Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
"Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va informeaza ca circulatia feroviara este între (...)
citeste totmiercuri, 29.06.2022
În cazul în care ai crezut că nu se fac bani din IT în România, fondatorul unei firme foarte populare din țara noastră tocmai l-a depășit pe Ion Țiriac, scrie playtech.ro
Conform datelor financiare ale companiei pe care o conduce, Daniel Dines este cel mai bogat român la ora actuală. În opinia celor de la Forbes, fondatorul UiPath l-a depășit pe Ion Țiriac la capitolul finanțe personale, deși vârsta sa este semnificativ mai fragedă decât a fostului tenismen.
Daniel Dines este de meserie programator, dar cei mai mulți pasionați de informatică i-au auzit numele în contextul firmei pe care o conduce și pe care a fondat-o în urmă cu câțiva ani. El este directorul UiPath, o companie specializată pe boți, roboți virtuali pe care îi întâlnești în diverse colțuri ale internetului. Pe parcursul zilei de ieri, în ediția americană a revistei Forbes, numele său a apărut într-un articol cu titlul de la comunism la coding (programare).
Fața lui Daniel Dines se află pe coperta ediției americane a revistei Forbes, în cel mai recent număr al publicației, cu numele ”Boss of the Bots” (Șeful Boților). Potrivit Forbes, omul de afaceri român deține în prezent mai mult de 20% din UiPath, liderul mondial în tehnologie RPA – robot process automation, o companie evaluată la 7 miliarde de dolari după ultima rundă de finanțare obținută. Asta înseamnă că, lui Dines, îi revine o avere de cel puțin 1,4 miliarde de dolari.
„În aprilie, investitorii de pe Wall Street, inclusiv Wellington Management, au investit 568 milioane dolari (în UiPath – n.r.), la o evaluare de 7 miliarde de dolari, făcând din Dines, care deține mai mult de 20%, primul miliardar din boți din lume” – se menționează în articolul publicat de Forbes.
Mai multe informații, pe playtech.ro
Cuvinte cheie: + forbes top bogati tiriac daniel dines
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cât de cald a fost azi în România? Pizza congelată pe bordul unei mașini
Celebrul dosar cu șine tras pe linie moartă? Guvernanții pregătesc o lege
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
”Salata rusească” din meniul restaurantului de la summitul NATO stârneşte controverse
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Ce spune purtătorul de cuvânt al lui Putin despre masculinitatea toxică a şefului său
„Este vremea să ducem războiul pe teritoriul Rusiei” – comentariu The Times
Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de un magnat foarte apropiat
(FOTO) Iată propunerile firmelor internaţionale de arhitectură pentru Palas Campus 2
Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei, respinsă de Înalta Curte
Mesaje de ameninţare: „Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania”
Investiţie străină de 125 de milioane de euro într-o nouă fabrică la Oradea
Slăbit de la 100 la 85 de kg. Medic: Problema este să se mențină scăderea pe termen lung
Grasu XXL, cercetat de Poliție după ce a amenințat un spectator la un concert în București
Deputaţii au aprobat majorarea cu un procent a contribuţiei la fondurile private de pensii
Camera Deputaţilor: Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile
Ciucă, salvat de plagiat cu ajutorul unui judecător al grupării Fenechiu de la Iaşi?
Trafic îngreunat la Valea Lupului. Un TIR a împins o mașină 30 de metri FOTO
40,2 grade Celsius în Japonia, record de temperatură în iunie în ultimii 150 de ani
Raport interesant: Majoritatea refugiaţilor ucraineni din România au studii superioare
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a ajuns la stadiu de memoriu
Livadă din satul Brătuleni, comuna Strunga, cuprinsă de flăcări (VIDEO)
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Cinci maşini s-au izbit violent la Vânători din cauza unui şofer căruia i s-a făcut rău (VIDEO)
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Biden anunţă, la summitul NATO de la Mdrid, o consolidare a prezenţei mailitare americane în România
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Alina Gorghiu preia interimar funcţia de preşedinte al Senatului. Florin Cîţu a demisionat
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Ce spune Florin Cîţu despre posibilitatea de a fi înlăturat de la şefia Senatului: Despre ce vorbim?
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Liberalii se reunesc astăzi în şedinţă de urgenţă pentru a decide să-l “zboare” din funcţie pe Cîţu
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.