Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Iohannis se întâlneşte cu Orban. Vor discuta despre anticipate şi alocaţii

GALERIE
Iohannis and Orban
  • Iohannis and Orban
- +

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, vineri, la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban şi vor discuta, printre altele, despre alegerile anticipate, pe care ambii susţin că şi le doresc. Un alt subiect ar putea fi convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru rezolvarea situaţiei pensiilor speciale, dar şi sursele de finanţare pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, în condiţiile în care legea pe acest subiect se află la promulgare, având termen 18 ianuarie. 

Unul dintre subiectele de pe agenda discuţiilor este declanşarea alegerilor anticipate, pe care atât preşedintele, cât şi premierul au declarat că le susţin. Modalitatea în care acestea ar putea fi declanşate nu a fost încă stabilită. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că se va întâlni cu premierul şi va discuta despre alegerile anticipate.

Întrebat dacă i-a cerut premierului să demisioneze, în cazul în care Opoziţia nu depune moţiune de cenzură, preşedintele a spus: ”Asta este o chestiune pe care nu am discutat-o. Este evident că pentru a ajunge la anticipate cunoaştem prevederea constituţională. Este nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă şi după aceea este nevoie de două încercări nereuşite de formare a unui nou guvern. Este evident moţiunea de cenzură o variantă prin care se poate iniţializa acest proces. Dar, tehnic, şi demisia este o metodă prin care se poate iniţializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta, şi cu premierul, şi cu alţii. Chiar mâine voi avea, aici, la Cotroceni, o discuţie cu Premierul Ludovic Orban şi vom aborda aceste chestiuni”. În cadrul aceleiaşi conferinţe, înrebat dacă l-ar desemna din nou premier pe Ludovic Orban, după alegerile anticipate, Iohannis a spus că este foarte mulţumit de activitatea acestuia.

Ulterior, într-o emisiune la Realitatea Plus, premierul Ludovic Orban a declarat că PNL doreşte organizarea de alegeri anticipate, precizând că Parlamentul nu mai este oglinda fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, tot joi, la Buzău, că preşedintele Iohannis doreşte alegeri anticipate pentru a scăpa de ”un Guvern dezastruos”, iar liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, la Antena 3, că demisia premierului pentru declanşarea alegerilor anticipate trebuie să aibă o justificare foarte solidă, iar declanşarea unei crize politice necesită o explicaţie serioasă.

Un alt posibil subiect ar fi convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru legea vizând eliminarea pensiilor special. Chestiunea pensiilor speciale trebuie rezolvată pe cale parlamentară, a declarat joi, preşedintele Klaus Iohannis, adăugând că i se pare cam lungă vacanţa parlamentară. ”Chestiunea pensiilor speciale trebuie rezolvată pe cale parlamentară, dar pot să vă spun că mi se pare cam lungă vacanţa parlmentară. Dacă există în PNL dorinţa de a accelera demersurile parlamentare, îi voi sprijini”, a afirmat Iohannis.

Întrebat dacă PNL ar trebui să îşi asume răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale, preşedintele a precizat că, în cazul procedurii parlamentare, sunt două variante: angajarea răspunderii şi discutarea în Parlament, calea uzuală. ”A apărut, aşa,ideea că asumarea răspunderii este o cale neparlamentară. Este o cale parlamentară şi nu este o legiferare delegată”, a subliniat preşedintele. Conform articolului 66 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.

Sesiunea parlamentară ordinară ar trebui să înceapă la 1 februarie. Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii, o altă posibilă temă de discuţIi. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocaţiile pentru copii, precizând că aşteaptă soluţii de la Guvern, pentru că este vorba despre nişte sume care nu sunt prevăzute în buget. ”La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar încă se află în analiză în aşteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului. Sunt nişte sume care nu sunt prinse în buget şi Guvernul va trebui să vină cu soluţii”, a declarat Iohannis, întrebat dacă va promulga legea care dublează alocaţiile pentru copii. Preşedintele a subliniat că proiectul de lege are termen de promulgare 18 ianuarie. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri