Joe Biden anunță că SUA lucrează pentru a autoriza folosirea rachetelor cu rază lungă de acţiune de către Ucraina
Preşedintele american, Joe Biden, a asigurat marţi că Statele Unite „lucrează” pentru a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază mai lungă de acţiune împotriva Rusiei, notează AFP, citată de Agerpres.
„Lucrăm la asta”, a spus liderul de la Casa Albă, întrebat în legătură cu solicitarea insistentă a omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care vrea să poată lovi bazele din care armata rusă îşi lansează atacurile.
Acest comentariu vine la scurt timp după ce occidentalii au anunţat că Iranul a furnizat Rusiei rachete balistice pentru a lovi Ucraina, ceea ce i-a determinat să lanseze noi sancţiuni împotriva Teheranului.
Kievul le cere aliaţilor săi să ridice restricţiile pentru a-i permite să lovească în adâncime pe teritoriul Rusiei ţinte militare considerate „legitime”, cum ar fi bazele aeriene de pe care decolează avioanele care bombardează Ucraina.
Publicitate și alte recomandări video