Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Judecătorii ieşeni fug ca dracu’ de tămâie de dosarul Cordunenilor. O decizie suspectă la Curtea de Apel

GALERIE
corduneni
  • corduneni
- +

O decizie a Curţii de Apel Iaşi dă speranţe mari unor interlopi din clanul Corduneanu care au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepse record, de 18, respectiv 14 ani de puşcărie. Magistraţii ieşeni au scos de pe rol dosarul în care sunt judecaţi, în stadiu de apel, Petronel Corduneanu, unul dintre fraţii din clan, şi fostul său cumnat, Marian Tiugă. Cei doi au fost deferiţi justiţiei după ce ar fi coordonat reţeaua de hoţi a Cordunenilor, despre care procurorii DIICOT au obţinut informaţii în timpul investigaţiei inclusiv de la FBI. 

Corduneanu şi Tiugă au fost trimişi în judecată în urmă cu trei ani şi jumătate, ei fiind condamnaţi pentru constituire a unui grup infracţional la începutul anului trecut, pedeapsa mai mare primind-o Marian Tiugă. De asemenea, cei doi au fost obligaţi de instanţa de fond să achite şi 783.000 de euro, despre care se presupune că i-ar fi obţinut prin intermediul reţelei transfrontaliere de hoţi ce activa în anii 2000 în 34 de ţări.  

De ce vrea instanţa reunirea dosarelor?

În urmă cu câteva zile, fără a exista o solicitare în acest sens din partea avocaţilor celor doi, judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au decis, din oficiu, să scoată de pe rol dosarul. „Scoate cauza de pe rol şi o înaintează la Curtea de Apel Cluj în vederea pronunţării unei hotărâri asupra oportunităţii reunirii cauzei nr. 8900/99/2013* a Curţii de Apel Iaşi la cauza înregistrată sub nr. 4183/100/2010 a Curţii de Apel Cluj, stadiu procesual apel, cu termen de judecată la data de 14.02.2017“, au stabilit judecătorii ieşeni. Dosarul 4183/100/2010 este cel în care 27 de membri ai clanului Corduneanu, inclusiv liderii acestei grupări, sunt judecaţi, de asemenea în fază de apel, pentru infracţiuni de crimă organizată. Avocaţii celor doi, care au încercat, fără sorţi de izbândă, încă de când dosarul se afla la Tribunal, să obţină reunirea dosarelor, consideră decizia Curţii de Apel Iaşi ca fiind oportună. „Demersul instanţei de apel este corect din punct de vedere legal, având in vedere faptul că această cauză cu care a fost învestitã a fost disjunsă în faza de urmărire penală din dosarul aflat spre soluţionare în prezent la Curtea de Apel Cluj. Raportat la faptul că ambele cauze vizează acuzaţii cu privire la presupuşii membri ai aceluiaşi grup infracţional şi fapte săvârşite de aceştia, era inechitabil ca judecarea şi pronunţare unei soluţii finale să se realizeze de instanţe diferite“, ne-a spus Anca Drăgoi, avocata lui Marian Tiugă. 

Ce se va întâmpla cu condamnarea?

Ancheta privind clanul Corduneanu s-a materializat în mai multe dosare penale, cel mai important fiind cel în care 27 de membri ai clanului au fost deferiţi justiţiei, în 2010. Procurorii au disjuns mai multe dosare din cel „mamă“, trei la număr, unul dintre acestea fiind cel în care inculpaţi au fost Marian Tiugă şi Petronel Corduneanu. Niciunul dintre celelalte dosare disjunse nu a fost reunit cu cel principal, chiar dacă acuzaţiile erau conexe. Cauza privindu-i pe Tiugă şi Cordu­neanu a avut un traseu juridic diametral opus faţă de cea în care sunt judecaţi principalii membri ai clanului. Ambele dosare au fost finalizate în primă instanţă anul trecut, de Tribunalul Maramureş, respectiv Tribunalul Iaşi. La Maramureş, fraţii Corduneanu au fost achitaţi pentru principala acuzaţie, cea de constituire a unui grup infracţional organizat. Pentru aceeaşi acuzaţie, şi cu o situaţie de fapt asemănătoare, Tiugă şi Petronel Cordu­neanu au fost condamnaţi la 18, respectiv 14 ani de puşcărie. De asemenea, „dosarul-mamă“ al Cordunenilor a fost soluţionat de prima instanţă în 6 ani, iar cel al lui Tiugă şi Petronel, în 2 ani şi jumătate. O problemă ar putea fi şi timpul, având în vedere că „dosarul-mamă“ al Cordunenilor a fost judecat de prima instanţă în şase ani, iar cauza privindu-i pe Tiugă şi Petronel Corduneanu în doar trei ani. Reunirea cauzelor ar putea creşte perioada de timp până la o eventuală decizie definitivă în dosar, unele fapte, de o gravitate mai redusă - însă pentru care membrii clanului Corduneanu au fost condamnaţi la Maramureş, putându-se prescrie. Decizia privind reunirea celor două dosare este aşteptată de la Cluj pe 14 februarie.  

Ce acuzaţii conţine acest dosar  

Dosarul lui Marian Tiugă şi Petronel Corduneanu a fost trimis în judecată în august 2013, la trei ani după ce principalii membri ai clanului au fost deferiţi justiţiei. Cu toate acestea, dosarul disjuns a fost soluţionat înaintea cauzei ample ce îi vizează pe interlopi. În rechizitoriu se detaliază modul în care, din 2002 şi până în 2009, a acţionat gruparea de hoţi condusă de fraţii Corduneanu. În actul de acuzare apare şi o sumă colosală pe care interlopii ar fi obţinut-o cu ajutorul infractorilor mărunţi, dar mulţi trimişi în mai toate ţările din Uniunea Europeană. „Limitându-ne strict la documentele din dosarul de urmărire penală, rezultă că din România către finanţarea activităţii a ieşit suma de 70.284 de euro, iar beneficiile au fost în cuantum de 1.650.000 de euro. Cu privire la amplitudinea acestei activităţi se observă că ea presupune fluctuaţia celor implicaţi pe un areal ce cuprinde aproximativ 34 de ţări“, se arată în rechizitoriu. 

Pentru probarea acuzaţiilor din prezentul dosar procurorii ieşeni au colaborat cu autorităţi judiciare din mai multe ţări europene, dar şi cu Biroul Federal de In­vestigaţii (FBI) din Statele Unite ale Ame­ricii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri