anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

IRO se extinde cu bani europeni. Vor fi opt cabinete în plus și 26 de locuri pentru pacienți

GALERIE
iro iasi
  • iro iasi
- +

„Vom câştiga opt cabinete şi, ceea ce este mai important, vom avea 26 de locuri pentru pacienţii care beneficiază de chimioterapie ambulatorie”, spune managerul Institutului

Institutul Regional de Oncologie a demarat procedurile pentru lucrări şi dotări privind extinderea ambulatoriului, proiect în valoare de peste 9,7 milioane de lei, în cadrul unei finanţări europene. Anunţul privind licitaţia a fost făcut pe 25 septembrie, iar termenul de deschidere al ofertelor este de 19 octombrie. Proiectul a fost anunţat iniţial în luna ianuarie. „Nu s-a oprit proiectul în pandemie. Abia în mai Agenţia pentru Dezvoltare Nord-Est a semnat finanţarea în valoare de 9,755 de milioane de lei. Proiectul are două mari componente. Una de construcţii, respectiv care prevede amenajarea celor două curţi interioare pe care le are în acest moment institutul, şi o componentă pentru dotări cu echipamente medicale. Vom avea o suprafaţă construită de 540 mp, vom câştiga opt cabinete şi, ceea ce este mai important, vom avea 26 de locuri pentru pacienţii care beneficiază de chimioterapie ambulatorie”, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO.

Termenul de execuţie pentru noul ambulatoriu este de nouă luni de la începerea lucrărilor. În primă instanţă, vor fi ridicate clădirile aferente, urmând ca după finalizare să fie făcută procedura şi pentru dotări. Obiectul contractului constă în servicii elaborare proiect tehnic, asistenţă tehnică a proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor până la încheierea PV de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi execuţie lucrări de construcţie şi instalaţii aferente investiţiei de bază. “Este un proiect care este important să-l terminăm cât putem de repede, pentru că, în perioada de pandemie, trebuie să asigurăm distanţarea pacienţilor. Din păcate, în momentul de faţă nu prea avem spaţii pe care să le putem utiliza în plus. De aceea se explică şi cozile din faţa institutului. Adresabilitatea este mare, vine iarna, iar pacienţii trebuie să beneficieze în timp de servicii de calitate”, a adăugat Mirela Grosu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Parabola celor 15.000 de specialişti

Cătălin ONOFREI

Parabola celor 15.000 de specialişti

Dacă neamţul îl admiră în secret pe rus?

Filmuletul zilei

opinii

Risipa ca necesitate

Briscan ZARA

Risipa ca necesitate

Foarte puţine lucruri se mai repară, acum majoritatea se înlocuiesc cu altele noi. Atelierele de reparaţii sunt extrem de rare şi doar pentru „săraci, zgârciţi, înapoiaţi, prinşi în capcana trecutului ori nostalgici ai comunismului”.

Migraţia externă a ieşenilor

Ciprian IFTIMOAEI

Migraţia externă a ieşenilor

Ce a fost şi ce urmează după criza pandemică?

Încâlcita moştenire a Securităţii

Mihai DORIN

Încâlcita moştenire a Securităţii

Sau cum le-a explodat istoria în faţă.

pulspulspuls

Iacătă-i şi pe pesediştii ieşeni!

Iacătă-i şi pe pesediştii ieşeni!

Ca să nu fie mai prejos decât şefii Ciolacu şi Tudose, care au fost amendaţi pentru că stăteau 11 la o masă la o pensiune-restaurant din Buzău, iacătă că sâmbăta asta pesediştii ieşeni s-au adunat şi ei ca să sărbătorească Ziua Recoltei, la un local din zona Ciurchi. 

Caricatura zilei

(continuarea desenului de ieri)

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.