anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 07.08.2020

Italia, Irlanda, Finlanda, Estonia şi o parte a Franţei, incluse pe lista ”zonelor verzi”

GALERIE
verzi
  • verzi
- +

Italia, Irlanda, Finlanda, Estonia şi o parte a Franţei au fost incluse pe lista ”zonelor verzi”, astfel încât persoanele care vin din aceste ţări nu mai trebuie să se izoleze la domiciliu şi poate fi reluat traficul aerian.

”Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni 22 iunie a.c. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepţia se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă. Astfel, au fost adăugate încă cinci (5) state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda şi teritoriul european al Franţei (Franţa metropolitană)”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Sursa citată a precizat că zborurile către şi dinspre ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România.

 Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020 şi va putea fi consultată pe site-ul www.cnscbt.ro.

 ”În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ţinut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puţin de cinci (5) cazuri la 1 milion de locuitori”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Lista cu ”zonele verzi” cuprinde, astfel, 22 de state, 17 fiind stabilite în 15 iunie: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dar la Primărie când se ajunge?

Ionuț BENEA

Dar la Primărie când se ajunge?

Arestarea lui Cristin Zămosteanu este doar vârful unui aisberg pe care procurorii trebuie să-l arate la adevărata sa dimensiune.

Filmuletul zilei

opinii

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

Inventica

Neculai SEGHEDIN

Inventica

În anul 1983 eram în Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Am intrat în magazinul sătesc, care era „cu de toate”, unde am găsit o carte care m-a fascinat de cum am deschis-o: „Inventica” de Pierre Verone, Editura Albatros, Colecţia Lyceum. Să cumperi cărţi atunci când urci pe munte cu rucsacul în spate, recunosc, nu atestă o inteligenţă prea grozavă, ba dimpotrivă, mai ales atunci când nu eşti chiar o forţă a naturii...

Geopolitrucuri

Nicolae CREŢU

Geopolitrucuri

Aproape că nu e zi care să treacă fără vreo ştire, comentarii şi dezbateri (o vocabulă, aceasta din urmă, mai puţin compromisă decât mulţimea de „talk-show”-uri în care nu numai că nu se dezbate nimic, dar domneşte o „armonie” adormitoare, între eternii lor „abonaţi”, mereu aceiaşi şi tare temători de polemos) gata să citeze ierarhii, rating-uri pe scala cărora România (deci noi, românii) se situează foarte jos. 

pulspulspuls

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Caricatura zilei

Degustare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.