Iată. Romania este mai sudată ca niciodată și totusi apar apeluri ale academicienilor ca și cum am fi în pragul unei nenorociri. Nu e curios, se intreabă istoricul.

Noua lui carte ”În jurul Marii Uniri de la 1918 Națiuni, frontiere, minorități” – o lucrare cu multe reproduceri ale unor hărți vechi și plină de cifre privind evolutiile etniilor in Europa estică și centrală – încearcă să includă fenomenul Marii  Uniri în context european, să îl înțeleagă ca făcând parte dintr-un proces istoric amplu, să îl scoată din interpretările ”mistice” și mitologice în care îl țin captiv interpreretările naționaliștilor. În final, Lucian Boia se dovedește un europenist convins.

Ce înseamnă falsul patriotism? Aveți câteva remarci în această nouă carte privitoare la patriotism, patriotismul de fațadă, un patriotism foarte ușor de însușit, pentru care nu trebuie să ai cine știe ce competență, e de-ajuns să-l declari…

LUCIAN BOIA: În vorbe e foarte ușor să fii patriot. La fiecare câteva cuvinte pomenești de România, de dragostea ta pentru România, cât mult îți iubești țara șamd. Astea sunt lucruri care – dacă nu au și o acoperire – sunt foarte ieftine. Acoperirea ar însemna să faci ceva, să faci ceva pentru țara ta. Patriot ești în funcție nu de ce zici, fiindcă e foarte ușor să zici, ci în funcție de ceea ce faci, ceea ce mai complicat. Iar dacă ne referim strict la istorie, cred că patriot ești dacă faci o istorie așa cum se face în zilele noastre, nu cum a făcut-o, să zicem, Scoala Ardeleană acum două secole sau două secole și jumătate. Atunci și-a avut rostul ei, istoria ca argument național, în constituirea națiunii și a statului național roman. Și istoria a trecut prin tot felul de prefaceri și, dacă vrei să participi cu adevărat la dezbaterea istoriografică europeană, trebuie să vorbești în sensul a ceea se cere astăzi de la munca și discursul istoricului, nu să vii la nesfârșit cu aceeași retorică naționalistă. Noi avem retorică naționalistă, Slavă Domnului! Dar avem mai puțină recunoaștere în restul lumii. Deci, pentru cine facem toată această desfășurare de argumente naționaliste? Nu ești credibil în afară, și dacă ne uităm să zicem pe sintezele de istorie europeană ce s-au publicat de un număr de ani încoace în diverse țări, vedem că românii și România strălucesc mai curând prin absență. Și nu e vina românilor, nu e vina României, este în bună măsură vina istoricilor care nu ajung să se adapteze timpului de astăzi. Imping în față tot argumente vechi care nu mai au trecere în prezent.

Această nouă carte, plină de cifre și de hărți, apare în pragul centenarului. De ce ați simțit nevoia să o scrieți?

LUCIAN BOIA: Eu simt multe nevoi, când e vorba de scris, cum știți, am abordat tot felul de subiecte, iar cartea asta vine în urma mai multor cercetări și câtorva cărți privitoare la anii Primului Război Mondial, inclusiv despre Marea Unire, crearea României Mari la capătul acestui conflict mondial. Am început cu o carte intitulată Germanofilii, care a apărut cred că prin 2009. Am cercetat foarte intens problema celor care au gândit altfel față de majoritatea românilor în 1914, în 1916. Iar ei nu erau chiar o minoritate neînsemnată. Foarte mulți intelectuali români și oameni politici au gândit altfel participarea sau, eventual, neparticiparea României la Primul Război Mondial. Nu alături de Antanta, așa cum s-au petrecut lucrurile, alături deci de Franța, Marea Britanie și Rusia. Ceilalți gândeau că e mai urgent să mergem alături de Puterile Centrale pentru a elibera Basarabia, care se afla într-o situatie mai gravă decât Transilvania și Bucovina. Alții erau pur si simplu neutraliști – a existat si un curent neutralist. Deci nu a existat unanimitatea despre care ne tot place să vorbim – există această idee că în marile momente ale istoriei, românii sunt uniți. Și-n marile momente ale istoriei sigur că până la urmă se alege o cale sau alta sau îți este impusă o cale sau alta, dar oamenii, în mod firesc, au păreri diferite și adesea contradictorii. Cred că mi-am adus o contribuție prin această carte, Germanofilii, în lămurirea unor chestiuni privitoare la felul cum s-au petrecut lucrurile în România în anii Primului Război Mondial. În general, Primul Război Mondial trece – în plan european vreau să spun – printr-o perioadă de recercetare, reinterpretare. De pildă, nu se mai aruncă toată vina asupra Germaniei sau asupra Austro-Ungariei și Germaniei. Chiar istoricii francezi au liniștit mult lucrurile în aceasta privință, ei care au strălucit inițial prin interpretări cât se poate de anti-germane, și, în momentul de față, se consideră că lucrurile sunt mult mai complexe. Sigur, și Germania își are partea sa de vină, dar fiecare își are partea de vină sau partea de contribuție. E foarte încurcată treaba asta, cum a izbucnit Primul Război Mondial. Au fost pași, pași mărunți, care adunându-se au dus la un deznodământ pe care nimeni nu-l aștepta. Un mare război mondial despre care se credea inițial că va fi un conflict scurt, de câteva luni, a fost un război cumplit. Însă, pentru unele țări, s-a soldat cu un câștig. Pentru România chiar cu un câștig neașteptat, pentru că România și-a alipit nu doar Transilvania și Bucovina, ci și Basarabia, ceea ce nu era deloc în proiect. Odată ce s-a decis că se merge cu Antanta, deci inclusiv cu Rusia, bineînțeles că România nu avea cum să pretindă Basarabia. A fost o renunțare la Basarabia, considerându-se că momentul e prielnic de a intra în război pentru Transilvania și Bucovina. Până la urmă războiul a avut un mers ciudat. Mai întâi germanii i-au înfrânt pe ruși, au scos Rusia din război, și-n felul ăsta, fragmentându-se Imperiul țarist, Basarabia a trecut la România. Si după aceea au fost înfrânți și germanii la rândul lor, și Austro Ungaria, și-n felul acesta Transilvania și Bucovina s-au alipit de asemenea României, și asa s-a făcut România mare.

Citiţi continuarea pe contributors.ro