anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 07.08.2022

Istoria Catedralei Mitropolitane, într-un volum de 800 de pagini tipărit de Mitropolie

GALERIE
Mitropolie_Iasi
  • Mitropolie_Iasi
- +

Creştinii ortodocşi din Iaşi sau din Moldova, cât şi pasionaţii de istorie, au oportunitatea de a afla cum s-a format şi cum a supravieţuit secolelor Catedrala Mitropolitană din Iaşi. 

Marţi, la Centrul Eparhial din Iaşi, a fost prezentat oficial volumul „Istoria Catedralei şi a Ansamblului Mitropolitan din Iaşi", care a fost publicat la Editura Doxologia, în cadrul unui eveniment la care a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Conform doxologia.ro, volumul a fost realizat la începutul acestui an şi marchează împlinirea a 380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Înălţăm un gând de gratitudine pentru ce care au zidit această catedrală, pentru cei care au vieţuit în această incintă şi au încercat să menţină candela aprinsă, pentru cei care în ultima perioadă s-au aplecat şi v-aţi aplecat pentru ca acest loc să continue să fie loc de odihnă sufletească pentru miile de credincioşi care pătrund în acest spaţiu. Mulţumesc din suflet tuturor acelora care au fost menţionaţi aici sau nu au fost menţionaţi, care au încercat în aceste pagini să aşeze istoria de până acum, a tot ceea ce a fost viaţă creştină manifestată în diferite feluri", a spus IPS Teofan în cuvântul său, citat de doxologia.ro. Volumul are 800 de pagini, cuprinde referate, mărturii şi documente care privesc începuturile şi istoria de secole a lăcaşului de cult. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Liga a doua, la restart

Nicolae GRECU

Liga a doua, la restart

Va fi Politehnica Iaşi una dintre protagonistele luptei pentru promovarea pe prima scenă?

opinii

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

arh. Ionel OANCEA

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

Nu a trecut multă vreme de la stabilirea echipei câştigătoare a concursului internaţional de arhitectură din proximitatea pieţei Palatului Culturii. Interesul pentru soluţiile realizate s-a stins. Probabil, echipa câştigătoare UNStudio lucrează deja la proiect, la documentaţiile pentru avizare, aprobare, autorizare. Discuţii mai mult sau mai puţin constructive vor mai fi, mai ales în momentele de consultare publică a planului urbanistic zonal ce va fi realizat cu această ocazie.

Călătorie în centrul oraşului

Alexandru CĂLINESCU

Călătorie în centrul oraşului

Dacă iau ca punct de reper locuinţa din Şefan cel Mare şi trasez un arc de cerc ce are drept limite Anastasie Panu şi Pojărnicie, casa din Păcurari e cumva pandantul celei din Ştefan cel Mare. Iar această legătură e, poate, şi o chestiune de destin.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Vreme de neplajă

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.