anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

IRO pune Iaşul medical pe harta transplantului medular

GALERIE
iro
  • iro
- +

Iaşul medical poate deveni în scurt timp punct de referinţă pe harta transplantului medular din ţară. Institutul Regional de Oncologie (IRO) şi-a depus la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) dosarul de acreditare pentru transplantul de celule stem hematopoietice şi aşteaptă vizita comisiei de specialitate. După acreditarea institutului ieşean, acesta va deveni cel de-al cincilea centru medical din ţară în care bolnavii diagnosticaţi cu diferite tumori care au indicaţie pentru transplantul medular primesc o şansă reală la viaţă. 

IRO poate deveni primul centru medical din Moldova care realizează transplant de celule stem hematopoietice. După Institutul Fundeni şi Spitalul Colţea din Capitală, respectiv după Spitalul din Târgu Mureş şi cel din Timişoara, IRO încearcă să redea şi bolnavilor oncologici din Moldova speranţa că se pot trata corespunzător la Iaşi. Conducerea IRO a finalizat dosarul necesar acreditării pentru transplantul medular şi l-a transmis ANT. În prezent, spitalul aşteaptă vizita comisie de acreditare.

Potrivit reprezentanţilor ANT, comisia va sosi la IRO pentru a evalua simultan, în vederea acreditării, două activităţi diferite pe care institutul le-a organizat în ultimele luni. Pe de o parte, ANT va acredita dacă banca de celule stem îndeplineşte criteriile pe care legislaţia le prevede pentru funcţionarea unui astfel de compartiment şi pe de altă parte comisia de evaluare va verifica dacă Compartimentul de transplant medular corespunde criteriilor pentru realizarea transplantului. Conform conducerii IRO, pregătirile pentru amenajarea şi organizarea celor două compartimente sunt finalizate, atât pe partea de dotare, cât şi pe cea de personal.

„Dosarul pentru acreditarea Compartimentului de Transplant Medular este depus la ANT. Potrivit unor informaţii, comisia ANT va ajunge în institut şi pentru evaluarea acestui compartiment, dar şi pentru banca de celule. Ambele dosare sunt finalizate şi transmise ANT. Organizarea compartimentului este finalizată, la fel cum s-a încheiat şi pregătirea cadrelor medicale care au urmat o perioadă de specializare într-un program comun cu medici din Bucureşti, respectiv în străinătate”, a arătat ec. Mirela Grosu, managerul IRO.

Potrivit dr. Cătălin Dănăilă, medic primar în cadrul Clinicii de Hematologie de la IRO, începerea activităţii medicale a Compartimentului de Transplant Medular din institut înseamnă şanse la viaţă nu doar pentru bolnavii diagnosticaţi cu leucemie, ci şi pentru alţi pacienţi oncologici.

„În acest moment, în ţară sunt patru centre medicale în care se face transplant medular. Iaşul ar fi al cincilea, şi tot cred că este insuficient. Trebuie să ne gândim că ne adresăm pacienţilor din toată ţara, nu doar celor din anumite regiuni. Transplantul medular se adresează pacienţilor cu leucemii acute şi aici vorbim de alotransplant, dar nu numai. Transplantul se indică şi altor pacienţi cu tumori solide”, a explicat dr. Cătălin Dănăilă.

Conform medicului, transplantul de măduvă este de două tipuri – autotransplant, atunci când celule medulare se recoltează de la bolnav şi se administrează după un tratament specific, şi alotransplant, atunci când celulele stem se recoltează de la un donator sănătos, compatibil cu pacientul, fiind administrate bolnavului după un tratamentul specific de condiţionare. Amenajarea camerelor sterile în care se va derula programul de transplant de la IRO s-a realizat încă de anul trecut. Deschiderea compartimentului a fost susţinută din fondurile Ministerului Sănătăţii care a alocat pentru acest proiect trei milioane de lei.

Alţi 156.000 de lei de la MS au fost alocaţi institutului pentru încheierea lucrărilor din spaţiul în care va funcţiona banca de celule stem. Personalul de la IRO care va face parte din echipa compartimentului de transplant medular a fost instruit în cadrul proiectului derulat de Academia Română de Ştiinţe Medicale, „Dezvoltarea competenţelor în transplant”. În total, trei medici hematologi şi 12 asistenţi medicali ai institutului au urmat un curs de pregătire la Institutul Fundeni din Bucureşti, care face deja transplant medular. Alţi doi medici hematologi ai IRO au fost trimişi la specializare în Austria şi în Elveţia. Înfiinţarea băncii de celule stem hematopoietice de la IRO va permite condiţii optime pentru procesarea acestora. Celule stem vor fi procesate aici în condiţii de puritate a aerului de peste 99%, cum este cazul spaţiului în care se desfăşoară activităţile de preparare şi validare a grefonului medular. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cătălin ONOFREI

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cum de-au căzut ţărăniştii atât de jos?

opinii

Educaţia colaterală

Briscan ZARA

Educaţia colaterală

Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

Se mărită Adriana!

Cristina DANILOV

Se mărită Adriana!

După o perioadă în care evenimentele au fost restricţionate din cauza pandemiei de Covid-19, viaţa, iată, şi-a reluat cursul, cel puţin în cazul nunţilor. Primim deja invitaţii, ne preocupăm de ţinuta pe care o vom purta la petrecere, ne gândim la cadoul de casă nouă şi nu doar la acestea: ne gândim la miri, la drumul pe care îl vor urma împreună, mulţi retrăind chiar emoţia din ziua nunţii noastre. O nostalgie plăcută pe care am simţit-o şi eu atunci când colega mea de birou, Adriana, mi-a înmânat, radiind de fericire, invitaţia la nunta ei. Prilej bun de a spune, azi, câteva cuvinte despre căsătorie şi petrecerea prin care o facem cunoscută tuturor celor dragi din viaţa noastră.

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

pulspulspuls

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Vă mai amintiţi, stimaţi telespectatori şi fini observatori ai vieţii politice de Bahlui, ce mai conflict şi ce mai sudălmi răzbăteau până-n drum între conţilierul fost UNPR Manolache, om de-al gheneralului Oprea Izmană (apropo, iată ce pantaloni tip izmană are şi conţilierul de care vă spunem!) şi fostul şef de Cejău Popa? Ba chiar zice lumea că odată erau cât pe ce să-şi înfingă şi mâinile-n gât, nu alta.

Caricatura zilei

BAC

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.