Iohannis spune că nu vrea să se implice în atacurile dintre PSD și PNL. „Următoarele luni vor fi foarte agitate”

sâmbătă, 31 august 2024, 14:58
2 MIN
 Iohannis spune că nu vrea să se implice în atacurile dintre PSD și PNL. „Următoarele luni vor fi foarte agitate”

Președintele Klaus Iohannis a reacționat sâmbătă la scandalurile dintre PNL și PSD din ultima perioadă. Șeful statului spune că a observat atacurile din spațiul public și că nu i s-au părut „principiale”. Potrivit președintelui, atacuri de acest fel sunt obișnuite într-o astfel de perioadă.

Klaus Iohannis consideră că în ciuda acestei stări de agitație create între decidenții politici, România nu riscă să intre într-o zonă de instabilitate.

„Dacă mă întrebați despre cum functionează Coaliția, cum funcționează Guvernul și cum vor fi următoarele luni, vor fi foarte agitate. Am văzut deja că foarte ușor în spațiul public se ajunge la acuzații reciproce care nu mi s-au părut chiar principiale, dar ele au loc când sunt alegeri cu miză foarte mare și noi nu am avut demult campanii și alegeri cu mize așa mari ca acum”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României a adăugat: „Mă voi strădui și cred că voi reuși să păstrez calmul la un nivel rezonabil în administrație. În ceea ce ce vor face partidele și candidații, nu intenționez sa mă implic, că nu e campania mea, dar da, intenționez să mă implic în ce se întâmplă la nivel administrativ și la nivelul instituțiilor mari, în sensul, așa cum zice Constituția, de a veghea asupra bunei funcționări a acestor instituții”, a adăugat președintele României în timpul întâlnirii cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Coaliţia de guvernare s-a reunit joi, după atacurile recente dintre cele două partide. Pe agenda discuţiilor au fost, pe lângă atacurile recente dinspre PSD la adresa liberalilor, Congresul formaţiunii şi problema nominalizării comisarului european din partea României, potrivit unor surse politice citate de Digi24. Liderii PSD şi PNL s-au reunit după ce o perioadă lungă nu a mai avut loc nicio şedinţă a Coaliţiei. Tot atunci, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat despre o posibilă retragere din funcţie a ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, că este o analiză pe care o va face împreună cu premierul, pentru că el este cel care realizează evaluarea miniştrilor, potrivit News.ro.

Etichete: klaus Iohannis

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii