Ion Cristoiu fata cu dosariada

Cu multi ani in urma, cind eram ceva mai naiv, il apreciam pe Ion Cristoiu. Mai intii, ii foiletasem, chiar ii citisem unele volume, ba de povestiri, ba de investigatii critice, care, chiar daca nu erau mai acatarii decit atitea altele, tradau, orisicit, o preocupare pe care cei mai multi dintre gazetari nu o aveau. Dezamagirea a venit atunci cind am realizat ca, de fapt, trucata sa detasare, pe care initial o luasem gresit drept obiectivitate, blazarea lui bilbiita nu sint decit masti ale unui personaj care apara vizibil in ultimii ani interese de stinga. Nu neg ca e dreptul fiecaruia sa aiba optiunile pe care le considera mai aproape de sine, numai ca in cazul acesta ar trebui, probabil, sa inceteze a se mai erija in arbitru al zbuciumatei vieti politice. Sa se intoarca la carte, ca tot declara lacrimos, de fiecare data cind prinde ocazia, ca marele sau regret e ca a fost nevoit sa renunte la recluziunea in biblioteca si ca marele sau vis e sa redevina scriitor. In plus, prestatia sa din ultima campanie electorala m-a lamurit pentru totdeauna, Cristoiu a facut vizibil jocurile PSD si pe ale lui Adrian Nastase – gest mai mult decit declasant, mai ales ca partidul era privit de toata lumea buna ca un cuib mafiot al fostilor comunisti.
De la o vreme, dl Ion Cristoiu sufera de grija celor care au devenit, dupa cum considera el, victimele "dosariadei". Chiar duminica seara, la emisiunea sa de pe Antena 3, "Zig Zag", invitat a fost Eugen Uricaru, fostul presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. Pentru cine nu stie, prozatorul s-a retras din cursa pentru inalta functie in urma iesirii la suprafata a unui dosar care il incrimina de colaborare cu Securitatea. De ce nu a ripostat public atunci dl Uricaru si o face abia acum, si tocmai la emisiunea amicului sau, scolit in ale gazetariei la oficialul PCR, "Scinteia tineretului"? Cita vreme moderatorul i-a ridicat consecvent mingea la fileu, impricinatul a tras, cam ingalat, ce-i drept, cam ardeleneste, din toate pozitiile. Concluzia, dincolo de indiscutabila sa nevinovatie, a fost ca toata tevatura cu dosarele, darea in vileag a fostilor colaboratori repeta campania de santaj politic din anii ’50, numiti, nu intimplator, "obsedantul deceniu". Afirmatia mi se pare nu doar prost articulata, ci de o ticalosie care nu are cum sa te lase rece. Atunci se intra in puscarie, se platea cu viata sau macar se ratau cariere promitatoare pentru ghinionul de a fi avut parinti mai chivernisiti ("chiaburi"). Acum nu se cere decit cunoasterea adevarului si a "lichelelor" carora li se adresa Gabriel Liiceanu inca din 1990; li se pretinde acestora un moment de sincera pocainta. Atunci adevarul era drastic falsificat, acum se doreste sa ramina ascuns. In fine, nu insist, simpla comparare a celor doua situatii, contexte tine de nesimtire…
Sa revin insa la campania d-lui Ion Cristoiu, de aparare a celor acuzati de politie politica. Iata cum considera domnia sa sa inceapa, in "Jurnalul national" de acum doua saptamini, un articol de aparare a lui Augustin Buzura, scriitor, fara doar si poate, important: "Un ziar de limbrici il denunta pe Augustin Buzura ca fost colaborator al Securitatii. Materialul e o supa reincalzita la sinii arzinzi, ca resoul, ai unei fetiscane din presa, una dintre acele saracute cu aer de curca plouata, dezvirginata de tractoristi beti si maritata cu un jucator de table". Pamflet? Da’ de unde, curata mirlanie! Simpla diversiune, tentativa, tipic comunista, de a distrage atentia de la chestiunea arzinda (nu, nu "ca un resou").
Sensul aciditatii ziaristului este insa altul: el vrea sa sustina inutilitatea unor astfel de demascari, de "campanii": "in definitiv, afirma el, conteaza ce face omul in prezent si nu ce-a facut in trecut". Asa sa fie? Sa ingropam pacatele trecutului, sa ne facem ca am uitat totul, sa ne antrenam amnezia si sa ne bucuram de prezent – iata propunerea senina a lui Cristoiu. Ciudata optiune, pentru un intelectual care-si da, tot timpul, ifose de istoric, de ascet al arhivelor! Oare ce se ascunde dupa un astfel de demers? Cum se poate explica disponibilitatea (nu crestineasca, sint convins) a lui Ion Cristoiu de a ierta tot raul ce ni s-a intimplat si de a aprecia doar laturile pozitive ale unor personalitati? Talentul, din pacate, nu scuteste de ticalosie, dupa cum, ce e drept, nici aceasta nu il neaga pe primul.

Publicitate și alte recomandări video