Ion Baciu – O viaţă pentru o orchestră (II)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 17.09.2021

Ion Baciu – O viaţă pentru o orchestră (II)

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

În deceniul 1971-’80 Ion Baciu s-a afirmat rapid în viaţa muzicală a Iaşului (deopotrivă ca organizator şi interpret), în circuitul orchestrelor simfonice din ţară, inclusiv a Radioteleviziunii, peste hotare împreună cu ansamblul Conservatorului, apoi al Filarmonicii ieşene. Revelator pentru concepţia sa dirijorală, pentru viziunea asupra muzicii lui George Enescu este numărul 4 din 1971 al revistei Muzica.

Theodora Albescu i-a schiţat portretul cu precizie şi admiraţie, a realizat un interviu substanţial, îndrăzneţ pentru lumea muzicală românească, a elaborat cronica în urma audiţiei altui concert susţinut de noua orchestră ieşeană. Când un critic exigent, competent, zgârcit cu laudele, cum a fost Th. Albescu, s-a exprimat în termeni superlativi despre acest ansamblu, despre dirijorul său, avem astăzi toată siguranţa că nu generozitatea şi complezenţa i-au nutrit cuvintele, ci recunoaşterea adevărului, obiectivitatea: (…) am putut aprecia o aspiraţie interpretativă căutând substanţa dramatică, transparenţa construcţiei arhitectonice, sonorităţi de impresionant rafinament coloristic. (…) se apropie de nivelul celor mai bune dintre orchestrele noastre din ţară, pe care nu le văd numeric depăşind cifrele 2 sau 3. Theodora Albescu a situat nivelul calitativ al orchestrei ieşene pe podiumul modelului, nu s-a sfiit să le atragă atenţia muzicienilor bucureşteni: Aş vrea să cred că următoarea prezenţă în capitală a formaţiilor Conservatorului „George Enescu” din Iaşi va determina „în sfârşit” şi „curiozitatea colegială” a studenţilor şi profesorilor Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. („Muzica”, nr. 4. 1971, pag. 30)

Unul dintre compozitorii pe care Ion Baciu i-a intuit, i-a înţeles, le-a exprimat profund, spectaculos ideile muzicale a fost postromanticul Richard Strauss. Th. Albescu în 1971, Mihai Moldovan în anul următor s-au referit la poemele simfonice ale autorului german „Moarte şi transfiguraţie”, „Till Eulenspiegel”, expunându-şi aprecierele într-un mod ce a rămas inaccesibil unor dirijori români ai epocii. Referindu-se la al doilea opus menţionat, Mihai Moldovan scria: (...) pagină simfonică pe care o considerăm fără echivalenţă în genul teatrului muzical, a constituit momentul de plenitudine al simfonicului. Ion Baciu a dovedit din nou că este un fin şi delicat colorist (am auzit linii melodice ce mi-au scăpat altădată), precum şi un admirabil constructor. Moldovan mai remarca doza de umor şi de bună dispoziţie pe care rareori am aflat-o, în asemenea cantitate şi de asemenea calitate în alte echivalenţe sonore ale partiturii. Concertul a fost o indiscutabilă reuşită (poate chiar mai mult, fapt ce ne îndreptăţeşte să dorim cât mai des prezenţa artiştilor ieşeni la Bucureşti) („Muzica”, nr. 3, 1972, pag. 33).

Pe plan organizatoric, Ion Baciu a contribuit mult, din 1973, la înfiinţarea „Vacanţelor muzicale de la Piatra Neamţ”, a „Festivalului Muzicii Româneşti” la Iaşi, acel an marcând deschiderea drumului orchestrei Filarmonicii de aici spre podiumurile de concert din afara ţării. Toate îndatoririle extramuzicale, suplimentate tot din 1973, prin funcţia de director al Filarmonicii, nu i-au slăbit energia creatoare în calitate de interpret, nenumăratele concerte cu public, înregistrările speciale pentru Radio lăsându-i intactă rigoarea pasionată cu care a studiat partiturile lui George Enescu. În plin vârtej concertistic, se plămădea un eveniment al vieţii muzicale româneşti: în 1975 avea loc premiera absolută ieşeană a operei „Oedip”, sub formă de concert. Nu ştiu dacă fostul director în Direcţia Muzicii din Ministerul Culturii, Marin Constantin, care i-a oferit în 1962 lui Ion Baciu funcţia de dirijor al Operei Naţionale Române din Bucureşti, a urmărit prima versiune a supremei capodopere enesciene, la Iaşi. Probabil i-a fost cunoscut următorul spectacol, prezentat de orchestra şi corul Filarmonicii, de corul Operei Naţionale Române din Iaşi în 1981 la Bucureşti, în Festivalul Internaţional. Cu siguranţă şi-a văzut confirmate opţiunea din ’62 şi regretul refuzului tânărului dirijor. Oricum, criticii muzicali au lăsat din nou fără stavilă şuvoiul aprecierilor. Grigore Constantinescu îşi încheia astfel analiza detaliată, echilibrat, dar evident laudativă: Se poate vorbi, în cazul lui Ion Baciu, de oportunitatea unei înregistrări speciale a lucrării, valabilă estetic şi pregnant personală. (“Muzica”, nr. 7, 1975, pag. 34)

