Jucător român din Ungaria: Îmi doresc să-mi iau cetățenie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Jucător român din Ungaria: Îmi doresc să-mi iau cetățenie

GALERIE
bumba
  • bumba
- +

Claudiu Bumba (27 de ani), jucător român la Kisvarda, în Ungaria, spune că a demarat procedurile pentru a obține cetățenia maghiară și nu exclude posibilitatea să evolueze pentru reprezentativa vecină.

„După ce am plecat în Israel am mai fost chemat de 3-4 ori, dar nu am avut șansa să joc. Am stat doar pe bancă. Poate dacă aveam șansa 5-10 minute să demonstrez ceva, poate să ți se schimbe destinul, să pleci altundeva, să te vadă cineva. Nu a fost să fie.

Nici acum nu e târziu, dacă vom continua pe aceeași pantă ascendentă și vom fi între primele 3-4 echipe din Ungaria, voi juca și voi da goluri, bănuiesc că vor fi ochii îndreptați și spre mine.

Dacă nu, asta e, poate o să-mi iau și eu cetățenie aici și se vor uita ungurii la mine. Nu glumesc, antrenorul lor a fost la un meci și a întrebat de mine, dacă am actele. Încă nu le am, dar îmi doresc să-mi iau cetățenie. Selecționerul italian a fost, da. Ei mai au jucători naturalizați, sunt deschiși la chestia asta.

Am demarat procedurile pentru cetățenie. Mi-e mult mai ușor, am o străbunică de acolo și-mi va fi mai ușor să iau cetățenia.

Îmi doresc să joc pentru România, dar dacă nu am nicio șansă și voi fi chemat aici... Îmi doresc și eu să joc pentru o calificare, poate pentru un EURO. Sunt apreciat, ăsta e un lucru bun pentru mine. Dacă nu am nicio șansă să joc pentru naționala din țara în care m-am născut, asta e”, a spus Bumba.

Aflați amănunte de pe gsp.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Alexandru LĂZESCU

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Deşi în plan emoţional sunt de înţeles dezamăgirile privind formarea noii alianţe de guvernare PNL-PSD şi comportamentul lui Iohannis, acestea sunt expresia unei viziuni idilice asupra politicii, fără nici o legătură cu realitatea.

Filmuletul zilei

opinii

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Nichita DANILOV

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Citit cap-coadă, poemul lui Robert Şerban e cât se poate de coerent. Imaginile se leagă între ele, ideile sunt duse până la capăt. Aproape nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Şi faptul acesta e de-a dreptul fascinat. Oare de ce dadaiştii nu alegeau o temă? De ce scrisul lor e disparat, alcătuit din unghiuri, cercuri şi linii frânte ce par a nu avea prea multe puncte comune cu realitatea?? Hazardul poate fi provocat şi apelând la logică şi raţiune. La inspiraţie poetică.

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Ciprian IFTIMOAEI

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Articolul din această săptămână încheie seria dedicată evenimentelor demografice (natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea şi divorţialitatea) analizate pe baza statisticilor oficiale, relevante la nivel naţional şi pentru judeţul Iaşi. În luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021: 2702 divorţuri, iar trendul a rămas constant, cu peste 2000 de separări de cupluri, până în iunie 2021.

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

Michael ASTNER

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

În loc de motto: Să luptăm pentru pace până nu mai rămâne piatră peste piatră!

pulspulspuls

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Aventurile consilierului Balalaicu de la partidoiul ieşean, care caută un post bun pe la vreun minister, dar, desigur, s-ar mulţumi şi cu ceva pe plan local, dar care musai să producă caşcaval, aventuri pe care le-am povestit aici la gazetă exclusiv din dorinţa de a arăta cum merg lucrurile în politichia ieşeană, au stârnit un interes neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi nu numai. 

Caricatura zilei

Moș Nicoale & Co

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.