Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei (MCV) reprezintă un serios semnal de alarmă de care coaliţia de guvernare trebuie să ţină cont. Dacă acţiunile Guvernului şi Parlamentului României cu privire la procesul de modificare a legilor justiţiei vor continua în aceeaşi direcţie ca şi până acum, România va face paşi înapoi în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei, mai spune Iohannis.
Administraţia Prezidenţială arată, într-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis împărtăşeşte opinia Comisiei Europene conform căreia procesul de modificare a acestei legislaţii trebuie să fie unul cât mai transparent şi cu luarea în considerare a poziţiei tuturor actorilor din sistemul judiciar. De la raportul din luna ianuarie 2017, care a consemnat progresele semnificative înregistrate pe parcursul anului 2016, în cel publicat astăzi, Comisia Europeană arată că doar una dintre cele 12 recomandări este implementată satisfăcător şi doar la alte 3 recomandări s-au înregistrat progrese reale, spune Iohannis.
"Comisia Europeană atenţionează că impulsul pentru reforma sistemului judiciar a fost în general pierdut pe parcursul anului 2017 şi a încetinit procesul de îndeplinire a recomandărilor, existând riscul repunerii în discuţie a unor subiecte pe care raportul din luna ianuarie 2017 le-a considerat ca fiind implementate. În cei zece ani care au trecut de la aderarea României la Uniunea Europeană, ţara noastră a făcut progrese importante în domeniul justiţiei, progrese la care ultimele rapoarte MCV au făcut constant referire. În acelaşi timp, finalizarea monitorizării României prin acest mecanism depinde în mod direct de caracterul sustenabil şi ireversibil al acestor reforme", mai arată el.
Klaus Iohannis atrage atenţia că întregul efort făcut de România pentru întărirea reformelor în domeniul justiţiei şi combaterea corupţiei poate fi periclitat de acţiunile unor oameni politici care refuză să accepte că datoria lor este să lucreze în slujba cetăţenilor, şi nu a unor interese partizane sau de grup. Potrivit acestuia, afectarea independenţei sistemului judiciar şi, în general, orice presiune sau încercare de a controla politic justiţia nu fac altceva decât să întoarcă România spre trecut.
Preşedintele Klaus Iohannis mai spune că va uza de toate atribuţiile sale constituţionale pentru a asigura independenţa justiţiei şi un stat de drept funcţional. "Aceasta este viziunea unei Românii europene puternice, susţinută prin vot de milioane de cetăţeni", adaugă el.
Cuvinte cheie: + Iohannis, MCV, coalitie, semnal alarma
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.