Irimia. Florin Irimia

Tocmai mă pregăteam să scriu ceva despre ultimul volum de proză al scriitorului ieşean Florin Irimia (i.e. Bărbatul din spatele ceţii, Polirom 2021), când, prin bătrâna noastră Universitate, a început să circule un document deopotrivă infamant şi inflamant. E vorba despre o aşa-numită (ad-hoc) „listă a ruşinii”. Pentru neavizaţi, ne referim la un „răboj” cu nume de universitari (cadre didactice şi cercetători) care nu au îndeplinit (prin neraportare sau raportare insuficientă, nu mai contează aici) criteriile (punctajele) impuse de teribila „scientometrie” actuală. Adică nu au publicat, ştiinţific vorbind, conform rigorilor de evaluare ale momentului. Nu insist asupra detaliilor tehnice, neinteresante, desigur, pentru cei din afara sistemului. Destul să precizez că universităţile româneşti primesc o parte din finanţarea de bază din dinamica acestor punctaje, grile, criterii, numiţi-le cum doriţi. Ca atare, conducerile instituţiilor de învăţământ superior iau măsuri, justificat, pentru încurajarea respectivului mod de cercetare. Teoretic, el ar aduce mai mulţi bani şi, tot teoretic, ar creşte vizibilitatea internaţională. Nimic de criticat aşadar în eforturile unei administraţii universitare care se agită să crească „productivitatea” ştiinţifică. Că, la noi, la Iaşi, astăzi, „felul” ori „felurile” de „stimulare” a cercetării – prin aşezarea, iată, a unor oameni la „stâlpul infamiei” şi prin încercarea de impunere draconică a unor reguli de activitate ştiinţifică procustiene, ce nu ţin cont de specificitatea domeniilor – lasă profund de dorit, constituie premisa unei alte discuţii.

Acum am fost deturnat din intenţia mea de a scrie despre Bărbatul din spatele ceţii de faptul că autorul acestei (noi) cărţi excelente apare pe „lista ruşini”! Da, lectorul universitar Florin Irimia nu „a publicat” mai „nimic” în ultimii ani ori, dacă a făcut-o, a făcut-o „necorespunzător”. M-am grăbit să iau în mână volumele (de proză) scoase de Florin din 2011 până în prezent (la Polirom, unde publică numai autori care chiar înseamnă ceva pe piaţa culturală şi academică, autori care nu-şi plătesc tipăriturile din proprii bani şi care, mai mult, sunt citiţi de mii de oameni, nefiind nevoiţi să-şi cumpere singuri şi să-şi ascundă tirajele prin dulapuri prăfuite de vreme) şi am „derulat o evaluare”, accept, „scrisometrică”, nu „scientometrică”. În zece ani, lectorul/scriitorul Irimia a publicat cinci cărţi de literatură, în medie, cam de 300 de pagini fiecare. 1.500 adică, în total. 150 pe an, dacă nu mă înşală aritmetica de filolog. Concluzie – măcar vreo 3 pagini pe săptămână. Şi o întrebare strict cantitativă: câte pagini scrie/publică un „scientometru” în 10 ani? (Nu vă încumetaţi să căutaţi răspunsul, pentru că veţi deveni un mythbuster/„distrugător de mituri” autohton!) Toate astea la „strigarea” strict „cantitativă”. De aceea, parcă-l aud şoptind pe Nea Popică: „Dar calitativ, calitativ cum devine chestiunea, domnule?” „Devine foarte bine, Nea Popică!” răspund răspicat. Florin Irimia este primit elogios de critica literară, i s-a decernat un premiu în Franţa, în 2013, pentru primul lui roman (ah, da, am uitat să vă informez că unele dintre cărţile sale sunt deja traduse în limbi europene, aducând, vrând-nevrând, imagine „externă” Universităţii căreia bietul prozator „încă” îi aparţine) şi dă interviuri, frecvent, în locuri de maximă popularitate mediatică.

Ştiu şi ce vor urla „scientometrii”: „Păi, dacă literatura nu aduce puncte, să o lase naibii deoparte şi să pună mâna să scrie lucruri serioase, cuantificabile!” Asta, dacă-mi permiteţi, ar fi ca şi cum i-ai spune unui chirurg strălucit să înceteze să mai scrie despre operaţiile sale (excepţionale) şi să teoretizeze chirurgia ca domeniu, întrucât asta „se cere”. Păi, Florin Irimia, aidoma unei jumătăţi cel puţin din Facultăţile de Litere din ţară şi din lume, predă literatură. Cine poate explica mai bine unui viitor literat mecanismele literaturii, dacă nu un cunoscător din interior al ei? „Cazul” prezenţei prozatorului Florin Irimia pe lista de „activitate ştiinţifică zero” a Universităţii din Iaşi îmi demonstrează clar nebunia în care s-a ajuns cu „scientometria”. Acest monstru e pe cale să anuleze diversitatea şi bogăţia experienţei intelectuale, care ar trebui să stea la temelia vieţii universitare. Este noul „nazism” academic şi nu greşesc deloc emiţând o asemenea comparaţie. Vă imaginaţi cum ar arăta lumea de azi, dacă „proiectul” unui cretin ca Hitler ar fi triumfat, lăsând pe mapamond doar aşa-zisa „rasă ariană”? Ar fi plină de degeneraţi, cu tare psihice, fizice şi intelectuale, ieşite tocmai din lipsa varietăţii genetice. Aşa vor arăta universităţile viitorului, dacă Patul „scientometric” al lui Procust va continua să guverneze. Academiile vor fi pline de impostori cu tolba plină de punctaje. Punctaje de carton, bineînţeles.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video