SuperLigii începând cu anul 2024
ANPC a început verificarea companiilor aeriene Wizz Air şi Ryan Air. Peste 600 de sesizări
Variantă PSD la Agricultură: deputatul Florin Barbu, zis „Busi”, fost om de încredere al lui Vâlcov
Nou record de inflație în Europa, după ce războiul a aruncat în aer prețul alimentelor
Necesitatea sistemului de ventilație: ce ar trebui să știi (P)
FMI recomandă României taxă pentru bogați şi eliminarea facilităților din IT
Iaşi: S-a afişat ierarhia elevilor după mediile de admitere la liceu. VEZI AICI
Estimările ZDI - Mediile de admitere la colegiile de elită ieşene. Creştere cu 10-20 de sutimi
”Regina dispărută a criptomonedelor”, pe lista FBI a celor mai căutate persoane din lume
400 €, șpagă cerută de la pacienți de un medic din Timișoara. Familia lui câștiga peste 100.000 €/an
Ungurii pun cu 70 de litri mai multă motorină decât românii cu salariul minim. Polonezii cu 90
Dîncu dispune anchetă după imaginile cu soldați care învață copiii să tragă cu mitraliera
Vrei să devii pompier? Zeci de locuri scoase la concurs în Iaşi
Scandal sexual în guvernul britanic: Un conservator a atins „nepotrivit” doi bărbaţi
(VIDEO) Dacă tot a fost ales Iașul ca destinație turistică 2022, iată ce pot vizita turiștii aici
(VIDEO) Bătaie cu pumnii și picioarele între doi șoferi din Galați. O mașină a fost vandalizată
Transport gratuit tur-retur și intrare liberă pentru ieșenii care participă la AGRIVENTURA (P)
O bătrânică a zguduit un bloc în Botoșani. Voia să facă un ceai
Încă șase elevi cu media 10 la bacalaureat la nivelul județului Iași!
(VIDEO) Un elicopter militar întâlneşte 3 OZN-uri! Imaginile lansate în premieră de US Navy
Piscina naturală, cu apă termală, minunea turistică a lumii, de văzut în Grecia
Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă
Veninul de șarpe ar putea opri sângerările provocate de traumatisme
Un polițist, pe statul de plată al ”mafiei lemnului”. A fost reținut
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I) |
Alexandru CĂLINESCUMistica secretului |
Neculai SEGHEDINArte şi meserii |
Radu POPESCUPatologia şi puţinătatea intelectuală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.