Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Istoria? O frază de dânşii inventată…

GALERIE
alexandru calinescu
  • alexandru calinescu
- +

Turul de forţă realizat de către anti-rasişti este că, în militantismul lor fanatic, au repus în circulaţie conceptele de rasă şi de criterii rasiale. Ei doresc distrugerea societăţii actuale în numele unor cauze „nobile”. Am mai văzut (am mai trăit) filmul acesta.

Suntem, cu siguranţă, mulţi cei care încercăm să înţelegem ce se petrece în America, dar nu numai acolo, ci şi în unele state europene. Mă documentez, precum prietenul meu dl Florea Ioncioaia, văzând ce se scrie prin presă, urmărind ce spun unii şi alţii, citind pertinentele analize, pe site-ul Marginalia, ale doctorului Martin S. Martin, excelent cunoscător al realităţilor americane etc. (deşi constat că dl Martin este înfierat ca „reacţionar” de către nişte progresişti înflăcăraţi). Şi aşa, din aproape în aproape, aflu lucruri pe care, mărturisesc cu umilinţă, nu le ştiam. Spre exemplu că în august 2019 ziarul New York Times a lansat „proiectul 1619”. Despre ce este vorba? Despre, spun iniţiatorii, restabilirea unui adevăr istoric. Adevăratul act de naştere al Americii ar fi sosirea, în 14 august 1619, a unei corăbii (portugheze, pare-se) ce transporta vreo 20 de sclavi. Asta este data ce trebuie reţinută şi nu 1776, an de importanţă majoră în cadrul Revoluţiei americane. Aşadar, a scris Jack Silverstein, redactor-şef la New York Times, sclavagismul a fost mai mult decât „păcatul originar” al ţării, a fost chiar originea ei. Proiectul 1619 a fost foarte apreciat în anumite cercuri şi a fost încununat cu premiul Pulitzer! Nu e prima dată când New York Times primeşte premiul pentru o impostură (pentru un „fake”, cum se spune astăzi). După ce stă mai mulţi ani în URSS, ţinut pe braţe de autorităţile comuniste, după ce scrie reportaje ce prezintă lagărele de concentrare drept comunităţi unde oamenii muncesc fericiţi şi liberi, după ce pretinde - erau anii cumplitei, ucigătoarei foamete din Ucraina - că totul este o invenţie şi că nimeni nu suferă de foame, corespondentul lui New York Times Walter Duranty primeşte în 1932, pentru „reportajele” sale, premiul Pulitzer. După cum se vede, ziarul înţelege să fie fidel unei frumoase tradiţii.

Ar fi însă o greşeală să credem că toată lumea s-a scrântit în America. Un grup de intelectuali, în majoritate afro-americani, în frunte cu Bob Woodson (o respectată personalitate), a lansat - în replică - „proiectul 1776”. Bob Woodson nu-şi drămuieşte şi nu-şi cenzurează vorbele: „ideea că sclavia este înscrisă în ADN-ul nostru este una din ideile cele mai diabolice şi mai autodistrugătoare din câte am întâlnit”. Manipulând istoria, scopul „proiectului 1619” este de a defini America drept o organizaţie criminală. Sigur, Statele Unite au fost întemeiate pe o contradicţie, idealul de libertate a coexistat o vreme cu instituţia sclaviei, dar teza celor de la „proiectul 1619” nu are nici o legitimitate istorică.

Wilfred Reilly, profesor afro-american de ştiinţe politice la Universitatea din Kentucky merge mai departe şi avertizează asupra pericolului pe care îl prezintă „proiectul 1619”: acesta este foarte influent, acaparează dezbaterile politice şi este pe cale să intre în şcoli. Sclavia, spune Reilly, nu a definit totalitatea istoriei americane, nici măcar cea mai mare parte a ei. Chiar în perioada când exista sclavia se manifesta şi o mişcare anti-sclavagistă, care a culminat în războiul civil. Asistăm, continuă Reilly, la un asalt masiv al „justiţiarilor” sociali de stânga, care reinterpretează şi redefinesc, într-un ritm frenetic, cuvintele şi cultura. Ideea insidioasă, mai subtilă, care şi-a făcut loc este nu că o majoritate de albi sunt rasişti (sau nu numai asta), ci că există un „privilegiu alb”. Mişcarea Black Lives Matter insistă pe teza conform căreia poliţia îi vânează pe negri, fapt contrazis de statistici (voi reveni). În fine, Reilly notează că 90% dintre albii care trăiesc astăzi pe teritoriul SUA nu au strămoşi care să fi trăit acolo pe timpul sclaviei.

Statistici? 90% dintre crimele cărora le cad victime negrii sunt comise… de alţi negri (adesea în răfuieli dintre bande rivale). Un vechi şi bun prieten, trăitor de mulţi ani în America, îmi trimite nişte date statistice care mi se par relevante. 2015 - preşedinte Obama: numărul bărbaţilor negri morţi prin auto-otrăvire (droguri în principal) - 31.315; morţi în acidente de circulaţie - 3.517; ucişi de un membru al propriei familii - 6.789; urmăriţi pentru comiterea unui delict şi ucişi de poliţiştii urmăritori - 248. Şi încă: între 2015 şi 2019, din numărul total de criminali ucişi de poliţie procentul negrilor a fost de: preşedinte Obama, 2015 - 40,4%, 2016 - 37,3%, preşedinte Trump, 2017 - 30,4%, 2018 - 36,2%, 2019 - 22%.

Lupta pe care o duce acum stânga americană este bazată pe identitatea rasială şi sexuală (cele trei doamne care au fondat Black Lives Matter îşi afişează identitatea queer). Scriitorul Rod Dreher consideră că întreaga Americă seamănă astăzi cu un imens campus universitar. Modelul militanţilor anti-rasism este organizaţia Black Panthers şi nu Martin Luther King. Universităţile sunt temple ale marxismului şi corectitudinii politice („korektitudine”, cu grafia pe care o adoptă - inspirat - Ovidiu Nimigean în recenta sa carte). Se urmăreşte culpabilizarea albilor şi, în general, a Occidentului. Ritualurile pe care le vedem tot mai des - îngenuncherea, sărutatul de către albi a picioarelor cetăţenilor de culoare - amintesc tulburător de maniera în care îşi expiau „păcatele”, în China maoistă, cei care se abăteau de la ideologia oficială. „Autocritica” a fost dintotdeauna, de altfel, o componentă esenţială a „religiei” comuniste. Partidul Democrat profită de întreaga conjunctură şi speră să-l doboare pe Trump, deşi are un candidat slab. În 2012, în campania de realegere a lui Obama, Joe Biden a spus despre candidatul republican Mitt Romney că „vrea să-i pună din nou pe negri în lanţuri”. Acum a fost şi mai tranşant: există negri buni, cei care îl vor vota pe el, şi negri răi, cei care îl vor vota pe Trump. Primarii democraţi ai marilor oraşe sabotează autoritatea centrală şi încurajează făţiş dezordinile. Nancy Pelosi, cunoscută fruntaşă a democraţilor, tocmai a cerut alaltăieri distrugerea unor statui incorecte politic. Cenzura culturală e în floare, nu trebuie să mai dau exemple. Iar turul de forţă realizat de către anti-rasişti este că, în militantismul lor fanatic, au repus în circulaţie conceptele de rasă şi de criterii rasiale. Ei doresc distrugerea societăţii actuale în numele unor cauze „nobile”. Am mai văzut (am mai trăit) filmul acesta.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri