anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 15.08.2020

Johnson se declară mai optimist decât Barnier, dar anunţă că M.Britanie poate părăsi UE fără un acord global

GALERIE
Boris Johnsons
  • Boris Johnsons
- +

Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat vineri mai optimist decât oficiali ai Uniunii Europene cu privire la posibilitatea încheierii unui acord după Brexit, dar a anunţat că Marea Britanie ar putea să părăsească UE fără un acord global, dacă va fi necesar, relatează Reuters.

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a recunoscut joi existenţa unor divergenţe puternice în calea unui acord şi a îndemnat Marea Britanie să respecte poziţia UE. Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, dar respectă în continuare reglemenătrile europene în perioada tranziţiei, până la sfârşitul anului, până când cele două părţi au termen să se înţeleagă asupra viitoarei relaţii şi evitării unui ”no deal”.

Niciun progres semnificativ nu s-a înregistrat, până în prezent, iar negocierle s-au blocat în dosarele pescuitului şi concirenţei. Cele două tabere se aşteptau ca negocieri de săptămâna aceasta să permită o relansare a procesului. Însă, reuniunea individuală între negociatori a fost anulată. Boris Johnson, întrebat la postul LBC dacă Guvernul său dă dovadă de lipsă de respect faţă de UE, a răspuns că ”nu, în niciun caz”. ”Trebuie să ne asigurăm că obţinem un acord bun”, a declarat el.

”În fapt, eu sunt un pic mai optimist decât Michel (Barnier) că există un acord bun de încheiat, dar, evident, dacă nu ajungem (la un acord), vom avea de asemenea opţiunea foarte bună a unui acord de tip australian”, a declarat el. Australia nu are un acord comercial global cu UE. Australia şi UE au încheiat acorduri specifice cu privire la anumite produse, însă majoritatea schimburilor comerciale ale UE cu Australia auloc în baza reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O alegere de suflet

Ovidiu MINEA

O alegere de suflet

Cel mai valoros produs al fotbalului local, Daniel Pancu, a făcut un pas riscant. Între postul cald, sigur, de preşedinte al clubului al cărui legendă este, Rapid, şi cel instabil, de antrenor al Politehnicii Iaşi, care se află într-un ocean de incertitudini, a ales a doua variantă, „Pancone” pierzând prin această mutare şi mulţi bani din publicitate.

Filmuletul zilei

opinii

Blazare pre-electorală

Alexandru CĂLINESCU

Blazare pre-electorală

Va fi o campanie electorală atipică, în care televiziunile manipulatoare vor avea un cuvânt şi mai greu. Pandemia a produs şi ea multă confuzie, întreţinută în chip criminal de PSD şi de aliaţii lui. Blazarea, nepăsarea şi pasivitatea noastră îi pot aduce în situaţia ca ei să ne hotărască nouă, la urne, destinul.

„Conspiraţii”: doar fum, fără foc?

Nicolae CREŢU

„Conspiraţii”: doar fum, fără foc?

Se discută mult despre „conspiraţii”, o temă pe tapet, indiferent de optica din perspectiva căreia ba unii, ba alţii îşi dau cu părerea, pentru că de fapt cei mai mulţi asta fac: fără analiză, fără a cântări argumentele, poziţia pe care o adoptă şi, cu aceeaşi candoare (de tradus: indiferenţă crasă) ignorându-le şi pe cele ale „taberei” opuse. 

Savanţii zilelor din urmă

Codrin Liviu CUȚITARU

Savanţii zilelor din urmă

„Dragul meu, adevărul este chiar cel comunicat de hârţogarii academici: mi-am mistificat activitatea de cercetare, aşa-zisele informaţii epocale, savantlâcul, biografia, tot! Existenţa mea e o farsă de la A la Z. Nu puteam să mor cu minciuna în spate! Mă bucur că accidentul deconspirării s-a petrecut înainte de ieşirea din sistem. Nu vor fi consecinţe punitive, iar eu, în sfârşit, voi savura câţiva ani de sinceritate....”

pulspulspuls

Hopa: iaca decăniţa, dar serviţi şi tocăniţa!

Hopa: iaca decăniţa, dar serviţi şi tocăniţa!

Of, of, off, băi nene băăăi, iote cum se mai leagă lucrurile câteodată, aşa, cu un şpil venit de unde nici nu te aştepţi... 

Caricatura zilei

Căldura

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.