joi, 18.08.2022
De o viața, Lucian Boia pledează pentru o istorie scrisă rațional, lucid, o istorie care să demonteze miturile și prejudecățile în care ne complacem. Istoriografia românească încă nu e la nivelul istoriografiei din Occident, cel putin cand vine vorba de probleme de națiuni si stat național, spune el. Incă ne place sa ne cantonam în mitologiile naționaliste ale unei istoriografii apuse, care, se prea poate, sa fi avut rolul ei, la un moment dat.
Iată. Romania este mai sudată ca niciodată și totusi apar apeluri ale academicienilor ca și cum am fi în pragul unei nenorociri. Nu e curios, se intreabă istoricul.
Noua lui carte ”În jurul Marii Uniri de la 1918 Națiuni, frontiere, minorități” – o lucrare cu multe reproduceri ale unor hărți vechi și plină de cifre privind evolutiile etniilor in Europa estică și centrală – încearcă să includă fenomenul Marii Uniri în context european, să îl înțeleagă ca făcând parte dintr-un proces istoric amplu, să îl scoată din interpretările ”mistice” și mitologice în care îl țin captiv interpreretările naționaliștilor. În final, Lucian Boia se dovedește un europenist convins.
Ce înseamnă falsul patriotism? Aveți câteva remarci în această nouă carte privitoare la patriotism, patriotismul de fațadă, un patriotism foarte ușor de însușit, pentru care nu trebuie să ai cine știe ce competență, e de-ajuns să-l declari…
LUCIAN BOIA: În vorbe e foarte ușor să fii patriot. La fiecare câteva cuvinte pomenești de România, de dragostea ta pentru România, cât mult îți iubești țara șamd. Astea sunt lucruri care – dacă nu au și o acoperire – sunt foarte ieftine. Acoperirea ar însemna să faci ceva, să faci ceva pentru țara ta. Patriot ești în funcție nu de ce zici, fiindcă e foarte ușor să zici, ci în funcție de ceea ce faci, ceea ce mai complicat. Iar dacă ne referim strict la istorie, cred că patriot ești dacă faci o istorie așa cum se face în zilele noastre, nu cum a făcut-o, să zicem, Scoala Ardeleană acum două secole sau două secole și jumătate. Atunci și-a avut rostul ei, istoria ca argument național, în constituirea națiunii și a statului național roman. Și istoria a trecut prin tot felul de prefaceri și, dacă vrei să participi cu adevărat la dezbaterea istoriografică europeană, trebuie să vorbești în sensul a ceea se cere astăzi de la munca și discursul istoricului, nu să vii la nesfârșit cu aceeași retorică naționalistă. Noi avem retorică naționalistă, Slavă Domnului! Dar avem mai puțină recunoaștere în restul lumii. Deci, pentru cine facem toată această desfășurare de argumente naționaliste? Nu ești credibil în afară, și dacă ne uităm să zicem pe sintezele de istorie europeană ce s-au publicat de un număr de ani încoace în diverse țări, vedem că românii și România strălucesc mai curând prin absență. Și nu e vina românilor, nu e vina României, este în bună măsură vina istoricilor care nu ajung să se adapteze timpului de astăzi. Imping în față tot argumente vechi care nu mai au trecere în prezent.
Această nouă carte, plină de cifre și de hărți, apare în pragul centenarului. De ce ați simțit nevoia să o scrieți?
LUCIAN BOIA: Eu simt multe nevoi, când e vorba de scris, cum știți, am abordat tot felul de subiecte, iar cartea asta vine în urma mai multor cercetări și câtorva cărți privitoare la anii Primului Război Mondial, inclusiv despre Marea Unire, crearea României Mari la capătul acestui conflict mondial. Am început cu o carte intitulată Germanofilii, care a apărut cred că prin 2009. Am cercetat foarte intens problema celor care au gândit altfel față de majoritatea românilor în 1914, în 1916. Iar ei nu erau chiar o minoritate neînsemnată. Foarte mulți intelectuali români și oameni politici au gândit altfel participarea sau, eventual, neparticiparea României la Primul Război Mondial. Nu alături de Antanta, așa cum s-au petrecut lucrurile, alături deci de Franța, Marea Britanie și Rusia. Ceilalți gândeau că e mai urgent să mergem alături de Puterile Centrale pentru a elibera Basarabia, care se afla într-o situatie mai gravă decât Transilvania și Bucovina. Alții erau pur si simplu neutraliști – a existat si un curent neutralist. Deci nu a existat unanimitatea despre care ne tot place să vorbim – există această idee că în marile momente ale istoriei, românii sunt uniți. Și-n marile momente ale istoriei sigur că până la urmă se alege o cale sau alta sau îți este impusă o cale sau alta, dar oamenii, în mod firesc, au păreri diferite și adesea contradictorii. Cred că mi-am adus o contribuție prin această carte, Germanofilii, în lămurirea unor chestiuni privitoare la felul cum s-au petrecut lucrurile în România în anii Primului Război Mondial. În general, Primul Război Mondial trece – în plan european vreau să spun – printr-o perioadă de recercetare, reinterpretare. De pildă, nu se mai aruncă toată vina asupra Germaniei sau asupra Austro-Ungariei și Germaniei. Chiar istoricii francezi au liniștit mult lucrurile în aceasta privință, ei care au strălucit inițial prin interpretări cât se poate de anti-germane, și, în momentul de față, se consideră că lucrurile sunt mult mai complexe. Sigur, și Germania își are partea sa de vină, dar fiecare își are partea de vină sau partea de contribuție. E foarte încurcată treaba asta, cum a izbucnit Primul Război Mondial. Au fost pași, pași mărunți, care adunându-se au dus la un deznodământ pe care nimeni nu-l aștepta. Un mare război mondial despre care se credea inițial că va fi un conflict scurt, de câteva luni, a fost un război cumplit. Însă, pentru unele țări, s-a soldat cu un câștig. Pentru România chiar cu un câștig neașteptat, pentru că România și-a alipit nu doar Transilvania și Bucovina, ci și Basarabia, ceea ce nu era deloc în proiect. Odată ce s-a decis că se merge cu Antanta, deci inclusiv cu Rusia, bineînțeles că România nu avea cum să pretindă Basarabia. A fost o renunțare la Basarabia, considerându-se că momentul e prielnic de a intra în război pentru Transilvania și Bucovina. Până la urmă războiul a avut un mers ciudat. Mai întâi germanii i-au înfrânt pe ruși, au scos Rusia din război, și-n felul ăsta, fragmentându-se Imperiul țarist, Basarabia a trecut la România. Si după aceea au fost înfrânți și germanii la rândul lor, și Austro Ungaria, și-n felul acesta Transilvania și Bucovina s-au alipit de asemenea României, și asa s-a făcut România mare.
Citiţi continuarea pe contributors.ro
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi la Mastersul de la Cincinnati
Accident cu şase răniţi şi un mort după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp
Sute de scriitori vor citi din opera lui Salman Rushdie în semn de solidaritate
Iesencele cu virste intre 25 si 64 de ani pot face astăzi gratuit testul Babes Papanicolau
Wizz Air anunţă înfiinţarea a trei noi curse de la Iaşi: Memmingen, Basel Mulhouse si Copenhaga
Robert De Niro va juca dublu rol în „Wise Guys”, o dramă despre mafie
Bianca Ghelber, medalie de aur în finala probei de aruncarea ciocanului. Perfomanţă deosebită
Emma Răducanu a eliminat-o şi pe Victoria Azarenka la Cincinnati în 62 de minute
Celulele sistemului imunitar ne-ar putea proteja de AVC sau demență
Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin
36 de tone de cocaină, confiscate în primele şase luni ale anului la Anvers
Zelenski: Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul Centralei nucleare de la Zaporoji
Moartea actriţei Anne Heche a fost un accident, au stabilit oficial legiştii
Papir.ro - soluția perfectă pentru articole de birotică și papetărie (P)
Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții
Prime grase la Politehnica Iaşi: un fotbalist poate să câştige peste 66.000 de euro. E peste Liga I
Poveste neverosimilă cu o ieşeancă, un câine, OPC şi o maşină de spălat nouă de la Altex
Poliţistul „Dorel”, în acţiune - Ieşeancă amendată pentru că şi-a reparat scara propriei case
Pavele pe 10 ha de trotuare, în peste zece cartiere ale Iaşului. Sunt vizate trotuarele degradate
Eveniment unic în România, la Iaşi: 50 de toboşari vor cânta şase piese rock
Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Iaşi, azi. Se discută preţul gigacaloriei până în 2030
Licitaţie la CJ - Strategie de transformare digitală a administrării judeţului Iaşi, până în 2030
Cea mai mare Unitate de Terapie Intensivă din Iaşi a tratat 10.500 de pacienţi Covid în stare gravă
Şofer beat prins gonind prin oraş cu 83 km/h. Riscă închisoare după ce a refuzat să meargă la spital
În sfârșit! “Vitezomanii” de pe trotinete sau biciclete, în vizorul Poliţiei Rutiere Iaşi
O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat
Răniţi din accidente rutiere unul după altul, la Urgenţe la Iaşi. Primele ajunse: două pensionare
Burse în Italia pentru profesorii, cercetătorii şi masteranzii ieşeni
Doar puţin peste 500 de tineri au dat la Iaşi proba a doua a „bac”-ului de toamnă
Blue Air planifică 14 rute noi din Iași pentru vara anului 2023. Care sunt destinațiile
Un membru al Gărzii Elveţiene leşină sub privile Papei Francisc, în timpul audienţei generale
Armata chineză trimite trupe în Rusia pentru un exerciţiu militar comun
Fost membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, arestat pentru corupţie
Haaretz: Asemănări tulburătoare între Viktor Orban şi Nicolae Ceauşescu
Expert militar apropiat Kremlinului: armata rusă foloseşte tactici din primul război mondial
Câștigătorii Campionatului Național de Volei pe Plajă Brizo 2022
Marian Godină despre Poliţia Română: ministrul Bode, „pupat în cwr” pe pagina oficială de Facebook
Cristiano Ronaldo promite că va spune în curând "adevărul" despre situaţia sa la Manchester United
Corijenţe anulate în instanţă pe motiv că elevul nu a avut acces online
Ruşii din Crimeea au abandonat casele furate de la ucraineni şi fug înapoi spre Rusia
Primarul PSD Iulian Preda, mare fan a lui Putin, distribuie fake news-uri care frizează ridicolul
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.