Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Surpriză: italian achitat la Iaşi pentru o „ţeapă” în cel mai pur stil româneasc

GALERIE
Eugenio Lucchelli
  • Eugenio Lucchelli
- +

Eugenio Lucchelli a fost pârât la DNA tot de un italian, pe care l-ar fi înşelat într-o procedură de achiziţie în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. În primă instanţă a primit închisoare, dar cu suspendare, decizia definitivă de ieri fiind însă achitare, deoarece "fapta nu este prevăzută de legea penală".

Curtea de Apel Iaşi a achitat ieri un cetăţean italian acuzat de fraudă cu fonduri europene comisă în ţara noastră. Eugenio Lucchelli primise la instanta inferioara o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare. Eugenio Lucchelli era la data faptelor administrator al SC Terra Nord 2005 SRL. Dosarul a fost instrumentat de Direcţia Naţioală Anticorupţie (DNA) Iaşi, care nota în rechizitoriu că, în perioada 2010-2013, Eugenio Lucchelli, în calitate de reprezentant al firmei amintite, a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, în cadrul proiectului „Achiziţie instalaţie de foraj şi echipamente specifice forajului pentru realizarea de minipiloţi şi puţuri de adâncime“ mai multe documente în fals.

Ar fi obţinut astfel fonduri europene nerambursabile în valoare de 836.458 de lei. De ce achitare „Iniţial, pentru a-şi acoperi şi cota de contribuţie proprie necesară realizării proiectului, inculpatul Lucchelli Eugenio a solicitat reprezentanţilor unei companii italiene, câştigătoare a licitaţiei, achiziţionarea unui utilaj de foraj uzat. Din cauza refuzului acestora, inculpatul a «anulat» pur şi simplu procedura de atribuire a contractului“, au precizat procurorii DNA. Aceştia au mai arătat că, pentru a obţine o prelungire a termenului de implementare pentru încă şase luni, Lucchelli ar fi prezentat mai multe documente false sau inexacte. Ulterior, ar fi achiziţionat un alt utilaj, tot de la o firmă din Italia, justificând achiziţia tot cu documente false.

„Cererea de rambursare depusă de SC Terra Nord 2005 SRL a fost înregistrată la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est la data de 8 ianuarie 2013, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 1.105.205 lei, din care valoarea nerambursabilă acordată prin FEDR a fost de 840.000 lei şi contribu - ţia proprie a beneficiarului de 265.205 lei“, au mai arătat procurorii. Potrivit motivării primei instanţe, ancheta instrumentată de DNA împotriva lui Luccheli a avut la bază o plângere penală efectuată de reprezentanţii unei firme din Italia. În sesizare se invocau şi alte nereguli pe care firma italianului le-ar fi comis în cadrul proiectului cu finanţare europeană.

În motivarea primei instanțe, a Tribunalului Iași, se menționa că Lucchelli este „posesorul unei educaţii solide, are o familie organizată“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri