Istorie mare și mică pe ritmuri de Ragtime

Scriitorul Edgar Lawrence Doctorow (decedat în 2015), evreu rus la origine, imigrant american crescut în Bronx, este citat frecvent mai ales pentru capodopera lui epică intitulată Ragtime. Acţiunea romanului (tradus la noi, excelent, de regretata Antoaneta Ralian) se derulează în prima jumătate a secolului XX (din 1902 până la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial, în 1917), în oraşul New Rochelle (New York). Narațiunea urmăreşte traiectoria a trei familii americane într-un joc ficțional fascinant şi enigmatic, similar ritmurilor muzicii ragtime. Prima familie (formată din Tata, Mama şi Băiatul – ultimul, narator indirect al textului) aparţine micii burghezii. Cea de-a doua familie este a unor imigranţi (evrei) de primă generaţie, confruntaţi cu sărăcia. Aceștia, Tateh, Mameh şi Fetiţa, locuiesc în Lower East Side (partea săracă a metropolei) şi încearcă din răsputeri să supravieţuiască. În sfârşit, tinerii de culoare, Coalhouse Walker (muzician ragtime) şi Sarah, formează cea de-a treia familie – expusă discriminării şi disoluţiei. De fapt, „disoluţia” apare, simbolic vorbind, în cazul tuturor familiilor menţionate. Tata (fost militar de carieră) pleacă într-o expediţie la Polul Nord, alături de exploratorul Robert Peary (eveniment autentic: expediţia condusă de Peary a avut loc în anul 1909) şi, nereuşind să părăsească tabăra (din cauza epuizării fizice), pentru a atinge punctul final al călătoriei, revine acasă cu un profund sentiment de ratare (va muri, deprimat, la bordul unui transoceanic). Tateh o părăseşte pe Mameh – descoperind că aceasta are o relaţie intimă cu şeful ei, pentru a putea aduce familiei sume infime de bani – şi o ia pe Fetiţă cu el. Coalhouse şi Sarah vor fi ucişi, în contextul rasist al începutului de veac XX american.

Acest puzzle narativ nu derutează şi nici nu oboseşte cititorul, unind, prin fire subtile, episoadele „istoriei mici” (a personajelor principale) şi, ulterior, proiectând totul într-o „istorie mare”. Rezultatul e „istoria literaturizată”, un imens domino ficțional postmodern. Mama salvează copilul abandonat al cuplului Coalhouse şi Sarah. După decesul lui Tata, ea se va căsători cu Tateh. Fratele mai mic al Mamei are, pentru scurt timp, grijă de Fetiţa (bolnavă) a lui Tateh. Bărbatul se îndrăgostește de modelul Evelyn Nesbit (figură reală, renumită în America pentru frumuseţea sa şi pentru implicarea în uciderea fostului amant, arhitectul Stanford White) care descoperă talentele ascunse ale Fetiţei, îngrijind-o şi emancipând-o (Evelyn are o confruntare cu Emma Goldman, faimoasa imigrantă americană din Lituania, anarhistă şi susţinătoare a legitimităţii atentatului politic; Goldman o critică pe Nesbit pentru că îşi foloseşte frumseţea pentru a răzbi într-o lume coruptă). Hary Houdini (iluzionistul şi magicianul maghiar – imigrant el însuşi în SUA) ajunge un apropiat al familiei lui Tata, după ce i se strică maşina în faţa casei acestuia. Tata, la rândul lui, spuneam deja, va pleca, alături de Peary, la Polul Nord. Eroii se mişcă așadar permanent, creionând un cadru epic cu multiple planuri, deschise simetric spre realitatea istorică, precum petalele unei flori. Ca atare, în roman mai apar capitalistul şi filantropul J.P. Morgan (creatorul companiei General Electric), Henry Ford (iniţiatorul automobilismului pe scară largă în America), psihanaliştii Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung (a căror vizită – autentică și ea – în Statele Unite este speculată narativ de către Doctorow), Arhiducele Franz Ferdinand (în faţa căruia Houdini pilotează avioane şi al cărui asasinat va duce, mai apoi, la declanşarea Primului Război Mondial), Emiliano Zapata şi Francesco „Pancho” Villa (revoluţionari mexicani).

Fiecare în parte iese din „istoria mare” şi joacă un rol în „istoria mică”, dezvăluindu-şi slăbiciunile, emoţiile şi dorinţele secrete. Figurile istorice sunt „ficţionalizate”, părăsesc adică, pentru o clipă, istoria, intrând în literatură. Aici se ascunde proiectul estetic major al lui Doctorow, în efortul de a „scurge” istoria înspre literatură după principiul vaselor comunicante. Textualizarea istoriei nu înseamnă neaparat desacralizarea ei, ci umplerea unei realităţi trecute, hipertrofiate de memoria mitologizantă a oamenilor, cu semnificaţie, o semnificaţie mediată narativ. Nu în ultimă instanţă, pe palierul respectivelor „interferențe”, se conturează un profil mentalitar (identitar) al Americii, Americă ridicată, în mod similar, din istorii „mari” şi „mici”. Intersecţia lor, a celor două „istorii”, devine locul geometric al unui „spirit naţional” al Lumii Noi. De aceea, nu găsesc eronată opinia critică (exprimată adesea) după care Doctorow rămâne un scriitor al americanităţii în postmodernism, precum Steinbeck în modernism ori Melville în romantism. Miza artistică absolută din Ragtime trebuie căutată la nivelul construcţiei epice plurivalente.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video