Propunerea lui Grigore Constantinescu s-a înfăptuit abia peste 6 ani, în 1981, în timpului Festivalului Internaţional „George Enescu”, la centenarul naşterii compozitorului. Dar, amânarea întocmirii documentului sonor a fost un semn important nu numai pentru muzicienii români, ci pentru referenţii culturali ai ambasadei Marii Britanii în România, care au transmis BBC-ului recomandarea imprimării audio-video a spectacolului “Oedip”, producţie şlefuită între timp de Ion Baciu până la strălucire. Atunci, în 1981, istoria s-a repetat. În prima jumătate a deceniului 1951-’60, criticul muzical Malcom Raymet, venit special la Bucureşti să se convingă de calităţile dirijorului Constantin Silvestri, a trimis casei de discuri “Decca” telegrama prin care stimula încheierea urgentă a contractului pe mai mulţi ani cu dirijorul român. Cred că şi astfel se poate argumenta legătura maestru-discipol Silvestri-Baciu.

Au urmat simfonii de Enescu înregistrate de Ion Baciu cu orchestra Filarmonicii din Cluj-Napoca şi cu orchestra Filarmmocii din Iaşi. Încrederea în concepţia sa muzicală, în valoarea interpretativă a ansamblului ieşean au fost totale – versiunile oferite publicului în sala de concert în timpul unor ediţii ale Festivalului Internaţional au fost publicate a doua zi pe discuri-document al casei „Electrecord” fără nici un retuş, fără nici o editare. Versiuni ce au ajuns sub licenţă în magazinele de specialitate ale Europei. Toată lumea bună a muzicienilor români a evidenţiat originalitatea şi adecvarea viziunii lui Ion Baciu la fundamentele gândirii şi expresiei muzicale enesciene. Îi amintesc doar pe criticii Luminţa Vartolomei, Alfred Hoffman, Ada Brumaru, pe compozitorii Doru Popovici şi Pascal Bentoiu.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Restauraţia fără rest

Pavel LUCESCU

Restauraţia fără rest

Uitându-te la ce se întâmplă zilele astea în politica românească începi să-ţi dai seama că acum un an am luat de fapt o mare ţeapă şi că premierul pe care şi l-a dorit şi l-a impus Iohannis, Florin Cîţu, nu e decât versiunea sintetică şi coafată a grindenilor, tudoşilor şi dăncilelor lui Dragnea pentru fraierii de „dreapta”.

Filmuletul zilei

opinii

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Ioan Alexandru TOFAN

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Schimbările, câte sunt, par a fi făcute de un copil râzgăiat care, supărat pe ursuleţul lui, vrea să îl transforme în maşinuţă. Sunt mutate băncile, ca să fie în cerc şi nu în rând. Se dă cu var. Sunt înlocuite tablele. Iar se dă cu var. Power-point-ul este încurajat să devină un limbaj universal, aruncându-se în inactualitate însuşi fundamentul culturii noastre europene, care este cuvântul. Power-point-ul se proiectează pe un var strălucitor. Se schimbă ordinea rubricilor în diverse tabele. Concluziv, se mai dă o dată cu var.  

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

George PLEȘU

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

Fără nici o îndoială, muzica pe care o ascultăm şi împărtăşim cu alţii este parte a individualităţii nostre, a identităţii personale, sociale şi culturale, inclusiv prin dorinţa de a ne integra, de a corespunde sau a ne diferenţia de majoritate. Departe de a fi doar distracţie sau o experienţă pur estetică, muzica este un limbaj în sine, care se dezvoltă continuu, odată cu omenirea.

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Grigore ILISEI

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Viaţa Ecaterinei Ilisei, născută Şerbu, şi purtând din 1960 până la căsătoria din 22 noiembrie 1965 numele de Moldovan, cel a bunicilor materni, care o înfiaseră spre a o scăpa de anatema „originii nesănătoase”, stigmat al regimului comunist, a fost hărăzită de Dumnezeu să-şi rânduiască viaţa sub semnul frumuseţii. Fusese plămădită să fie chip al splendorii umane. 

pulspulspuls

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Una scurtă pe azi despre subiectul ultimelor zile din politichia locală: cel despre demisia anunţată dar nescrisă a conţilierului userist Iulică Răzgândică.

Caricatura zilei

Tramvaiul nou și-a început treaba

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.