Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ivermectina va fi introdusă în tratamentul COVID la Iași. Se găsea în farmaciile veterinare

GALERIE
dorobat
  • dorobat
- +

Cei care au făcut COVID 19 între cele două doze ale vaccinului ar putea avea un titru mai mare de anticorpi, poate chiar dublu faţă de o persoană neinfectată. Aceasta este o primă concluzie trasă de fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva, Carmen Dorobăţ, care a fost diagnosticată cu infecţia de SARS COV 2 la scurt timp după administrarea primei doze şi care a făcut ulterior rapelul.

Cu toate că unii producărori ai vaccinului recomandă amânarea rapelului pentru o persoană infectată cu SARS COV 2 după administrarea primei doze sau alţii recomandă chiar reluarea procesului de vaccinare după vindecare, la Iaşi s-a demonstrat contrariul. Carmen Dorobăţ, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase, a primit prima doză de vaccin Pfizer pe 27 decembrie 2020. Pe 3 ianuarie anul acesta, a fost depistată pozitiv cu SARS COV 2, medicul recunoscând că de Revelion a lăsat garda jos, adică nu s-a protejat corespunzător. Forma de boală a fost una uşoară, dar nu asimptomatică, iar testul negativ a venit la 14 zile de la confirmarea bolii.

“Am făcut un test pentru depistarea de anticorpi la câteva zile de la prima doză. S-a constat prezenţa lor, e drept în cantitate foarte mică , dar aceasta a fost sesizată la testare. Faptul că anticorpii erau de tip IgM şi IgG, m-au determinat să fac şi rapelul", a declarat Carmen Dorobăţ.

Anticorpii IgM sunt anticorpii care apar atunci când organismul ia contact cu boala în faza acută a acesteia şi ar fi primii care se dezvoltă. Anticorpii IgG ar apărea atunci când boala începe un trend descendent, spre vindecare. Mai exact, potrivit studiilor, anticorpii IgM apar la 5-7 zile de la infectare şi ei certifică oarecum faptul că o persoană poate fi pozitivă, iar anticorpii IgG apar la 7-12 zile. Dacă o persoană îşi face testul serologic pentru anticorpi, iar în urma testului rezultă un titru mare de anticorpi IgM dar, în acelaşi timp, se constată absenţa anticorpilor de tip IgG atunci, spun specialiştii, cu siguranţă trebuie făcut un test RT PCR pentru a vedea dacă este vorba sau nu de o infecţie cu SARS COV 2. Dacă la testul serologic însă persoana prezintă anticorpi IgG, înseamnă fie că aceasta se află într-o fază finală a bolii, fie că a trecut deja prin boală. În acest caz, persoana trebuie să îşi facă testul pentru anticorpii neutralizanţi care dovedeşte dacă are sau nu un titru protector de anticorpi IgG.

“Am ales din start să fac rapelul, chiar dacă aveam infecţia cu SARS COV 2, pentru că ştiam că în urma vaccinării apar acei anticorpi anti-Spike care blochează receptorii pe unde pătrunde virusul în organism. Sigur, aceiaşi anticorpi apar şi după boală. De aceea, ca specialist, am decis să îmi testez cantitatea de anticorpi după boală şi după rapel. În consecinţă, titrul de anticorpi se apropie foarte bine de 1.000. Titrul este într-adevăr mai mare decât normal pentru că ceea ce am dobândit după boală s-a suprapus cu anticorpii oferiţi de vaccin. Deci aici se vede clar eficacitatea vaccinului. În acelaşi timp, pare oarecum hilar, dar boala aceasta îţi poate provoca şi surprize plăcute", a adăugat Carmen Dorobăţ.

Drept comparaţie, valoarea titrului de anticopri în cazul medicul Voichiţa Lăzureanu, de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, după vaccinare a fost de 400, titru care conferă categoric imunitate. Pentru cât timp însă în ambele cazuri? Nu se cunoaşte pentru că abia se fac studii în acest sens.

În acelaşi timp, medicul Carmen Dorobăţ a adăugat că valoarea anticorpilor este bine să fie măsurată de persoanele care au trecut prin boală şi care dobândesc imunitate.

“Am avut un coleg , un medic din Thailanda, care la două luni de la boală a constatat că anticorpii de tip IgG aproape au dispărut şi mă întreba recent ce ar putea să facă. Nu se vaccinase şi i-am spus că asta este singura soluţie", a mai spus Carmen Dorobăţ.

Vizavi de mutaţiile suportate de virus, medicul a adăugat că, deocamdată, formulele existente de vaccin sunt eficace inclusiv în cazul variantei de SARS COV 2 descoperite în Marea Britanie.

“Problema în acest caz se pune doar la dinamica răspândirii. Este extrem, extrem de contagioasă, şi ar putea pune în mare dificultate sistemul medical. Vizavi de această mutaţie, ea se poate detecta doar prin secvenţiere. Aparatură ar exista şi în Iaşi, la Institutul Regional de Oncologie. Costurile sunt foarte mari însă, pentru o singură probă procesul costă 400 de euro. Tot în acest context însă, ceea care însă ar putea pune probleme în perioada următoare este tulpina din Africa de Sud care deja a fost descoperită în Grecia, la Salonic, deci a pătruns în Europa. Aici, inclusiv producătorii au recunoscut că eficacitatea vaccinului nu este dovedită", a adăugat Carmen Dorobăţ.

În ceea ce priveşte tratamentul bolnavilor COVID 19, aceasta a spus că schema rămâne deocamdată neschimbată, indiferent de mutaţie.

“Ca noutate însă, foarte mediatizata Ivermectină, medicament care se găseşte sau se găsea în farmaciile veterinare, urmează să fie introdus în centrele universitare din ţară printre care şi Iaşul, sub formă de studiu clinic. Deci va fi administrată. Medicamentul se utilizează deja în SUA şi, în urmă cu aproximativ câteva zile, maximum o săptămână a fost acceptat în Franţa", a adăugat Carmen Dorobăţ.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri