
Iranul a anunţat că eventualele negocieri nucleare cu Statele Unite devin „lipsite de sens” în urma atacurilor lansate de Israel, a relatat Tehran Times, citându-l pe Esmaeil Baghaei, purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.
„Cealaltă parte a făcut ceva care face dialogul inutil”, a declarat Baghaei, referindu-se la atacurile israeliene asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului.
Negocierile dintre SUA şi Iran urmau să fie reluate duminică în Oman, însă declaraţiile oficialului iranian pun sub semnul întrebării desfăşurarea discuţiilor. Totuşi, Baghaei nu a anunţat oficial anularea întâlnirii. Preşedintele american Donald Trump a avertizat Iranul, într-o postare pe reţelele sociale, să încheie un acord „până nu va fi prea târziu”.
Declaraţiile vin în contextul escaladării conflictului, după ce Iranul a lansat sute de rachete balistice asupra Israelului, ca represalii la atacurile directe asupra infrastructurii sale nucleare — un episod care riscă să extindă conflictul la scară regională.
- Atac major al Israelului asupra Iranului azi dimineață: explozii la Teheran şi Natanz. „Moment decisiv al istoriei noastre”
- Cum a fost păcălit Iranul pentru ca operaţiunea israeliană să fie o surpriză. SUA ar fi fost și ele implicate
- Televiziunea de stat iraniană confirmă că şeful Statului Major al Forţelor Armate Iraniene, Mohammad Bagheri, a fost ucis într-un atac israelian
- Ministerul de Externe transmite atenţionare de călătorie pentru Iran: „România cere cetăţenilor săi să părăsească de urgenţă Iranul”
- Cum au reușit serviciile secrete israeliene să neutralizeze contraatacul iranian
- „Teheranul va arde” dacă Iranul îşi continuă atacurile cu rachete, avertizează ministrul israelian al apărării
Publicitate și alte recomandări video