joi, 28.01.2021
Numărul de japonezi care se sinucid – fenomen exacerbat de repercusiunile economice și sociale ale măsurilor anti-pandemie – este mult mai mare decât al celor care mor de Covid-19, notează CBS News, preluat de hotnews.ro.
Deși Japonia a reușit să țină sub control pandemia mult mai bine decât multe alte națiuni, menținând bilanțul deceselor sub 2.000, statisticile poliției arată că numărul sinuciderilor a fost de 2.153 în octombrie, a patra lună de creștere consecutivă a acestui fenomen.
Până acum, în acest an, peste 17.000 de oameni și-au luat viața. Creșterea a fost de 600 în octombrie față de aceeași lună a anului trecut, sinuciderile femeilor, o treime din total, crescând cu peste 80%.
Femeile au suferit cele mai grele efecte ale pandemiei din punct de vedere al pierderii locurilor de muncă și al insecurității, notează sursa citată. Mai mult, ele au un risc mai mare de a fi victime ale violenței domestice, despre care centrele de asistență nipone spun că s-a înrăutățit în acest an, așa cum s-a întâmplat în toată lumea.
Sinuciderile din rândul copiilor, deși acoperă o fracțiune din total, au fost și ele mai numeroase anul acesta.
Japonia se luptă de mult cu fenomenul sinuciderilor, o problemă cu motive complexe, dar statisticile au fost pe o pantă descrescătoare anul acesta până în iulie, când trendul s-a schimbat, posibil din cauză că valul de atitudine pozitivă contra pandemiei (”luptăm împreună”) s-a atenuat, iar ”perna” ajutoarelor de stat a dispărut.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un superb diamant alb de 378 de carate a fost descoperit într-o mină din Botswana
Buluceală de nedescris în Poiana Brașov. Au intervenit jandarmii
Un poliţist s-a împuşcat în cap, în sediul Poliţiei. Agentul a murit la spital
Scandal între Becali şi Ana Maria Prodan la transferul lui Man: Meseria femeii nu este impresar
Coronavirus în România: 2.901 cazuri noi în ultima zi după 31.294 teste
Ieșenii decolați de pe Otopeni au aterizat la Suceava. Ceața a dat cursele peste cap
CEC Bank lansează creditul de nevoi personale 100% online, de până la 90.000 lei
Penuria de vaccinuri în Germania urmează să dureze încă zece săptămâni, până în aprilie
Turcan anunță că 5 milioane de dosare de pensie vor fi evaluate în 18 luni
Orologiul apocalipsei rămâne în continuare aproape de miezul nopţii, la ”fără 100 de secunde”
HBO Max şi-a atins cu doi ani mai devreme obiectivul referitor la numărul de abonaţi
Sinucidere în saloanele de la Spitalul Spiridon. Un pacient COVID s-a spânzurat
Simona Halep rezistă în Top 10 WTA de 346 de săptămâni consecutive
Viscol în Constanța: o gravidă a născut acasă, asistată de echipajul de la Ambulanță
Putin anihilează toată familia Navalnîi. Poliţia l-a arestat şi pe fratele liderului opoziţiei
Doi adolescenți, amendați de un polițist deoarece se sărutau în parc. Motivul invocat de omul legii
Florin Roman: Să înţelegem că avem parte de o vaccinare paralelă? Este de neacceptat!
Un profesor a fost găsit împușcat în cap într-un bloc din Arad
Ministrul Năsui face un pas înapoi şi renunţă la numirea unei persoane care a turnat la Securitate
Armata de utilizatori Facebook a adus companiei americane venituri peste aşteptări
VIDEO Scandal la poarta Penitenciarului Iași. Are loc un miting
Românii vor putea fi vaccinați cu serul Moderna începând cu 1 februarie
VIDEO: "Bridgerton", cel mai popular serial de pe Netflix, urmărit de 82 de milioane de persoane
Un sfert din întreprinderile mici din Serbia s-au închis în 2020
VIDEO Columna lui Traian, colorată virtual. Un film 3D pe care merită să îl vezi
Va fi ignorat Iașul de guvernanți din cauza dosarelor penale din PNL? (P)
VIDEO: Actriţa Cloris Leachman, câştigătoare a premiilor Emmy şi Oscar, a murit la 94 de ani
VIDEO Întâlnire de cinci stele între un câine și mai multe pisici. Reacția animalelor
Ministrul Drulă vrea să plaseze fata unei eminențe cenușii a PSD la conducerea portului Giurgiu
VIDEO Un funcționar nu a venit 9 luni la serviciu. Avea o unghie încarnată. Nu a putut fi dat afară
6.800 €/lună pentru șefii de sindicat care cer mărirea veniturilor bugetarilor în pandemie de COVID
“Românii au talent” revine la PRO TV din 5 februarie, cu 2 ediţii pe săptămână
Două comune ieșene ”insistă” să rămână în scenariul roșu de COVID
Transparency International: România rămâne în top trei cele mai corupte țări din Uniunea Europeană
VIDEO emoționant – Un bărbat în scaun cu rotile deszăpezește în fața casei
Cod galben de viscol, joi dimineaţă, în zonele montane din 13 judeţe
Alocațiile copiilor vor fi majorate cu 20% de la 1 februarie
Primarul Chirica bate la ușa lui Nichita. Afacerea Skoda: istoria cazului și rolul amantei
Accident cu trei răniți provocat de o doctoriţă pe pod Poitiers: s-a aplecat după geantă
Iaşul în scenariul verde: de azi, 50% din scaunele localurilor pot fi ocupate
În decembrie nu a fost la Iaşi un fulg de zăpadă. Deszăpezirea a costat 1,63 milioane lei
Militar ieşean degradat: mărturia mamei în dosar a dus la condamnarea fiului
Donaţia unei clădiri centrale din Iași aprinde spiritele în Consiliul Local
Sâmbătă e mare sărbătoare. Să vă împăcați cu rudele! Se prăznuiesc Sfinţii Trei Ierarhi
Cine plăteşte întreţinerea la Casa Berthelot? Foștii chiriași trebuie să contribuie
Cel mai nerăbdător hoţ din Iaşi. A furat 7.000 de lei în primele minute de la angajare
Prins fără permis, a promis 10.000 lei mită. La prima tranşă, de 500, a fost arestat
Codrin Liviu CUȚITARUGriji |
Bogdan ILIESCUMozart, miracolul umanităţii (265 de ani de la nașterea maestrului) |
Florin CÎNTICMoroii comunismului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.