Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Îţi place mâncarea picantă? Iată efectele ei asupra organismului

GALERIE
picant
  • picant
- +

Alimentele picante fac parte din dieta umană din antichitate, când grecii şi romanii au dat valoare monetară boabelor de piper (acestea au fost folosite pentru a plăti diverse bunuri, taxe sau pentru a cumpăra sclavi).

Deşi se vehiculează multe lucruri despre mâncărurile picante, nu multe dintre teorii sunt şi susţinute ştiinţific. Se ştie că stimulează circulaţia şi cresc temperatura corpului, însă mai au şi alte efecte.

Mai întâi de toate, se consideră că alimentele picante sunt considerate bune pentru a stimula apetitul prin activarea fluxului de salivă şi a sucurilor gastrice –  un efect important nutriţional pentru persoanele din zonele tropicale, unde căldura apăsătoare acţionează ca un inhibitor asupra poftei de mâncare.

Ardeiul iute în special (chili) produce o senzaţie de arsură la nivelul pielii şi mucoaselor, inclusiv în interiorul gurii. Pentru neiniţiaţi, un ardei relativ iute poate deveni intolerabil şi poate provoca chiar apariţia de vezicule la nivelul buzelor şi limbii. Howard Hillman, autorul cărţii ''The Cook's Book'' recomandă în cazul în care vă ia gura foc de la un ardei prea iute să mâncaţi pâine sau orez. Dacă aţi bea apă sau alt lichid, acesta nu ar face decât să împrăştie capsaicina în toată gura, crescând senzaţia de arsură.

Mai mult, pentru ţesuturile care nu sunt aflate la nivelul gurii, senzaţia produsă de capsaicină (chimicala iritantă din ardeiul iute) poate fi foarte dureroasă. Atunci când pregătiţi ardei este recomandat să purtaţi mănuşi de cauciuc sau să aveţi la îndemână un prosop de hârtie sau folie de plastic. Degetele care au manipulat ardeiul iute ar trebui să fie bine spălate şi păstrate în afara ariei ochilor şi a altor ţesuturi sensibile, inclusiv cele ale regiunii pelvine. În cazul în care se întâmplă să ajungă capsaicină pe ţesuturile sensibile, clătiţi rapid cu multă apă pentru a reduce iritaţia.

Continuarea: Csid.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri