„Joia la Mironescu” – azi se reiau serile culturale ieșene de pe Săulescu

joi, 06 februarie 2025, 05:00
2 MIN
 „Joia la Mironescu” – azi se reiau serile culturale ieșene de pe Săulescu

Centrul Cultural „I.I. Mironescu” reia astăzi, 6 februarie, de la ora 15, în Amfiteatrul „Panaite Zosin” (str. Gheorghe Săulescu nr. 4), seria de evenimente intitulate „Joia la Mironescu”.

Prima manifestare din acest nou ciclu este dedicată unei apariții editoriale de mare actualitate: „Măștile de la Poarta Infernului”, semnată de profesor emerit Mariana Flaișer.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Într-o lume traversată de crize succesive – pandemii, războaie, catastrofe naturale –, volumul propune o reflecție asupra felului în care umanitatea s-a raportat, de-a lungul timpului, la boală și moarte. Îmbinând analiza istorică, reflecția filosofică și observațiile asupra prezentului, autoarea creează un veritabil jurnal al pandemiilor, o radiografie a modului în care oamenii, indiferent de epocă, au căutat să-și mascheze spaimele și să-și regăsească speranța. Structurată în capitole tematice, lucrarea explorează simbolistica măștilor – de la cele care ascund realitatea până la cele care o devoalează –, strategiile de apărare în fața bolii, căutarea leacurilor salvatoare și raportarea artei la marile crize sanitare ale istoriei. Evenimentul de lansare va fi o ocazie de a dialoga despre aceste teme esențiale și de a descoperi o perspectivă inedită asupra istoriei recente și a fragilității condiției umane. Vă așteptăm la Joia la Mironescu, la o întâlnire cu ideile, cărțile și oamenii care dau sens prezentului!”, a declarat într-un comunicat dr. Richard Constantinescu, coordonator al Centrului Cultural „I. I Mironescu”.

Etichete: centru cultural, UMF

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii