
Jocurile Preolimpice: Surprize mari la fotbal, rugby și handbal feminin

Deși deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice este fost programată pentru seara zilei vineri, primele concursuri olimpice au avut loc la Paris încă de miercuri, când s-au desfășurat partide din turneele de fotbal și rugby în XV.
Și dacă veni vorba de fotbal, nu putea lipsi scandalul, deja destul de bine mediatizat, la meciul din grupa B, de la Saint-Etienne, dintre Argentina și Maroc. Africanii, semifinaliști la Cupa Mondială din Qatar, au condus cu 2-0 echipa pregătită de Javier Mascherano, cu campionii mondiali și Otamendi în echipă. În finalul prelungirilor de 15 minute (!), argentinienii au reușit egalarea, ceea ce a produs o invazie a suporterilor marocani pe teren.Arbitrul suedez Glen Nyberg a trimis echipele la vestiare. Meciul a fost reluat după aproape două ore, reluare precedată de o analiză VAR (unde a oficiat românul Ovidiu Hațegan) care a decis că golul egalizator al argentinienilor, înscris de Medina, a fost precedat de un ofsaid, grafica aferentă confirmând decizia. Surpriza cea mare de la fotbal a fost însâ victoria Irakului asupra Ucrainei, în grupa C, scor 2-1. Ceea ce confirmă faptul că ucrainenilor, în condițiile prezente, nu prea le arde de fotbal.
Îndeobște turneele de rugby în 7 sunt lipsite de suprize, dar în primele două zile de la Paris, acestea n-au lipsit. Echipa Noii Zeelande (”All Blacks”) a fost învinsă de Africa de Sud (”Springboks”, adică ”Antilopele”) în sferturi, scor 7-14, mai ales că în general, în rugby, sportivii de la Capul Bunei Speranțe sunt într-un declin continuu în ultima vreme. Chiar Fiji, marea favorită și campioana ultimelor două ediții (singurele!) a avut mari emoții cu admirabila echipă a Irlandei, care a condus cu 15-5 aproape de finiș. Oceanicii au speculat pe final două erori defensive ale verzilor și au reușit două eseuri și o transformare, câștigând cu 19-15. Fiji va întâlni ”Antilopele” în semifinală, în timp ce Franța, învinsă greu de Fiji în grupă (12-19), va trage pentru un loc în ultimul act cu Australia (”Wallabies”).
O ”ieșeancă” în turneul de handbal
Joi a început și turneul feminin de handbal, cu următoarele rezultate: Danemarca-Slovenia 27-19; Coreea de Sud-Germania 23-22: Suedia-Norvegia 32-28 (grupa A); Olanda-Angola 34-31;Brazilia-Spania 29-18; Franța-Ungaria 31-28. A șocat înfrângerea marii favorite. Norvegia, în fața vecinelor suedeze, scorul sever administrat de Brazilia echipei Spaniei (pe care n-a mai învins-o de vreo zece ani) și chiar eșecul Germaniei împotriva asiaticelor, dar coreencele au realizat de multe ori surprize în marile competiții. Să mai menționăm că în echipa Angolei, a evoluat și extrema Natalia Fonseca (autoare a două goluri), legitimată la CSM Iași

Natalia Fonseca este legitimată la CSM Iași
În fine, tot joi a intrat în concurs prima reprezentantă a României, Mădălina Amăistroaie, în calificări la tir cu arcul. Mădălina s-a clasat pe locul 47 și va concura în primul tur eliminatoriu israelianca Mikaella Moshe (locul XVII). În acest concurs, sud-coreeanca Lim Sihyeon a stabilit un nou record mondial cu un total de 694 puncte
Publicitate și alte recomandări video