Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Jens Stoltenberg, şeful NATO, critică în termeni duri anexarea celor patru regiuni din Ucraina la Rusia

GALERIE
Jens_Stoltenberg
  • Jens_Stoltenberg
- +

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a arătat că faptul că preşedintele rus, Vladimir Putin, a revendicat acum alte patru regiuni din Ucraina ca fiind parte din Rusia reprezintă ”cea mai mare tentativă de anexare a unor teritorii europene, cu forţa, de la Al Doilea Război Mondial”. ”Aliaţii NATO nu recunosc şi nu vor recunoaşte aceste teritorii ca parte din Rusia”, a subliniat el. Stoltenberg a adăugat că acţiuni ale lui Putin precum anexarea teritoriilor ucrainene şi mobilizarea de soldaţi ”nu arată putere, arată slăbiciune, este o recunoaştere că războiul nu merge conform planului”.

”Preşedintele Putin a revendicat acum alte patru regiuni din Ucraina ca fiind parte din Rusia. Aceasta este cea mai mare tentativă de anexare a unor teritorii europene, cu forţa, de la Al Doilea Război Mondial. Încă 15% din teritoriul Ucrainei, o zonă cam de mărimea Portugaliei, confiscat ilegal de Rusia sub ameninţarea armei”, a declarat, vineri seară, Stoltenberg.

El a spus că referendumurile fictive au fost organizate de la Moscova şi impuse Ucrainei, încălcând dreptul internaţional.

Stoltenberg a calificat acest furt al teritoriului ca ”ilegal şi ilegitim”.

”Aliaţii NATO nu recunosc şi nu vor recunoaşte aceste teritorii ca parte din Rusia”, a subliniat el, solicitând tuturor statelor să respingă încercările evidente ale Rusiei de cuceriri teritoriale.

”Aceste pământuri sunt ale Ucrainei, Doneţk este Ucraina, Lugansk este Ucraina, Herson este Ucraina, Zaporojie este Ucraina, aşa cum şi Crimeea este Ucraina. Aceasta este a doua oară când Rusia ocupă cu forţa teritorii ale Ucrainei, dar nu schmbă natura conflictului. Acesta rămâne războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Nu schimbă angajamentul nostru de a sprijini Ucraina. NATO nu este parte din acest conflict, dar asigurăm sprijin Ucrainei pentru a putea ţine piept invaziei (...) Alianţa noastră esgte una defensivă, rămânem uniţi şi hotărâţi să apărăm şi să protejăm fiecare aliat NATO şi fiecare centimetru de teritoriu aliat. Acesta este un moment esenţial, Putin a mobilizat sute de mii de noi soldaţi, a trecut la un iresponsabil zăngănit al sabiei nucleare şi a anexat noi teritorii”, a continuat secretarul general al NATO.

El a adăugat că toate acestea reprezintă cea mai serioasă escaladare de la începutul războiului.

”Niciuna dintre acestea nu arată putere, arată slăbiciune, este o recunoaştere că războiul nu merge conform planului şi că Putin a eşuat în atingerea obiectivelor sale strategice. Putin poartă toată responsabilitata pentru acest război şi este responsabilitatea lui să îl oprească (…) Dacă Rusia încetează să mai lupte, va fi pace. Dacă Ucraina încetează să mai lupte, nu va mai exista ca o naţiune independentă şi suverană în Europa. NATO reafirmă sprijinul fără echivoc pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Rămânem de neclintit în a oferi sprijin Ucrainei ca să continue să se apere de agresiunea Rusiei, pentru cât timp va fi nevoie”, a conchis Jens Stoltenberg.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri