anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ion Baciu - o viaţă pentru o orchestră (I)

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

Unul dintre arhitecţii noului în Iaşul muzical, unul dintre cei mai valoroşi organizatori de instituţii, pedagogi şi interpreţi a fost Ion Baciu. Am mai scris în această pagină despre personalitatea sa creatoare, carismatică. Revin pentru că la 21 iulie se vor aduna nouă decenii de la naştere, pentru că faptele sale artistice şi-au păstrat calibrul performanţei istorice.

Calităţile fundamentale ce i-au adus încă din prima tinereţe aprecierea, respectul şi simpatia celor din jur au fost, dincolo de pregătirea plămădită la Conservatorul din Bucureşti, cultura muzicală, marea putere de muncă, generozitatea, spiritul de iniţiativă. Înfăţişarea plăcută, firescul stabilirii relaţiilor umane i-au înlesnit multe în viaţă, începând din perioada când a fost dirijor al orchestrei Filarmonicii din Ploieşti (1955-1962). Acolo s-a ocupat de toate: repetiţiile pentru concertele săptămânale, pregătirea sălii, îndeletnicirile practice în folosul muzicii i-au pretins atenţia. Distanţa mică de la Bucureşti i-a adus pe scena filarmonicii ploieştene pe toţi virtuozii epocii rămaşi în istoria artei interpretative româneşti, printre care pianistul Valentin Gheorghiu, violonistul Ion Voicu, violonceliştii Radu Aldulescu şi Vladimir Orlov. Toţi au împânzit societatea muzicală a capitalei cu impresii superlative despre tânărul dirijor.

Dar, la Ploieşti perspectivele nu erau promiţătoare. Lipsa de apartamente, salariile mici, posibilităţile de angajare în cele patru orchestre din capitală (ale Filarmonicii, Radioteleviziunii, Cinematografiei şi Teatrului de revistă) au micşorat ansamblul instrumental ce nu putea aplica strategia repertorială schiţată deja în mintea lui Ion Baciu. Marin Constantin, atunci director adjunct la Direcţia „Muzică” din Ministerul Culturii, cunoscând valoarea tânărului muzician, i-a propus postul de dirijor la Opera Naţională Română din Bucureşti. Dar Baciu a ales un oraş depărtat - Iaşul. Primul argument putea fi înţeles de oricine: din 1941, când a fost înfiinţată, orchestra Filarmonicii ieşene îşi demonstrase calităţile datorită instrumentiştilor foarte buni, cu experienţă, unii activau şi în orchestra Operei, majoritatea erau profesori la Colegiul de Artă, câţiva lucrau la Conservatorul reînfiinţat în 1960, stabilitatea calitativă nu era pusă în discuţie. Baciu cunoştea situaţia de la Iaşi din colaborările avute aici în anii când a fost titular la Filarmonica din Ploieşti. Aceste condiţii i-au permis, începând din 1962, când s-a stabilit la Iaşi, să evolueze ajutat de un ansamblu experimentat, să-i deschidă repertoriul spre capodoperele secolului XX. Datorită lui au ajuns în sala de concert a Filarmonicii muzica baletelor Pasărea de foc, Ritualul primăverii, opera Povestea soldatului de Igor Stravinski, cele Şase piese de Anton Webern, Poemul extazului de Alexandr Scriabin, suitele Daphnis şi Chloé de Maurice Ravel. Am enumerat câteva opus-uri reintrate odată cu începutul scurtei perioade de liberalizare, în sălile de concert din România.

Dar majoritatea instrumentiştilor din orchestra Filarmonicii ieşene se aflau aproape de vârsta pensionării, studenţilor de la Conservator li se putea oferi perspectiva angajării în ansamblul simfonic. Iată argumentul principal care l-a determinat pe Ion Baciu să se stabilească la Iaşi. Este posibil ca rectorul Conservatorului „George Enescu”, Achim Stoia, mult preocupat să aducă în instituţie profesori tineri, competenţi, să fi avut tot interesul să-i ofere tânărului Baciu catedrele de Ansamblu orchestră şi Dirijat orchestră. Încă un ajutor al destinului a fost numirea sa în funcţia de director al Filarmonicii. Cu un prestigiu muzical rapid consolidat în Iaşi, în Bucureşti şi în celelalte oraşe din ţară unde era invitat să dirijeze, cu două instituţii unde avea libertate de acţiune, Baciu a făcut în 1968 mutarea esenţială, care i-a dechis marea poartă a succesului: într-o singură zi a pensionat toţi instrumentiştii atinşi de prevederile legii şi a angajat, prin concurs, cu jumătate de normă, 60 de studenţi. Sigur, intrarea în orchestra unei Filarmonicii, salariul chiar modest, perspectiva angajării cu normă întreagă după absolvirea Conservatorului, repetiţiile cu un dirijor tânăr, fermecător, bun muzician, care îi inspira şi le încălzea speranţele - totul a contat. Aşa se explică munca susţinută, entuziastă seara la repetiţii, după cursurile de peste zi.

Atunci, calităţilor dirijorului şi profesorului Ion Baciu s-a adăugat încă una, tot excepţională: rapiditatea. Într-un timp extrem de scurt, orchestra împotriva tuturor (aluzia studenţilor la uimirea unor profesori din Conservator faţă de importanţa acordată repetiţiilor cu ansamblul simfonic uneori în detrimentul altor materii) a dat primul examen al valorii. La 10 februarie 1969, concertul susţinut pe scena Ateneului Român din Bucureşti a stârnit admiraţia celor mai importanţi critici muzicali. Cella Delavrancea, Alfred Hoffman, Ada Brumaru au lăsat în paginile revistelor România Literară, Contemporanul, Muzica alese cuvinte de preţuire a dirijorului şi orchestrei sale. Au fost ascultate atunci Suita I opus 9 de George Enescu, Rapsodia pentru clarinet de Claude Debussy (solist Ion Mica), Simfonia a VIII-a în si minor de Franz Schubert, uvertura operei Maeştrii cântăreţi de Richard Wagner. Deşi carul de înregistrări al Televiziunii nu era deplasat de obicei la concertele studenţeşti, mai ales al unei orchestre din afara Bucureştiului, programul tinerilor de la Iaşi a fost înregistrat. Explicaţia constă în prestigiul lui Ion Baciu şi, sunt convins, în zvonurile ce ajunseseră în capitală despre modul cum suna tânăra orchestră. Poate că şi relaţiile lui Achim Stoia în cercurile înalte de la Bucureşti au avut rolul lor pentru ca programul să fie găzduit chiar la Ateneul Român. În acest caz, împrejurările extramuzicale au ajutat un dirijor, un profesor, un colectiv foarte bine pregătit să se afirme rapid, cu mare succes în viaţa muzicală a ţării. Orchestra împotriva tuturor a devenit într-o clipă orchestra super - titulatură preluată în cronicile momentului şi pe coperta cd-ului documentar ce memorează concertul de început al erei Baciu din istoria Filarmonicii ieşene.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Dan CONSTANTIN

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Iată ce s-ar putea face cu o mai bună colectare a TVA! Rezolvarea acestei probleme ar crea o sursă importantă de venit la buget, şi nu ar mai fi nevoie de creşterea impozitului pe venituri.

opinii

Biberonul

Nichita DANILOV

Biberonul

Mult timp am fost obsedat de casa copilăriei mele. Ea îmi revenea deschizându-şi larg uşile până şi în vis. Dacă se întâmpla însă să-i trec pragul, mă simţea străin. Nici un lucru pe care-l cunoşteam nu se mai afla la locul său, căci spaţiul intim din interiorul casei se transforma într-un adevărat labirint, prin care înaintam încercând să-mi reconstitui anumite scene petrecute în copilărie.

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

Ciprian IFTIMOAEI

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

În vreme ce, în Ucraina, obiective civile şi militare sunt făcute una cu pământul de invadatorii ruşi, în România zonelor metropolitane (polii de creştere economică) se lansează proiecte imobiliare pe bandă rulantă. 

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

Michael ASTNER

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

De la Vinţu de Jos până la Cluj am fost ba trei, ba patru persoane în compartiment. De la Cluj am rămas doar cu o „băbuţă” (aşa i-am zis eu în mintea mea, femeia, bine păstrată şi sprintenă, să tot fi avut cel mult 75 de ani) urcată (am înţeles dintr-o convorbire telefonică de-a ei) de la Deva (şi care mergea şi ea până la capăt, până la Iaşi, adică). 

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.