anunturi
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Ion Baciu - o viaţă pentru o orchestră (III)

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

Multe aspecte reprezentative, excepţionale, spectaculoase din viaţa lui Ion Baciu ca muzician ar putea fi luminate, statura sa morală continuând să lase impresii adânci celui care, răsfoind atent filele istoriei, poate înţelege mai bine avatarurile prezentului. 

Pentru că la 21 iulie s-au adunat nouă decenii de la naşterea sa, iar la 19 august vom aniversa 140 de ani de la apariţia în lume a lui George Enescu, sunt convins de justeţea luminării preferenţiale pe parcursul însemnărilor de faţă a calităţilor lui Ion Baciu ca interpret al muzicii lui Enescu, a concepţiei sale despre modul cum înţeleg românii să-i cultive creaţia. Gândurile dirijorului Baciu, exprimate public în 1971, îşi păstrează o uimitoare, inclusiv o nedorită actualitate.

Am citit confesiunea lui Ion Baciu despre atracţia fundamentală pentru muzica lui George Enescu ani buni după ce i-am ascultat versiunile interpretative în sala de concert, prin mijlocirea înregistrărilor. Întâia sa mărturisire publică despre atracţia pentru opus-urile lui Enescu nu a fost o înşiruire de cuvinte frumoase, relativ sau puţin convingătoare pe plan conceptual-muzical, cum s-a dovedit în cazul altor dirijori români, ci o profesiune de credinţă respectată mereu. „Prima şi imediata justificare se află în frumuseţea de o rară profunzime expresivă a acestei opere, în sensurile ei scrutând adâncimile existenţei omeneşti, în sensibilitatea ei vorbind despre acea mare puritate a sufletului românesc. M-am gândit de multe ori că muzica lui Enescu poate fi comparată cu o imagine sonoră peste veacuri a minunatelor noastre mănăstiri moldoveneşti. Într-un cuvânt […] nimic mai firesc decât acea sinceră bucurie, sinceră emoţie ce o trăiesc în calitate de interpret ori de câte ori mă întâlnesc cu partiturile enesciene. Este o lume artistică ce mă convinge, cu care pot comunica, şi mai ales, care îmi permite să o slujesc de pe poziţiile acelui nobil ideal de onestitate şi dăruire interpretativă.” („Muzica”, nr. 4, 1971, pag. 25)

O explicaţie a variantelor excepţionale conferite de Ion Baciu creaţiilor simfonice enesciene atinge, dincolo de profesionalismul său ireproşabil, „corzile” personalităţii psihic-artistice în rezonanţă cu tumultul melodic-afectiv extravertit al romantismului şi postromantismului (Ceaikovski, Schubert, Saint-Saëns, Brahms, Richard Strauss, Şostakovici), cu murmurul interior al climatului afectiv, indeciziile armonice, rafinamentul nuanţelor, poezia detaliului cromatic ajunsă la panorama impresiilor grandioase de pe muntele vrăjit al partiturilor de factură, expresie şi sonoritate impresionistă (Debussy, Ravel). Nu numai acestea. Tot ce a acumulat Enescu din muzica europeană academică s-a reorganizat într-un superior spirit de sinteză pe care Ion Baciu l-a înţeles, l-a respectat lucid, pios.

Altă explicaţie a valorii interpretărilor sale este identificarea totală cu visul enescian, în care s-au adunat imaginile româneşti de o adâncă sensibilitate. Cele două caracteristici au avut ca sprijin maturitatea, echilibrul lipsit de efuziuni. Totul s-a concretizat prin învăluire într-un joc spiritual al contrastelor apte să definească, să completeze impresionant, spectaculos gândul componistic enescian. De aici rezultă rezistenţa în timp a versiunilor realizate de Ion Baciu. Argumentele în favoarea statutului de capodopere au rămas înregistrările Simfoniei a II-a în la major opus 17, Simfoniei a III-a în do major opus 21, opera „Oedip”. Din nefericire, actualitatea gândirii, a sublimării artistice de care a dat dovadă Ion Baciu în anii 1975-1985, de la prima înfăţişare la Iaşi sub formă de concert a operei „Oedip” la ultima participare a sa cu orchestra Filarmonicii „Moldova” în Festivalul Internaţional „George Enescu”, continuă să reflecte mentalităţile româneşti în privinţa cultivării serioase, sincere, eficiente a creaţiei celui mai important compozitor român. În interviul din care am citat mai sus, Baciu şi-a exprimat curajos opinia în acest sens: […] „Vorbim mult despre Enescu, i-am dedicat un concurs şi un festival internaţional, i-am aprofundat muzica în nenumărate studii muzicologice etc. Îndrăznesc totuşi să afirm că în afara cercului de specialişti (nu mă refer doar la muzicieni ci la majoritatea oamenilor de artă din ţara noastră), adevărata semnificaţie valorică, adevărata şi concreta semnificaţie muzicală a paginilor enesciene scapă în bună măsură auditoriului larg. În conştiinţa de masă am sădit un respect simbolic faţă de nume, dar n-am reuşit încă să familiarizăm propriuzis auditoriul larg cu muzica sa, n-am reuşit să asigurăm acestei opere popularitatea scrierilor unui Sadoveanu sau Arghezi de pildă (pentru a nu depăşi epoca de referinţă). Se cunosc cel mult Rapsodiile Române, dar nu lucrările ce reprezintă cu adevărat marea artă enesciană. Şi, pe plan naţional cel puţin, o asemenea situaţie mi se pare nefirească.” („Muzica”, nr. 4, 1971, pag. 25). Rămâne de observat că în privinţa receptării muzicii lui Enescu în lume, profeţia elevului iubit al lui Enescu, violonistul Yehudi Menuhin, a devenit realitate - abia în secolul XXI Enescu este descoperit. Dar cuvintele lui Ion Baciu despre receptarea lui Enescu la el acasă, publicate cu o jumătate de secol în urmă, au rămas întristător de actuale...

În aceeaşi sferă (prea largă) a neîmplinirilor întârzie atitudinea de astăzi a factorilor de decizie în domeniul muzical românesc: exceptând cd-ul realizat în anul 2005 de Universitatea Naţională de Arte din Iaşi împreună cu Societatea Română de Radio, cd ce memorează secvenţe din concertele orchestrei Conservatorului „George Enescu” în 1969-1970 la Ateneul din Bucureşti, disc foarte valoros ca versiuni muzical-artistice şi performanţă tehnică, dar absent din circuitul comercial pentru că a fost gândit doar sub formă documentară, nici una din înregistrările de patrimoniu ale lui Ion Baciu nu figurează pe suporturi magnetice moderne. Simfoniile de Enescu, recitalurile de operă (Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu), concertele (Dan Grigore) îşi dorm somnul uitării pe vechile discuri de vinil aproape imposibil de folosit astăzi... Nici în presă nu am găsit un rând despre această personalitate emblematică a muzicii româneşti - Ion Baciu... Este încă o dovadă că nu ştim/nu vrem să ne preţuim valorile...

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Alexandru LĂZESCU

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (II)

Într-un fel chiar şi Eurovisionul a arătat de ce mulţi europeni, mai ales cei din grupul nordic şi de pe flancul estic, nu au deloc încredere că o Europă suverană sub comandă franco-germană, decuplată de „anglo-saxoni”, le-ar putea asigura securitatea.

opinii

Cântăreţul cântăreţilor

Briscan ZARA

Cântăreţul cântăreţilor

Era o situaţie aproape incredibilă. E ca şi cum ai accepta la un concert de operă pe cineva care nu are voce decât de cântat sub duş, doar că să primească şi acela un salariu, din milă, din compasiune sau vreun interes. De fapt nu cred că exagerez dacă zic că în asta constau de fapt eşecurile pe bandă rulantă din toate domeniile de activitate din această ţară: lipsa de profesionalism a oamenilor.

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Cristina DANILOV

Te văd abătut, nu ai vrea să vorbim despre asta?

Avem o provocare imensă, tocmai conștientizăm că sinuciderea există, că este o situație care necesită intervenție urgentă, că depășește situația în care cineva vrea doar să atragă atenția. Am auzit pe cineva spunând „Hai să vorbim despre sinucidere ca să nu mai vorbim despre sinucideri”, așa că va trebui, că ne place sau nu, să vorbim despre asta.

Preşedintele îngrijorării noastre

Mihai DORIN

Preşedintele îngrijorării noastre

Trăim vremuri grele, războiul e la fruntarii, starea de sărăcie şi depresie a populaţiei se adânceşte, iar ca un blestem cu repetiţie, clasa politică a coborât la cel mai de jos nivel de competenţă din toată istoria noastră post-decembristă. 

pulspulspuls

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Stimaţi ieşeni, vă oferim pe astăzi un pasaj, unul mic dar tare interesant, din rechizitoriul care a dus la condamnarea la 10 ani a fostului premare de Bucureşti Sorin Oprescu. 

Caricatura zilei

Grătar la bloc, în balcon

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X