VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
Manastirea Cetatuia din Iasi, ctitoria domnitorului Gheorghe Duca (ridicata între 1669 si 1672 (...)
citeste totluni, 18.01.2021
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiilor Naţionale ale Asociaţiei Medicale Române, la cel de-al XIV-lea Congres Naţional, că avem spitale care oferă oamenilor servicii de calitate, chiar şi în condiţii foarte dificile, datoriă medicilor implicaţi, care dau dovadă de profesionalism, devotament şi responsabilitate. Şeful statului a adăugat că „viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, medicină personalizată, inovare şi sustenabilitate”.
„Îmi face o deosebită plăcere să adresez un mesaj cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiilor Naţionale ale Asociaţiei Medicale Române, în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Naţional al acestei prestigioase asociaţii ştiinţifice. Felicit organizatorii pentru acest eveniment academic de anvergură, dar şi pentru consecvenţa de a continua, chiar în aceste condiţii excepţionale impuse de pandemia de COVID-19, o tradiţie de premiere a excelenţei în sănătate, ca dovadă a angajamentului pentru protejarea şi punerea în valoare a contribuţiilor unor personalităţi marcante ale lumii şi vieţii medicale din România. Transmit cu această ocazie felicitările mele premianţilor şi, în egală măsură, tuturor profesioniştilor din sistemul de sănătate. Devotamentul şi pasiunea cu care vă dedicaţi zi de zi profesiei pe care v-aţi ales-o creează premisele unei construcţii unice în peisajul european şi internaţional al elitelor medicale şi ne fac să privim cu optimism spre viitor”, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele Iohannis a precizat că medicii onorează mereu vocaţia pe care o au, prin dăruirea lor de sine şi prin simţul datoriei, orcât de periculos ar fi mediul lor de lucru.
„Avem un potenţial intelectual uriaş în domeniul medical, capacitate creativă şi profesionişti de excepţie. Suntem datori să onorăm acest potenţial şi să acordăm toată preţuirea celor care, prin rezultate remarcabile, aduc cinste acestei profesii nobile. Congresul din acest an capătă valenţe deosebite în contextul în care ne confruntăm cu o criză sanitară de o amploare fără precedent în ultimele decenii, care evidenţiază vulnerabilităţile neglijate ale sistemului nostru de sănătate. Avem spitale care reuşesc să ofere servicii de calitate oamenilor, chiar şi în condiţii extrem de dificile, datorită unor echipe de management implicate şi hotărâte, a eforturilor extraordinare ale unor medici de excepţie, care dau dovadă de profesionalism, devotament şi responsabilitate. Prin dăruirea de sine şi prin dovada permanentă de simţ al datoriei, onoraţi vocaţia de medic, indiferent cât de periculos este mediul de lucru şi cât de dificil este să fiţi în prima linie. Pentru aceasta, vă rog să primiţi respectul meu şi aprecierea mea profundă”, a completat şeful statului.
El a adăugat că „în domeniul medical cercetarea ştiinţifică are un rol esenţial în îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei”.
„Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, medicină personalizată, inovare şi sustenabilitate. Pilonii de bază ai unei Românii puternice sunt cunoaşterea şi inovarea, iar în domeniul medical cercetarea ştiinţifică are un rol esenţial în îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi, implicit, a bunăstării naţionale. Evenimentul de astăzi este un exemplu al nenumăratelor poveşti de succes din lumea medicală românească şi cred că acest demers ne oferă o şansă de a pune în lumină modelele de excelenţă care încurajează efectul de multiplicare a practicilor pozitive în domeniu. Îmi exprim convingerea că eforturile dumneavoastră vor influenţa viitorul sistemului de sănătate şi vor sprijini esenţial transformarea societăţii de mâine”, a concluzionat preşedintele României.
Cuvinte cheie: + Iohannis, act medical, Congres Naţional, personalizată
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Peste 17.000 de ieșeni s-au înscris pentru vaccinul anti-COVID
Cum vor putea cei care nu au prins loc la vaccinare să se imunizeze
VIDEO Milioane de euro ascunse în pereții unei vile din Vâlcea. Legături cu mafia din Italia
Patru lebede, prinse în gheață la Bârlad. Intervenție a pompierilor pentru salvarea lor
Un încornorat de la „Vara ispitelor”, înșelat de Cosmina Păsărin, numit secretar de stat la Justiție
VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
VIDEO O navă de marfă s-a scufundat în Marea Neagră: Cel puțin doi morți
TikTok a depășit Instagram în România. Cea mai mare creștere din lume
Oamenii de știință din Wuhan recunosc că au fost mușcați de lilieci infectați cu Covid
Cazare spectaculoasă în România: Raiul scandinav din vârf de munte
Psihologul de weekend: ”Psihologii mei din copilărie au fost cureaua, papucul și palma”
Coronavirus în România: 2.156 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. 110 cazuri în Iași
Un fost procuror, cumnata primarului Pantazi, găsit mort alături de o vecină
FOTO Atenție cu ce vă îmbrăcați! Albul îngrașă. Nu credeți? :)
11 comune din Iași, ”roșii” de COVID. Campioană este Valea Lupului
VIDEO ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!” Protest inedit pe schiuri la Poiana Brașov
Ger năprasnic în Iași noaptea trecută: -15 grade. În județ a fost și mai frig
A murit legenda tangoului Juan Carlos Copes. Dansatorul a fost infectat cu noul coronavirus
VIDEO Incendiu uriaș la Bârnova. Lupta pompierilor pentru a salva o casă
-11 grade la ora 19 în municipiul Iași. La Bârnova e și mai frig, -13 grade
Marea Britanie impune și carantină, indiferent de rezultatul testului COVID
Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Carol Davila”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
Iașul, pe locul 3 în preferințele călătoriilor pentru români în 2020
Astronomii au surprins „în direct” moartea unei galaxii aflate la 9 miliarde de ani lumină
Unde se duc parlamentarii când se duc. Eugen Teodorovici se angajează, în sfârșit, la privat
Glumă proastă pe șoselele sucevene. Drum județean blocat cu balize false
VIDEO Nuntă cu peste 300 de invitați, spartă de polițiști. Își suflau în nas aerul unul altuia
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.