Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Iranul începe să îmbogăţească uraniu la un nivel interzis prin Acordul de la Viena

GALERIE
Uraniu
  • Uraniu
- +

Iranul a confirmat că începe să îmbogăţească uraniu la un nivel interzis de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, fragilizând şi mai mult acest pact, ca represalii faţă de retragerea unilaterală americană şi sancţiunile americane, relatează AFP.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a avertizat că această măsură va conduce Iranul la ”şi mai multă izolare şi sancţiuni”, iar cele trei ţări europene care sunt încă parte la acord au condamnat-o. Iar preşedintele american Donald Trump a adresat un avertisment Teheranului. ”Iranul ar trebui să fie prudent, pentru că îmbogăţiţi (uraniu) cu un motiv şi nu am să spun eu care e acest motiv. Dar nu e bun”, a spus el în faţa presei.

În comunicate separate, Londra şi Berlinul au îndemnat Teheranul să revină asupra deciziei sale, Iar Parisul şi-a exprimat ”marea îngrijorare” şi a cerut Iranului să înceteze orice activitate ”neconformă” acordului nuclear. ”În câteva ore” Iranul îşi reia îmbogăţireaa uraniului la un nivel de ”peste 3,67%”, a anunţat duminică dimineaţa un purtător de cuvânt al Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA), Behrouz Kamalvandi.

Kamalvandi nu a oferit indicii despre nivelul la care Iranul intenţionează să îmbogăţeasccă uraniu 235 şi a anunţat doar că a primit ordinul să o facă atât cât este necesar, pentru nevoile ţării. Cu o zi înainte, un consilier al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a precizat că nevoile ţării în ”activităţile sale paşnice” corespund unui uraniu îmbogăţit la nivelul de 5% - un nivel foarte depărtat de cel de 90% necesar în vedera fabricării unei bombe atomice.

”ŞAIZECI DE ZILE”

În pofida criticilor, Teheranul afirmă că decizia sa de a renunţa treptat la unele dintre angajamentele sale vizează doar să salveze Acordul de la Viena din 2015. Acesta este un element al ripostei iraniene faţă de decizia Statelor Unite de a ieşi unilateral din pact, în mai 2018, şi de a restabili sancţiuni impuse Iranului. Aceeastă nouă evoluţie are loc pe fondul unor tensiuni exacerbate între Washington şi Teheran, care alimentează temeri cu privire la izbucnirea unui războiîn regiunea Golfului Perisc.

Prin vocea adjunctului ministrului de Externe Abbas Araghchi, Teheranul a ameninţat duminică să-şi încalce şi alte obligaţii în domeniul nuclear - fără să precizeze care - în ”60 de zile”, în cazul în care partenerii săi nu găsesc o ”soluţie” să-i răspundă la solicitări. Aceste cereri au legătură în principal cu posibilitatea ca Iranul să continue să-şi vândă petrolul şi să facă comerţ xu exteriorul, ocolind sancţiunile americane.

Araghchi a amintit de asemena că Iranul poate să revină în orice moment asupra măsurilor pe care le-aluat, în cazul în care solicitările îi sunt satisfăcute. Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif le-a transmis europenilor că sunt singurii responsabili de supravieţuirea Acordului de la Viena. În opinia sa, ”fieccare dintre măsuri nu va putea fi anulată decât dacă (Franţa, Germania şi Marea Britanie accţionează) în conformitate” cu textul.

Acordul de la Viea a fost încheiat între Iran şi Grupul Celor Şase (G5+1 - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite plus Germania), după 12 ani de crizî în centrul căreia s-a aflat programul nuclear iranian.

Prin acest text, Iranul se angajează să nu se doteze cu bomba atomică şi să-şilimiteze activităţile nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care-i afectează economia. Washigtinul şi-a justificat ieşirea din acest pact acuzând Iranul de faptul că nu a renunţat vreodată să se doteze cu arma atomică şi că este cauza tuturor relelelor în Orientul Mijlociu. Teheranul, din contră, a dezminit mereu că vrea bomba nucleară.

Restabilirea unor sancţiuni extrateritoriale americane a pus pe fugă întreprinderile străine care s-au întors în Iran şi i-a afectat economia dur. La 8 mai, la un an de la retragerea americană şi în faţa înăspririi unor sancţiuni ale Washingtonului, Teheranul a anunţat că renunţă la două dintre angajamentele pe care şi le-a asumat la Viena - respectarea limitei stabilite a stocurilor d apă grea (1,3 tone) şi a celei impuse rezervelor iraniene de uraniu slab îmbogăţit (300 de kilograme).

”ÎNGRIJORATOARE PUTERNICĂ”

Republica islamică şi-a însoţit acest anunţ cu un ultimatum prin care le dădea 60 de zile partenerilor săi să o ajute să ocolească blocada americană, ameninţând că altfel Iranul va îmbogăţii uraniu la un nivel mai mare de 3,67% şi va reljua construirea unuireactor cu apă grea la Arak (centru).

În legătură cu reactorul, Araghchi a anunţat duminică faptul că Iranul nu-şi pune practic ameninţarea, privelgiind pentru moment proiectul conversiei instalaţiei prevăzută de Acordul de la Viena. Încălcându-şi angajamentele, Iranul se expune unei trimiteri a problemei programului său nuclear în faţa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, care are puterea să restabilească sancţiunile ridicate.

Europenii, chinezii şi ruşii caută să soluţioneze problema fără Consiliu, după ce teheranul a ameninţat că un asemenea recurs ar însena moartea acordului. Catalogând anunţul Teheranului drept o evoluţie ”foarte periculoasă”, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a îndemnat pe europeni să impună ”sancţiuni dure” Iranului, oaia sa neagră.

La Viena, Agenţia internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a anunţat că inspectorii săi în Iran o vor informa ”imediat ce vor fi verificat” că Iranul îmbogăţeşte uraniu la un nivel mai mare de 3,67%. Potrivit lui Kamalvandi, insoectorii străini ar urma să facă această constatare luni. La cererea Statelor Unite, AIEA urmează să se întrunească într-i reuniune extraordinară la 10 iulie, pentru a face rezumatul anunţurilor iraniene.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri